PĂTRĂŢELUL ROŞU CU TRICOLOR

Stimaţi părinţi şi bunici, vine ziua celor mici

vineri, 31 mai 2019, 07:44
2 MIN

* Mâine e 1 Iunie, Ziua Copiilor, a celor mici; n-are legătură cu micii la grătar. Ei cam ştiu asta şi vor daruri, dar există jucării pentru toţi copiii şi părinţii, oricât de faliţi; am discutat cu un vânzător de jucării:

– Bună ziua! Aveţi jucării?

– Pentru copii, nu?

– Sunt şi alte jucării?

– Cătuşe cu pluş roz. Cere lumea.

– Jucării pentru un copil.

– Băieţel sau fetiţă?

– Aveţi produse pentru băieţei şi speciale pentru fetiţe, asta e bine!

– N-am, dar să ştiu cum ambalez. Dacă e băieţel, pungă albastră; roz, pentru fetiţe.

– Pentru nou-născuţi ce aveţi?

– Pamperşi. Pentru sugarii din păturile defavorizate, pamperşi refolosibili!

– Cum se refolosesc pamperşii?

– Se usucă pe pervaz. Avem şi o variantă mai ieftină.

– Care? M-aţi făcut curios!

– Se bagă copilul într-o pungă, până la brâu, şi se prinde cu elastic! Ţine o lună, dacă nu se sparge punga!

– Dumneavoastră aveţi copii? Dacă da, ce le-aţi luat de 1 Iunie?

– Le-am luat biciclete, mingi…

– Vă gândiţi la dezvoltarea lor fizică, nu?

– Le-am luat de la ei, să nu mai piardă vremea pe-afară, că iar rămân repetenţi!

– Dar ce cadouri le-aţi cumpărat de aici, din magazin?

– Din magazin, nimic: totuşi, sunt carne din carnea mea, nu le pot face aşa ceva!

– Ce sugeraţi părinţilor care vor daruri pentru copii?

– Să ia o bere, o răcoritoare, mai bine.

– Dar interesul e să atrageţi clienţi, nu?

– Clienţi serioşi, nu aşa, doi-trei părinţi.

– Văd pe raft găleţi: sunt pentru copiii care vor merge la mare, nu?

– Găleţi nevândute, le-a trecut sezonul. La toamnă au să se caute din nou…

– Păi, vara e sezonul găletuşelor! În ce clasă sunt clienţii care iau găleţi doar în mai şi în toamnă, în loc de vară?

– Clasa politică! Ei cumpără găleţi!

Comentarii