Strategie aducătoare de victorie

marți, 05 decembrie 2017, 02:43
6 MIN

 

Modul în care Flavius Stoican a gândit meciul cu Astra a fost esenţial în obţinerea celor trei puncte

CSM Politehnica Iaşi continuă să aibă şanse de atingere a obiectivului stabilit în vară. Ieşenii au rămas în cărţile play-off-ului datorită victoriei obţinute duminică, în faţa Astrei Giurgiu.

Succesul a fost generat de modul inteligent în care antrenorul gazdelor, Flavius Stoican, a gândit meciul. În primul rând, l-a uns închizător pe Mihalache, jucător care a ţinut excelent mijlocul terenului, fiind stăpânul zonei, activul atacant al oaspeţilor, Abang având astfel puţine mingi utile venite dinspre mijlocaşii săi. Apoi, l-a responsabilizat perfect pe Bădic, care l-a redus la tăcere pe principalul pericol al giurgiuvenilor, Ioniţă. Nu în ultimul rând, sacrificând spectacolul, tehnicianul a preferat ca în prima repriză să nu rişte nimic (raportul şuturilor pe poartă a fost 0-0!) şi să macine treptat o trupă care avea un minus la capitolul prospeţime fizică, minus generat şi de faptul că în Cupa României a jucat 120 de minute, cu două zile mai târziu decât Iaşul. După o oră, în care fotbaliştilor Astrei a început să le tremure genunchii, Stoican a mutat decisiv: a introdus doi atacanţi şi a crescut viteza de joc. Efectul a fost imediat: Cristea a marcat la doar cinci minute după ce a intrat pe teren, iar celălalt atacant apărut pe teren, Cissé, a fost la un pas de 2-0. Şi după ce iureşul ofensiv a trecut, Iaşul nu a avut emoţii în obţinerea victoriei, presiunea oaspeţilor din ultimul sfert de oră, care a atacat cu două vârfuri, fiind absorbită fără probleme de o defensivă bine organizată.

Astfel, chiar dacă statistica a fost echilibrată (51-49% posesie, 6-6 la şuturi în afara porţii, 4-4 la cornere), succesul Iaşului a fost absolut meritat, iar Stoican, dezbrăcat de nervii care-l trăgeau în jos, şi-a trecut în palmares un frumos succes în faţa unui tehnician de mare viitor, Edward Iordănescu, care a făcut dintr-o echipă pe care mulţi o îngropau în vară o trupă frumoasă a Ligii I.

Victoria cu Astra pune Iaşul pe un culoar bun înaintea sprintului de final de an, în care va întâlni cele două echipe promovate în vară, Sepsi Sfântu Gheorghe şi Juventus Bucureşti. Obţinerea a două victorii din aceste dueluri ar asigura o iarnă frumoasă CSM, care ar putea face ca speranţele legate de play-off să nu pară simple basme spuse la gura sobei.

PS: Ieri, la Timişoara: ACS Poli – Gaz Metan Mediaş 1-1 (1-0). Drăghici (‘4) / Golubovic (’47). La Brasov: Sepsi Sf. Gheorghe – Dinamo 0-3 (0-2). Nemec ('9), Nedelcearu ('31), Salomao ('79).\

CSM-catalog

 

Koşelev (6) – nu a avut ce apăra, Astra netrimiţând vreun şut pe poartă.

Sin (6) – constant.

Frăsinescu (6) – mici ezitări, fără urmări.

Jagodinskis (6) – fond general bun, mai are nevoie de timp pentru a se integra.

Bădic (7) – l-a anihilat pe Ioniţă, a urcat eficient.

Mihalache (7) – joc tactic foarte bun.

Pedro (5,5) – în afara centrării care a premers golul, nu a făcut nimic notabil.

Ştefănescu (5) – puţine ruperi de ritm.

Platini (5) – şters.

Panţîru (5,5) – muncitor.

Jo (5,5) – o singură încercare periculoasă, din lovitură liberă.

Cristea (7,5) – a marcat golul decisiv, la cinci minute după ce a intrat pe teren.

Cissé (5) – a încercat mult, însă a şutat slab în minutul 74, din poziţie ideală şi a mai stricat şi alte faze.

Bosoi a intrat în minutul 88.

FOTO AGERPRES ADRIAN CUBA

 

Clasament

1. CFR            20        14        4          2          33-10  46 (^13)

2. FCSB          20        12        5          3          40-14  41 (^11)

3. Craiova       20        11        6          3          34-22  39 (^9)

4. Botoşani      20        10        5          5          25-18  35 (^5)

5. Viitorul         20        9          4          7          26-17  31 (^1)

6. Astra           20        8          7          5          28-20  31 (^1)

7. Dinamo        20        9          3          8          29-22  30 (0)

8. Iaşi               20       7         6          7          23-26  27 (-3)

9. Timiş.           20        6          7          7          18-29  25 (-5)

10. Chiajna      20        7          2          11        28-25  23 (-7)

11. Voluntari    20        5          7          8          18-23  22 (-5)

12. Mediaş       20        2          7          11        9-31    13(-17)

13. Sepsi         20        3          3          14        11-36  12 (-18)

14. Juventus   20        1          6          13        11-40 9 (-21)

 

 

Comentarii