SURSE: Dispare facilitatea prin care magistrații puteau ieși la pensie după un mandat în CSM. Pensiile magistraților se vor indexa cu inflația, nu cu salariul

luni, 27 martie 2023, 12:59
1 MIN
 SURSE: Dispare facilitatea prin care magistrații puteau ieși la pensie după un mandat în CSM.  Pensiile magistraților se vor indexa cu inflația, nu cu salariul

Liderii coaliției PSD-PNL-UDMR au decis duminică seară, într-o ședință la Vila Lac din București, să renunțe la propriul proiect prin care membrii CSM ar fi avut dreptul să iasă la pensie după un singur mandat de membru în Consiliul Superior al Magistraturii, au declarat pentru G4Media surse politice. Tot duminică, liderii coaliției guvernamentale au decis și schimbarea modului în care cresc pensiile magistraților în general: vor fi indexate cu inflația (ca restul pensiilor) și nu în funcție de creșterea salariilor din sistem.

Pensiile speciale ale membrilor CSM vor dispărea

Proiectul legii pensiilor speciale adoptat de guvernul Ciucă în decembrie 2022, care ar fi trebuit să normalizeze pensiile speciale, prevedea apariția încă unei categorii de pensii speciale.

E vorba despre posibilitatea ca membrii aleși CSM să se pensioneze după un mandat întreg de membru în Consiliul Superior al Magistraturii. Mandatul în CSM este de șase ani. De aceeași facilitate se pot bucura președintele Înaltei Curti și șefii Parchetului General, DNA și DIICOT.

Prevederea din proiectul de lege a provocat critici de la o parte a societății civile, care a denunțat apariția unei noi inechități. De asemenea, reprezentanții Comisiei Europene au transmis că autoritățile trebuie să renunțe la aceste inechități în procesul de reformare a pensiilor speciale/de serviciu, un jalon esențial în PNRR.

Ca urmare, liderii coaliției au decis duminică să elimine această nouă prevedere, pe care însăși coaliția PSD-PNL-UDMR o promovase prin proiect de lege în decembrie 2022.

Mai mult, pe g4media

Comentarii