Un copil de 5 ani, bătut şi batjocorit de tată, pentru a-și convinge soţia să vină acasă din străinătate

sâmbătă, 19 februarie 2022, 17:58
1 MIN
 Un copil de 5 ani, bătut şi batjocorit de tată, pentru a-și convinge soţia să vină acasă din străinătate

Un copil în vârstă de cinci ani a fost bătut şi batjocorit de tatăl său, la Satu Mare, pentru a-și convinge astfel soţia să se întoarcă acasă din străinătate.

Individul în vârstă de 31 de ani și-a bătut și batjocorit băiatul în cursul zilei de joi, într-un imobil situat pe strada Danko Pista din municipiul Carei.

Agresorul a filmat şi a trimis imaginile soției sale, aflate în străinătate. Apoi, filmările au ajuns și în posesia altor persoane prin intermediul reţelelor de socializare.

Poliţiştii s-au sesizat imediat în acest caz și l-au reținut, apoi arestat pe tatăl copilului.

Băiatul agresat a fost preluat de specialişti şi se află acum sub atentă monitorizare.

"La data de 17 februarie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Carei au fost sesizați despre faptul că un bărbat, de 31 de ani, din Carei, l-ar fi agresat fizic, pe fiul său, de 5 ani.

Din verificările efectuate de către polițiști, aceștia au constatat faptul că cele sesizate se confirmă.

Minorul a fost instituționalizat în cadrul C.A.I.V.T.P.A.N.E. "Andrei" din Satu Mare.

Pe numele bărbatului, instanța a emis mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile, acesta fiind depus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă a Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare.

 

Comentarii