Un tânăr poliţist pe motocicletă a fost accidentat mortal

vineri, 26 aprilie 2019, 16:00
1 MIN
 Un tânăr poliţist pe motocicletă a fost accidentat mortal

Un poliţist în vârstă de 32 de ani, din Argeş, a fost lovit mortal, vineri, de o maşină, care, din primele informaţii, ar fi încercat să vireze brusc stânga. Doi adulţi şi un copil aflaţi în autoturism au ajuns la spital.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Argeş, Florin Popa, accidetul s-a produs în Livezeni, iar poliţistul era în timpul liber, pe motor. „Poliţistul era în timpul liber. Venea dinspre Câmpulung spre Piteşti, iar din sens opus un autoturism a virat brusc stânga şi în felul acesta nu i-a acordat prioritate. Acestea sunt primele informaţii primite de la faţa locului”, a spus Popa.

Trei persoane care se aflau în maşină, între care doi adulţi şi un copil, au fost rănite şi transportate la spital. „Şoferul în vârstă de 55 de ani, cu traumatism, transportat la spital de SMURD Mioveni, o fetiţă de 13 ani cu multiple traumatisme transportată la spital de SMURD camplung, iar o femeie de 42 de ani a fost dusă la spital de echipajul SAJ”, au transmis reprezentanţii ISU Argeş. Primele informaţii sunt că fetiţa de 13 ani este rănită grav. Traficul rutier este îngreunat din cauza accidentului rutier.

Comentarii