Unificatori şi unionişti

Duminică, 25 martie 2018. În faţa mulţimii strânse la „Marea Adunare Centenară” de la Chişinău, Traian Băsescu cere parlamentelor României şi Republica Moldova să voteze unirea. În mulţimea de ascultători, presa descoperă două figuri neaşteptate, pesediştii Şerban Nicolae şi Titus Corlăţean. Cine vorbeşte şi cine ascultă? Un fost preşedinte, cu jumătate de familie inculpată sau condamnată, care a susţinut anticorupţia până şi-a creat propriul sistem de corupţie. Şerban Nicolae, binecunoscut demolator al statului de drept, alături de un fost ministru de Externe care a blocat accesul la vot al românilor din străinătate la prezidenţialele din 2014. De unde deducem că povestea patrioţilor integri se regăseşte numai în manualele de istorie.

În Bucureşti, şedinţă solemnă în Parlament. Liviu Dragnea vrea unirea: „Chiar nu avem atâta curaj să spunem clar ce vrem?”. Dragnea încă nu este V. Plahotniuc, oligarhul suprem de peste Prut, dar trage tare să-l ajungă din urmă. Sau, mai curând, să-l înlocuiască. La scurt timp, C.P. Tăriceanu vorbeşte despre „pasiunea pentru democraţie”, cetăţeni abuzaţi şi „forţă morală”. Singurul efect al acestor clovnerii Chişinău-Bucureşti elaborate pe tema emoţiei unioniste este, firesc, întărirea lui Igor Dodon, a rusofonilor şi a adulatorilor lui Putin.

Ce au, de fapt, oamenii ăştia în comun cu patriotismul? Pot face ceva mai bun pentru basarabeni decât au fost în stare să facă pentru România? Au valori europene suficient de tari încât să-i călăuzească pe românii disperaţi de dincolo de Prut spre Europa? Unificatorii de azi, ei înşişi paria în UE, sunt pe cale să-şi nenorocească propria ţară. Emuli ai lui Orban şi Erdogan, se pretind apţi să-i salveze pe basarabeni din „strânsoarea ursului” de la răsărit. Există o înşelătorie mai sinistră ca asta? Poate că, de la Chişinău şi Tighina, România pare un colac de salvare. De la Bruxelles privind, România are nevoie de unul la rândul ei. La centenar, opţiunea reală a unioniştilor de peste Prut este să aleagă într-un stat declarat oficial eşuat şi şi unul care se pregăteşte cu asiduitate să o facă.

Unioniştii de acum doi-trei ani, când DNA era invitată să treacă Prutul, iar România un stat capabil să exporte asistenţă în domeniul judiciar, trebuie să observe că peisajul s-a modificat radical. „Unificatorii” de la Bucureşti s-au schimbat. Dacă basarabenii sperau să dea de urma miliardului cu ajutorul şefei DNA, acum funcţia lui Kovesi este puternic zgâlţâită, întreg eşafodajul statului de drept şubrezit şi standardele de integritate publică anulate.

Ceea ce pot propune „unificatorii” de azi cu onestitate, începând de la Liviu Dragnea, C.P. Tăriceanu şi Şerban Nicolae, este o fuziune a mafiilor din stânga şi dreapta Prutului. Ceea ce pot face efectiv este doar o comuniune a oligarhilor şi baronilor, un schimb de experienţă despre jaful resurselor publice, despre capturarea instituţiilor şi hărţuirea societăţii civile, despre controlul şi ameninţarea opoziţiei. Singura ofertă publică pe temen lung pe care o unificatorii de azi o pot susţine fără rezerve este modelul unei Rusii mai mici, nu a unei Europe mai mari.