VIDEO: Vizitatorii unei grădinii zoologice au văzut că un leu seamănă suspect de mult cu un golden retriever

vineri, 02 aprilie 2021, 21:53
1 MIN
 VIDEO: Vizitatorii unei grădinii zoologice au văzut că un leu seamănă suspect de mult cu un golden retriever

Vizitatorii grădinii zoologice din Xichang, China, au fost șocați și bulversați să descopere că un leu african seamănă suspect de mult cu un golden retriever. Angajații de la zoo au făcut schimbarea în speranța că oamenii nu vor observa.

Un bărbat pe nume Tang și-a dus copilul la grădina zoologică din Xichang, Sichuan. Acolo, în cușca leului african, stătea bosumflat un câine.

„La început am crezut că nu am ajuns unde trebuie. M-am mai foit prin jurul cuștii și mi-am dat seama că acolo trebuia să fie leul”, spune Tang în înregistrare.

Cușca și era marcată ca aparținând unui leu: pe o plăcuță erau trecute mai multe informații și o poză cu fiorosul animal.

Tang a intrat în discuție cu un angajat al grădinii zoo, care i-a spus că leul a fost mutat în altă parte. Bărbatul nu s-a mulțumit cu explicația și a acuzat grădina zoo că păcălește lumea și vinde bilete pretinzând că are animale pe care, de fapt, nu le are.

Aflați amănunte de pe b1.ro.

Comentarii