Topul liceelor ieșene după mediile la bacalaureat. Sunt surprize!
Reamintim ca, anul acesta, colegiile iesene cu cele mai multe medii de 10 sunt, în ordine desc (...)
citeste totmiercuri, 29.06.2022
Un tânăr din Heleşteni a fost condamant la închisoare după ce ar fi jefuit un taximetrist folosind ca armă o brichetă. Incidentul a avut loc în noiembrie anul trecut, când mama lui Mircea Maftei, plecată la lucru în Italia, i-a trimis acestuia 140 de euro. Tânărul a ridicat banii din Paşcani şi i-a cheltuit în aceeaşi zi la o sală de jocuri.
Şi-a păstrat doar 46 de lei, echivalentul unei curse cu taxiul până la locuinţa bunicii sale din Heleşteni. Ajuns în apropiere de intrarea în satul Hărmăneasa, la aproximativ 300 metri de destinaţie, Maftei i-a cerut taximetristului să oprească. Apoi, l-a cuprins cu braţul drept în jurul gâtului, cerându-i să scoată banii pe care îi are, ameninţându-l că altminteri îi va tăia gâtul.
"Cuţitul" era doar o brichetă, cu care Maftei l-a atins în zona gâtului, victima crezând că simte o lamă, când de fapt era vorba de partea metalică a brichetei. Taximetristul i-a dat lui Maftei un telefon Huawei Y6s, un pachet şi jumătate de Kent şi încasările din acea zi, apreciate ulterior la aproximativ 300 de lei. Maftei a fost prins cu uşurinţă, din descrierea taximetristului, şeful de post din Heleşteni recunoscându-l şi amintindu-şi că l-a văzut venind la bunica sa. De la Maftei a fost recuperat telefonul mobil, 7 ţigări şi 119 lei.
Faptul că tânărul a recunoscut imediat fapta, iar mama sa a virat în contul taximetrisului banii jefuiţi, acesta nemaiconstituindu-se ca parte civilă, nu l-au ajutat prea mult pe Maftei în instanţă. Instanţa a apreciat că simpla ameninţare cu un cuţit, chiar dacă acesta nu exista în realitate, este de natură să dea un înalt grad de periculozitate faptei. Ca urmare, Maftei a fost judecat pentru tâlhărie calificată, prin folosirea uneia arme, iar nu pentru tâlhărie, la care pedeapsa este mai mică.
"Persoana vătămată nu putea să observe obiectul cu care a fost atins în zona gâtului şi, coroborat cu ameninţările verbale ale inculpatului, nu putea să creadă decât că este vorba despre un obiect de care el se putea folosi pentru a-şi pune în practică acele ameninţări. Ea a declarat că a crezut că acel obiect era un cuţit, şi de aceea s-a speriat foarte tare, spunându-i inculpatului să nu îl omoare pentru că are de crescut copii. Tot de frică, persoana vătămată a declarat că s-a conformat şi solicitării inculpatului de a întoarce maşina şi de a pleca în viteză din locul respectiv. Starea de temere a persoanei vătămate a persistat şi după comiterea de către inculpat a faptei, ea neprezentându-se la serviciu în următoarele trei zile, menţionând că s-a aflat «în stare de şoc», împrejurare confirmată şi de către administratorul societăţii la care aceasta este angajată", au precizat magistraţii Judecătoriei Paşcani. Maftei a fost condamnat la 3 ani şi 6 luni de închisoare. Cazul se află acum pe rolul Curţii de Apel, care îl va analiza la sfârşitul lunii viitoare.
Cuvinte cheie: + bricheta, taximetrist, talharit, Mircea Maftei, Italia
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Ponturi pentru a avea o pensie decentă. Ce reguli trebuie să urmaţi
Ministerul lui Cseke Attila foloseşte ilegal trei autoturisme de la Cadastru
Boris Johnson crede că Putin n-ar fi declanşat războiul din Ucraina dacă era femeie
FOTO - Accident cumplit pe drumul morţii: trei persoane au decedat, iar alte şase au fost rănite
Alina Gorghiu preia interimar funcţia de preşedinte al Senatului. Florin Cîţu a demisionat
Scene teribile în urma unui jaf armat la o bancă din Canada: doi oameni ucişi şi şase răniţi
Pilotul de rezervă Juri Vips a fost dat afară de Red Bull din cauza limbajului rasist
Dr. Alina Onofriescu: Pompa de insulină poate face mai ușoară viața celor cu diabet zaharat
Ce spune Florin Cîţu despre posibilitatea de a fi înlăturat de la şefia Senatului: Despre ce vorbim?
Deputatul Filip Havârneanu, vizită de lucru la Odessa, sub amenințarea rachetelor (P)
Airbnb interzice petrecerile în spaţiile oferite pentru cazare la nivel global
Liberalii se reunesc astăzi în şedinţă de urgenţă pentru a decide să-l “zboare” din funcţie pe Cîţu
Fostul premier Ludovic Orban anunţă ca va candida la preşedinţia României. “Visul meu”
Woody Allen vrea să renunţe la cinema. Mărturisire în faţa lui Alec Baldwin
Trump ştia că unii dintre susţinătorii săi erau înarmaţi atunci când i-a chemat la Capitoliu
Dr. Mihaela Alina Mareș: Colposcopia - investigație minim - invazivă a colului uterin
Maşinile pe motorină şi benzină nu vor mai putea circula în UE din 2035
Serena Williams a fost eliminată de la Wimbledon după un meci spectaculos de peste trei ore
Conferința Naţională de Patologie Infecţioasă 30 iunie - 2 iulie 2022 (P)
Topul liceelor ieșene după mediile la bacalaureat. Sunt surprize!
Ambasadorul Republicii Moldova, în studioul ZdI TV: Basarabia, între Rusia şi UE
COCAINA: Creştere majoră a numărului de şoferi drogaţi în Iaşi, remarcată şi de medicii legişti
Ultimele adăugiri la averea primarului Chirica. Fiul cel mic apare şi el în declaraţie
Eduard Boz, consilier local deştept al PNL, a câştigat 162.000 de lei din consultanţă
Cum a stat şăful cel mare pân’ la ziuă-n club, dând peste cap programul?
FOTBAL - Poli se desparte de portarul care a apărat în Liga I
Un deţinut reclamă că la Penitenciarul Iaşi veceurile nu au tron. A cerut 150.000 euro despăgubiri
Stupefiant: Un judecător invocă “stabilitatea statului” pentru a-l scăpa pe Ciucă
Cristian Tudor Popescu, la Iași: își lansează noul volum „Dumnezeu nu e mort”
Miercuri este sărbătoarea Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel. De ce îi celebrăm în aceeaşi zi?
(VIDEO) Polițist agresat în trafic de ”bombardieri” pentru că ”circulă prea încet”
USV Iași organizează săptămâna aceasta admitere la studiile de master
Armata rusă minte cum respiră în privinţa mall-ului bombardat în Ucraina
Ciucă a anunţat că România va avea până la 1 noiembrie depozitele de gaz la capacitate de 80%
Andrew Fletcher de la Depeche Mode a murit din cauza unei rupturi a unei artere
Erdogan anunţă, înainte să plece la summitul NATO, o posibilă întâlnire cu Biden la Madrid
Şeful PSD: Impozitarea progresivă nu va fi implementată anul acesta şi cred că nici anul viitor
Marcel Ciolacu, declaraţii importante despre compensarea preţului la carburanţi
Pentagonul are cel mai mare buget din istoria ţării: 810 miliarde de dolari
Absolvenţi de filologie cu note de 2 şi 3 la examenul de Bacalaureat. Cum este posibil?
Numărul victimelor bombardamentului mall-ului din Kremenciug urcă la 18 morţi
AUR se laudă că a strâns peste 2 milioane de semnături pentru demiterea preşedintelui Iohannis
"Telefonul negru", cu Ethan Hawk, a dominat box office-ul românesc de weekend (VIDEO)
Soprana Anna Netrebko vrea compensaţii de 350.000 de dolari din partea Metropolitan Opera
Lucian DÎRDALAG7 reîncărcat |
Florin CÎNTIC„Războiul sfânt” al rasei |
Radu PĂRPĂUȚĂThe Show must go on! |
Alex VASILIUBill Evans - un romantic al avangardei |
Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.