De Sănătate

Punem punctul pe știi

Buline colorate după performanţe şi condiţii pentru toate spitalele din Iaşi

marți, 24 septembrie 2019, 01:50
4 MIN
 Buline colorate după performanţe şi condiţii pentru toate spitalele din Iaşi

Spitalul Sfântul Spiridon, singurul spital evaluat de Autoritatea Naţională de Management al Calităţii în Sănătate, dar şi cel mai mare din Moldova, este la jumătatea clasamentului în privinţa standardelor impuse de Ministerul Sănătăţii.

Toate unităţile sanitare din ţară sunt obligate să afişeze, vizibil, în maximum 30 de zile, categoria de acreditare sau dacă sunt în curs de evaluare, de către Autoritatea Naţională de Management al Calităţii în Sănătate (ANMCS). La Iaşi, o singură instituţie medicală de stat este deja acreditată, restul fiind în curs de evaluare. Spitalul Clinic de Urgenţe Sfântul Spiridon va trebui să afişeze „bulina galbenă“, adică pacienţii trebuie să se aştepte să apară şi probleme odată cu internarea sau chiar cu consultarea vreunui specialist într-o problemă de sănătate.

În cazul Spitalului Clinic de Urgenţe Sfântul Spiridon, Colegiul Director pentru aprobarea raportului de acreditare a emis ordinul încă de la începutul lunii iulie. Potrivit documentelor emisie de ANMCS, cel mai mare spital din Moldova a primit categoria a III-a de acreditare cu menţiunea „cu rezerve“. Dacă, la punctajul total privind situaţia criteriilor şi condiţiilor cumulative utilizate pentru încadrarea şi categoria de acreditare, situaţia pare a fi bună, respectiv 75,26%, în cazul indicatorilor punctaţi negativ, instituţia ocupă locul 3 pe ţară, dintre cele 145 de unităţi sanitare evaluate. Şi asta după Spitalul Municipal din Dej şi Spitalul Penitenciar Poarta Albă, din punctul de vedere al categoriei de acreditare. Potrivit Ordinului preşedintelui ANMCS, „indicatorii cu valoare (-10) sunt indicatorii care exprimă obligaţii legale sau indicatorii a căror neîndeplinire reflectă grave deficienţe la nivelul spitalului, care pun sau pot pune în pericol siguranţa pacienţilor, personalului, datelor şi mediului, a căror neîndeplinire este punctată cu (-10)“. Potrivit datelor furnizate de ANMCS, Spitalul Sfântul Spiridon are termen 24 de luni să rezolve problemele semnalate de inspectorii care au realizat evaluarea. Acreditarea instituţiei este valabilă până în 2024. În cazul în care spitalul nu va duce la îndeplinire planul de conformare în cei doi ani de zile, unitatea sanitară va fi clasificată în următoarea categorie de acreditare, şi anume cea „cu încredere redusă“.

Cu o treaptă mai sus decât Spitalul Spiridon se află Spitalul Providenţa, care a fost încadrat de ANMCS la categoria a II-a de acreditare, de altfel cea mai mare oferită de autoritatea naţională până acum în procesul de evaluare. A treia instituţie care va trebui să-şi lipească însă „bulina gri“ pe uşă este Centrul Medical dr. Micu Vasile din Bucium, care a fost introdus în urma evaluării la categoria a V-a de acreditare, acreditare care de altfel i-a fost acordată doar pentru un singur an, după care instituţia va fi din supusă unei reevaluări. Celelalte instituţii medicale din judeţul Iaşi nu au primit deocamdată rezultatul evaluării pentru acreditare sau încă nu au fost evaluate, procesul încheindu-se peste 3 ani. Anul viitor, în primele trei luni ale anului, vor primi vizita celor de la ANMCS pentru ciclul II de acreditare mai multe spitale ieşene, printre care Spitalul de Neurochirur­gie, Spitalul de Recuperare şi Spitalul de Urgenţă din Paşcani.

Carnetul de note, să-l vadă şi pacienţii

Prin Ordinul Obiectivul ANMCS se urmareşte realizarea unui cadru legislativ necesar „pentru ca pacienţii şi populaţia să fie informaţi cu privire la nivelul calităţii serviciilor de sănătate acordate de către unităţile sanitare, atât publice, cât şi private“. În termen de 30 de zile de la publicarea ordinului în Monitorul Oficial, unităţile sanitare trebuie să pună pe frontispiciul clădirilor însemnele privind categoria de acreditare în care sunt încadrate în al II-lea ciclu de acreditare, sau faptul că se află în proces de acreditare. Mai exact, până pe 17 octombrie. „Pentru spitalele care nu afi­şează unul dintre aceste însem­ne, nu există dovezi, în evi­denţele noastre, că se preocupă de asigurarea calităţii serviciilor medicale şi a siguranţei pacientului“, se arată într-un comunicat al ANMCS.

Însemnele trebuie afişate şi în cazul unităţilor sanitare care au sedii secundare sau secţii exterioare. Totodată, spitalele au obligaţia afişării unuia dintre însemne, după caz, pe pagina de internet, precum şi pe toate documentele emise de unităţile sanitare acreditate.

De care culoare a bulinei trebuie să ne ferim

În România există şase categorii de acreditare: Categoria I – acreditat; Categoria II – acreditat cu recomandări; Categoria III – acreditat cu rezerve; Categoria IV – acreditat cu încredere redusă; Categoria V – decizie de prelungire a procesului de acreditare; Categoria VI – neacreditat. În acest fel, acreditarea confirmă că o unitate medicală dispune de resursele şi de competenţele profesionale necesare pentru a acorda îngrijiri medicale în specialităţile pe care le are în structură. Confirmă că o unitate medicală poate face ceea ce spune că face. Prin urmare, pacienţii vor avea o mai mare încredere de a se adresa unei unităţi medicale acreditate decât unei unităţi neacreditate. 

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii