Un gnom şi două poame

marți, 10 decembrie 2019, 02:50
3 MIN
 Un gnom şi două poame

Despre rolurile de viitor ale Pro România şi ALDE.

După nereuşita experimentului Diaconu – Un Om! – de la prezidenţiale, Pro România şi ALDE vor fi obligate să-şi intensifice eforturile pentru a nu dispărea de pe scena politică. Deloc surprinzător, actorul, directorul, ex-ministrul, fostul europarlamentar şi eternul incompatibil Mircea Diaconu a obţinut pe 10 noiembrie un scor nici prea-prea nici foarte-foarte, dar dezamăgitor pentru cele două partide susţinătoare, scor ce ar trebui să-l trimită – în sfârşit – la pensie. Alţii, mai talentaţi decât el, nu ar câştiga nici în 100 de vieţi cât a acumulat Diaconu în cariera de politician mediocru spre lamentabil. Rolul ăsta nu l-a prins chiar deloc!

Devenit la un moment dat o sperietoare pentru PSD, partidul lui Victor Ponta – Pro România – a pocnit ca o beşică nedureroasă. Vina îi aparţine fostului premier, care s-a încurcat în propriile matrapazlâcuri, atunci când a jucat prost la două capete. Şi cu PNL şi cu pesediştii. Planul lui Ponta era să înghită PSD – obiectiv ce părea posibil spre sfârşitul verii – să-i înhame din nou pe baroni la propriul car şi să se pregătească pentru prezidenţialele din 2024, în timp ce-i dădea cu tifla puşcăriaşului Liviu Dragnea. N-a fost să fie: oameni importanţi din Pro România, indignaţi de apucăturile de dictator ale liderului, se întorc în PSD ori virează spre PNL. La anul, Ponta va aborda din ce în ce mai sigur alegerile, fiind condamnat la eşecuri dureroase.

Şi mai penibilă este situaţia ALDE. Fani înverşunaţi ai modificărilor legilor justiţiei şi adepţi ai mottoului de înaltă ţinută morală „(fie) să scăpăm cu toţii!”, aldiştii sunt pe trei sferturi morţi. Problema constă în faptul că au început să miroase tot mai tare: a minciună, a demagogie, a impostură. Cea mai mare greşeală a PNL ar fi să-i reprimească în partid de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat. Călin Popescu Tăriceanu a fost marele artizan al dezastrului economic de după 2008, iar apetenţa sa pentru trădare este binecunoscută de aproape 30 de ani. Cu toate că ALDE a anunţat că va candida pe propria-i barbă la alegerile de anul viitor, înţelegem că o astfel de manevră va avea loc doar dacă guvernul Orban se va dovedi unul deosebit de incompetent. Caz în care Tăriceanu se va proclama încă o dată marele liberal şi laolaltă cu fraţii şi surorile întru şmen va cere o nouă halcă din ciolanul puterii.  

În mod normal, Pro România şi ALDE nu mai au ce căuta pe scena politică. A mai vota astfel de partide ar însemna să pariezi pe cai şchiopi şi pe gloabe ramolite. Deşi fâşneţ şi beneficiar al unui traseu destul de bunicel la prezidenţiale, Mircea Diaconu a fost împiedicat să scoată un rezultat mai bun tocmai din pricina lui Pontariceanu, un politician hibrid şi arogant, prea antipatizat pentru a se bucura de credibilitate. 

Urmează timpuri complicate pentru Victor Ponta şi Călin PopescuTăriceanu, ce nu pot fi salvaţi decât de o nouă răsturnare spectaculoasă, dar indezirabilă, în politica românească. Până la urmă, partidele celor doi sunt variantele şi mai urâte ale PSD şi PNL. Poate că nu le-ar strica un lung tratament de înfrumuseţare!

Comentarii