Imobiliarul Cristin Zămosteanu cere aprobare pentru a construi sediu de Operă în Centru
Primaria a început sa publice noi informatii legate de dezvoltarea urbana a Iasului, în (...)
citeste totmiercuri, 20.01.2021
Universităţile din Iaşi au finalizat listele cu personalul care doreşte să se vaccineze în etapa a II-a a procesului de vaccinare împotriva noului coronavirus, iar cifrele iniţiale sunt îmbucurătoare, după cum apreciază rectorii instituţiilor de învăţământ.
Spre exemplu, la Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară „Ion Ionescu de la Brad” un procent de 75% din cadrele didactice, care sunt aproximativ 190 în total, şi-a exprimat dorinţa să se vaccineze. Procentele scad, ca de altfel la toate universităţile, atunci când discutăm de personal auxiliar didactic (65% la USAMV) şi personalul administrativ, îngrijitori, oameni de serviciu, muncitori etc. (50% la USAMV). „Este un procent bun faţă de ce am văzut în alte estimări. Chiar şi dintre cei care nu au optat pentru vaccinare nu e vorba de multe persoane care se opun complet aceste idei, ci o bună parte motivează că au trecut prin boală, au anticorpi pentru o perioadă şi amână vaccinarea pentru mai târziu”, a explicat prof.dr. Gerard Jităreanu, rectorul USAMV Iaşi.
80% dintre profesorii de la TUIASI se vaccinează
La Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iaşi aproximativ 80% dintre cadrele didactice ar dori să se vaccineze. Cu toate acestea, potrivit rectorului instituţiei de învăţământ superior, prof.dr. Dan Caşcaval, procentul angajaţilor care fac parte din rândul personalului nedidactic care ar dori să se vaccineze este mai mic cu cel puţin 20 de puncte procentuale, adică doar aproximativ 60% dintre aceştia. „Aceste date ne-au fost cerute atât de către Ministerul Educaţiei, dar şi la nivel local, de către DSP, ISU. Dintre toţi angajaţii noştri, şi avem în jur de 1.400 de angajaţi, aproximativ 65% doresc să se vaccineze”, a precizat prof. univ. dr. ing Dan Caşcaval. Acesta a mai explicat că există un proiect în vigoare prin care membrii sindicatului universităţii se pot testa RT-PCR în mod gratuit pentru a depista infecţia cu noul coronavirus.
La UMF se pot vaccina şi studenţii
Un caz aparte îl reprezintă Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa” din Iaşi, unde majoritatea cadrelor didactice au putut opta deja pentru vaccinare, fiind incluse în prima etapă. De altfel, o bună parte dintre acestea, inclusiv rectorul, prof.dr. Viorel Scripcariu, s-au vaccinat deja. UMF a realizat o platformă intermediară pe care studenţii care doresc să se vaccineze să se poată înscrie, alături de personalul didactic şi cel auxiliar. Studenţii de la UMF-uri sunt singurii din ţară care intră în etapa a II-a a vaccinării şi, conform informaţiilor furnizate de universitate, există deja un mare interes în rândul acestora de a se vaccina. În mod concret, până acum s-au înscris aproape 4.000 de persoane pe platforma UMF, ceea ce înseamnă 40% din numărul total, fiind circa 9.000 de studenţi şi încă 1.000 de cadre didactice şi personal auxiliar. „Vom avea şi punctul nostru de vaccinare în universitate, am solicitat deja o aprobare de la DSP, vor fi cadre didactice, asistenţi medicali, pentru a putea să gestionăm mai bine procesul de vaccinare. Eu estimez că am putea ajunge la peste 60% procent de persoane vaccinate în universitate”, a declarat prof.dr. Viorel Scripcariu.
UAIC: 100% intenţie de vaccinare la profesorii asociaţi
Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi a trimis în cursul zilei de ieri listele finale la Ministerul Sănătăţii, incluzând numărul total de persoane care vor să se vaccineze pe fiecare categorie în parte. Astfel, în ceea ce priveşte personalul didactic titular, 519 din 735 vor să se vaccineze, un procent de aproape 71%. O surpriză o reprezintă cadrele didactice asociate care sunt, în mare parte, persoane cu vârsta de peste 65 de ani care continuă activitatea prin contracte la plata cu ora. Aici, procentul de intenţie în ceea ce priveşte vaccinarea este de 100%: 195 de solicitări din 195 posibile. Doar 54 din cei 100 angajaţi în domeniul cercetării au ales să se vaccineze, procentele fiind reduse şi la personalul didactic-auxiliar, 299 din 531, şi la cel nedidactic, care e de sub 50%, mai exact 235 din 542 - aproape 43,5%. „Procentul este bun şi reflectă dorinţa firească a colegilor noştri de a-şi proteja sănătatea. Şi eu m-am trecut pe listele respective şi mă voi vaccina”, a declarat prof.dr. Tudorel Toader. Persoanele din etapa a II a vaccinării vor putea să se programeze în aplicaţie, de către medicul de familie sau angajator, începând cu după-amiaza zilei de vineri, 15 ianuarie.
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Medicul Virgil Musta răspunde la majoritatea întrebărilor despre vaccinul anti-COVID
Biden va prelungi rapid restricţiile de călătorie pentru persoane din Europa şi Brazilia
Se modifică strategia de vaccinare. Noi categorii de persoane incluse în etapa a doua
Nervozitate mare pe samsarii de la cumătrie. Cu ce îi mai abureşte Peni?
Cum s-au implicat firmele private în campania de vaccinare la Iaşi: o mobilizare exemplară
Cuvinte cheie în noul normal: Cum putem folosi lecţia lui 2020 pentru modelarea prezentului
Condamnată după ce a pălmuit-o în Carrefour pe amanta din tinereţe a soţului
Medicii de familie recomandă vaccinarea antigripală a copiilor. Iată argumentele!
VIDEO - Explozia care a speriat Copoul: a ars cortul de evenimente de la Castel
Imobiliarul Cristin Zămosteanu cere aprobare pentru a construi sediu de Operă în Centru
Cheltuielile Primăriei pentru dotarea centrelor de vaccinare
Incredibil: angajat bine mersi la firmă ca şofer, deşi nu avea permis
Un şofer care a şters-o de la accidentul cu victimă, depistat imediat de Poliţie
Oprit de Poliţie în trafic, a arătat un permis străin tras la imprimantă, pe care nu scria nici ţara
Jaf: doi fraţi au urmărit un pensionar de la bancomatul din Centru până în casa scării din Păcurari
Nu mai sunt locuri în luna ianuarie pentru vaccinarea anti coronavirus la Iaşi
Companiile aeriene vor să impună certificatele de vaccinare împotriva Covid-19
Roverul Curiosity de pe Marte a aniversat 3.000 de zile pe planetă cu o fotografie impresionantă
Sunete de clopote şi lumânări în SUA pentru a omagia victimele epidemiei de COVID-19
UE îl îndeamnă pe Biden să-şi asume leadership-ul luptei împotriva coronavirusului
Profesor, acuzat că a hărţuit o elevă, căreia i-a cerut poze nud
Raed Arafat: Ideea unei doze anuale de vaccin încă nu e pusă pe masă
EURO 2020 ar putea fi organizat doar într-o singură ţară. “Se înţelege de la sine"
Germania extinde lockdownul din cauza COVID până în 14 februarie
Cîţu: Dacă lucrurile rămân aşa cum sunt, este clar că vom deschide şcolile pe 8 februarie
“Revolta de la Capitoliu a fost alimentată cu minciuni şi provocată de preşedinte”
Roberto Bautista Agut şi-a cerut iertare după ce a comparat carantina din Australia cu o închisoare
(FOTO) Licitaţie adjudecată: Cum vor arăta autobuzele electrice poloneze aduse la Iaşi
Pașaport de vaccinare: Europa consideră că subiectul poate să mai aștepte
Care este jurământul pe care îl va rosti Joe Biden la învestitură
Iașul revine în TOP după o zi de pauză. Pe locul 5 ca număr de cazuri noi
2.745 cazuri noi și 98 de decese din cauza COVID raportate în ultimele 24 de ore
Emil Boc: Cred că PNL are nevoie și de Rareș Bogdan, și de Ludovic Orban
Discuție spumoasă între liderul profesorilor din Iași și un fost ministru al Educației
De ce să-ți iei un televizor Philips Ambilight? Ce avantaje are? (P)
Nivelul de anticorpi după vaccin este mai mare ca cel după o formă severă de COVID
Profesor: „Credeam că trimiți o poză cu tine goală, că de matematică sunt sătul”
Ludovic Orban: Tot ce am de discutat, discut în interiorul PNL
Conflictul din PNL. Falcă: Nu e nevoie ca Ludovic Orban să-și dea demisia acum
Spaniolii pregătesc un medicament cu efect rapid împotriva COVID-19
Circulaţia trenurilor se desfăşoară în condiţii de iarnă. Întârzieri de sute de minute
Ninsori, intensificări ale vântului şi polei, până miercuri la prânz
“Latitudine zero. 40.000 de km pentru a descoperi lumea” – de Mike Horn
VIDEO: Un ieșean nu a băut apă de șase zile. "Țin un post special. Trebuia să fiu mort"
Lucian DÎRDALAAcord controversat, moment controversat |
Florin CÎNTICUn măscărici toxic |
Radu PĂRPĂUȚĂPolitrucii vechi și politicienii noi |
Alex VASILIU„Când te ascult, mi se deschide inima” (II) |
Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.