America, Germania şi ordinea mondială

Recentul scandal de spionaj germano-american trebuie privit cu seriozitate. Deşi e clar că nici Angela Merkel şi nici alţi lideri de la Berlin nu vor ca lucrurile să escaladeze nu e foarte sigur că lucrurile pot fi ţinute uşor sub control. Mai ales că Moscova, pentru care acest gen de întâmplări sunt o mană cerească, va face tot posibilul să pună gaz peste foc. Obiectivul strategic prioritar al ruşilor, care au o adevărată falangă propagandistică instalată la Berlin (oficial parte a unei structuri de presă separate care aparţine Russia Today) este acela de a deconecta Europa, în special Germania, de Statele Unite. Şi par să reuşească. Un proaspăt sondaj de opinie comandat de Der Spiegel reliefa faptul că în timp ce 57 de procente dintre respondenţi doreau ca Berlinul să se distanţeze de America atunci când era vorba de Rusia doar 50 de procente împărtăşeau această opinie. Or, adâncirea faliei transatlantice poate avea consecinţe imprevizibile asupra peisajului de securitate de pe continent.

Washingtonul a reacţionat cu multă reţinere dar un senator american a ţinut să remarce că în timp ce spionii ruşi şi iranieni se plimbă în voie prin ţară Berlinul a decis să ceară doar responsabilului CIA de la ambasada americană să părăsească ţara. Aşa este, însă îi era greu guvernului german să facă faţă presiunii imense din mass media şi din zona politică care solicitau acest gen de reacţie. La prima vedere, de altfel, justificată. Sigur că statele se spionează de când lumea unele pe altele dar, zic nemţii, de ce trebuie să-ţi spionezi aliaţii ? Berlinul este în plus iritat de faptul că Washingtonul nu doreşte să dea curs cererilor sale repetate de a semna un aşa numit "No Spy Agreement" de tipul celor pe care le are cu Marea Britanie, Canada, Australia şi Noua Zeelandă. Problema că e totuşi greu ca americanii să accepte aşa ceva atunci când au de a face cu ţară care se întreabă existenţial dacă să fie mai aproape de americani sau de Rusia. De o ţară în care un fost cancelar, Helmut Schmidt, spune că trebuie să i se recunoască Rusiei dreptul legitim de a include Ucraina în sferă sa de influenţă. în timp ce un alt fost cancelar, Gerhard Schroder, îl descrie pe Vladimir Putin drept un "democrat impecabil". Explicabil, din moment ce câştigă o mulţime de bani din poziţia de preşedinte a unui consorţiu dominat de Gazprom. 

Este astăzi cool să fii antimerican. Julian Assange (fondatorul Wikileaks şi un colaborator permanent al canalului Russia Today), Snowden, Greenwald şi alţii ca ei au grijă să alimenteze permanent astfel de atitudini destul de larg împărtăşite de o bună parte din media liberală în accepţiune americană, de stânga în accepţiune europeană. Mulţi jurnalişti din Europa dar şi americani (cu convingeri liberale) sunt extrem de critici faţă de administraţia de la Washington. Der Spiegel are chiar un grupaj special pe website despre Snowden şi NSA. De remarcat că nu există un modul similar despre criza din Ucraina. Prin contrast aceste voci publice sunt mult mai reţinute atunci când e vorba de Rusia sau China. Când americanii discutau opţiunea de a pedepsi Siria pentru utilizarea armelor chimice s-au organizat imediat demonstraţii de protest împotriva "jandarmului mondial". Când Rusia a invadat Georgia sau când China a reprimat violent protestele din Tibet nu s-a mobilizat aproape nimeni.

Avem de a face cu un discurs standard de înfierare: petrolul, interesele multinaţionalelor, etc – ca justificări pentru intervenţii. În fapt (în Siria dar şi în Irak) petrolul nu a jucat deloc un rol major. America nu mai importă aproape nimic din Orientul Mijlociu / Zona Golfului, în principal şi datorită exploatării gazelor de şist. Europa şi Asia sunt cu adevărat vulnerabile din acest punct de vedere. Un fost ministru al apărării din Japonia îşi exprima, dimpotrivă, îngrijorarea că există riscul ca Statele Unite să fie mai puţin dispuse să aloce resurse militare si logistice pentru a asigura securitatea în zona Golfului. Oricum e multă ipocrizie la mijloc. Puţini dintre cei care vehiculează astfel de opinii sunt dispuşi să-şi asume şi consecinţele absenţei unor garanţii de securitate în materie de energie: energie scumpă, şomaj în masă, tensiuni sociale.

Fenomenul este însă explicabil. Opinia publică nu agreează aproape niciodată ideea unei intervenţii militare. Asta nu e totuşi un motiv pentru politicieni pentru a nu actiona. A fost nevoie de Pearl Harbor pentru a provoca intrarea Americii în cel de-al doilea război mondial. Pe atunci faptul că Londra era bombardată şi Franţa invadată nu era considerat un motiv solid pt implicarea americanilor în război. Se mai spune despre Statele Unite că acţionează ca un jandarm mondial. Prilej pentru un şir nesfârşit de diatribe la adresa Washingtonului. Probabil că foarte puţini ar accepta să fie desfiinţate pe plan intern poliţia, procuratura, închisorile statele urmând a recurge doar la campanii de promovare a unor bune norme de comportament şi la întâlniri în care hoţii si criminalii să fie convinşi să respecte legile şi normele de comportament din societate. Însă susţin cu seninătate că acest lucru e posibil în politica externă.

Apelul la raţiune, la evitarea războaielor şi la găsirea unor soluţii diplomatice paşnice sună bine pe hârtie dar nu au şi nu au avut niciodată efect în lumea reală. în plus, ceea ce mulţi uită sau nu vor să spună este că fără implicarea Statele Unite, care asigură securitatea comerţului mondial pe apă (90 de procente din total), schimbul global de mărfuri (inclusiv petrolul, materiile prime, etc) ar fi puternic afectat. E suficient să ne aducem aminte ce agitaţie au provocat recent atacurile piraţilor somalezi. Atunci când apar crize pe glob, acompaniate de regulă de adevărate dezastre umanitare (precum în Rwanda, Somalia, Congo, Siria), lumea se întreabă imediat: de ce nu intervin americanii? Dacă o fac sunt repede etichetaţi drept imperialişti.

Asta nu înseamnă evident că nu li se pot imputa americanilor iniţiative discutabile, intervenţii contraproductive precum aceea din Irak care a subestimat şansele reale de a promova democraţia şi societatea de tip liberal în astfel de părţi ale lumii. S-a văzut cât de discutabile sunt evoluţii precumcele puse în mişcare de Primăvara Arabă, salutate cu mare entuziasm la început. Washingtonul a fost adesea acuzat că sprijină regimuri autoritare precum monarhiile din zona Golfului. Dar dacă te uiţi la ce s-a întâmplat în Egipt vezi că în fapt capacitatea sa de influenţă e limitată şi se poate ajunge la ceva mai rău (regimuri islamice radicale).Tradiţiile, religia, fanatismul, diviziunile etnice si sectare, crează un mix exploziv care nu lasă loc pentru promovarea unor valori pe care le asociem în general cu democraţia de tip liberal. De fapt, am văzut că acest gen de speranţe s-au dovedit fără acoperire chiar mult mai aproape de noi, în Rusia.

Între timp valorile occidentale, civilizaţia occidentală în general, este tot mai vocal contestată pe glob. Nu doar verbal ci prin demersuri concrete. În zilele următoare se va desfăşura în Brazilia o reuniune BRICS (o organizaţie care reuneşte Brazilia, Rusia, India, China şi Africa de Sud) care probabil va da undă verde unor proiecte menite să submineze fundamentele a ceea ce aceste state numesc "lumea americanizată". Precum replici la Banca Mondială şi FMI. Anterior Putin a făcut vizite în Cuba şi Argentina, două ţări care cultivă o pronunţată linie anti-americană.

Problema este că astfel de evoluţii sunt privite cu mare simpatie, paradoxal, chiar în Occident. Stânga dar şi extrema dreaptă sunt înclinate să vadă răul cel mare în Statele Unite. Obsesia anti-americană este atât de mare încât nu par să-şi pună deloc întrebarea cum ar putea arăta până la urmă o lume dominată de China şi Rusia, guvernate de regimuri represive care îşi bagă în închisoare oponenţii şi nu mişcă un deget atunci când apar pe glob dezastre umanitare (din Sudan până în Siria). Au început să înţeleagă ceva mai bine astfel de lucruri africanii şi mai ales asiaticii. În timp ce nemţii şi alţi europeni par tot mai "deranjaţi" de prezenţa militară americană dimpotrivă, asiaticii, din Japonia şi Coreea de Sud până în Malaezia, Filipine şi Vietnam, cer americanilor să-şi sporească prezenţa în regiune pentru a contracara o Chină tot mai agresivă (nu doar verbal) faţă de vecini. O butadă binecunoscută suna cam aşa: Ai grijă de ceea ce îţi doreşti, s-ar putea să se împlinească!