CJUE dispune ca Polonia să suspende tăierile de arbori în pădurea virgină Bialowieza

vineri, 28 iulie 2017, 21:59
1 MIN
 CJUE dispune ca Polonia să suspende tăierile de arbori în pădurea virgină Bialowieza

Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) a dispus vineri ca Polonia să suspende imediat tăierea arborilor în pădurea virgină Bialowieza, la frontiera cu Belarusul, relatează Reuters. O purtătoare de cuvânt a CJUE nu a oferit detalii cu privire la motivarea hotărârii, pronunţate la mai puţin de o lună după sesizarea Comisiei Europene (CE).

Comisia şi-a exprimat îngrijorarea că această campanie de tăiere de arbori contravine regulilor europene în domeniul protecţiei naturii. Pădurea Bialowieza, situată de o parte şi de alta a frontierei polonezo-belaruse, se află pe listă cu locuri aflate în pericol şi protejate, întocmită de UNESCO. Bialowieza este una dintre cele mai vechi păduri din Europa, iar în ea trăieşte una dintre cele mai mari turme de bizoni europeni.

Manifestaţiile s-au multiplicat în vederea încetării tăierii copacilor, apărată de Guvernul de la Varşovia, care afirmă că este vorba despre tăieri necesare, cu scopul de a proteja pădurea şi de a apăra modul de viaţă al populaţiei din zonă. Ministrul polonez al Mediului Jan Szyszko, un vânător care beneficiază de susţinerea indistriei forestiere şi asociaţiilor de vânători, a declarat vineri că peste un milion de arbori este necesar să fie tăiaţi anul acesta la Bialowieza, cu scopul combaterii unei invaziii de gândaci. 

 

Comentarii