După 25 de ani

Astăzi am împlinit 25 de ani. Pentru publicistica postdecembristă, această perioadă este o dovadă de longevitate. Puţine cotidiene au apărut neîntrerupt atât de mult timp. Unii ne-au întrebat care este secretul reuşitei, iar răspunsurile noastre au fost mai multe. Pe de o parte, am avut câteva iniţiative care ne-au propulsat ca lideri ai presei locale din România. Am fost primii care am introdus computerul în editarea ziarului şi am separat paginile de opinii de cele de news. Am fost primul ziar tipărit full policromie. Am înfiinţat o reţea de 20 de ziare locale sub brandul "Monitorul" distribuite în Moldova şi Ardeal. Am fost printre primii care am înfiinţat ediţia electronică şi o variantă a acesteia în limba engleză. Desigur, lucrurile s-au schimbat, dar indiferent de cum arată astăzi, rămâne faptul cert că de la Iaşi a plecat o nouă abordare profesională în presa locală, după modelul anglo-saxon. Sigur, la toate acestea a lucrat o echipă formidabilă împrăştiată acum în toată ţara. Unii dintre cei care au muncit mult şi au avut idei deosebite nu mai sunt, din păcate, printre noi.

Pe de altă parte, am spus că reţeta noastră nu este foarte complicată. Imediat după 1989, presa a început un nou drum profesional, care părea promiţător. Din păcate, spre sfârşitul anilor 90 parcursul sănătos s-a întrerupt. La începutul anilor 2000 puteam vorbi deja că, în mare majoritate, încăpuse pe mâinile "mogulilor". În aceste condiţii, cei puţini care îşi păstraseră un comportament sănătos erau cumva în zona realizărilor deosebite. Atitudinea salubră era sinonimă cu performanţa, iar noi am făcut parte din rândurile celor care s-au străduit să fie în acest pluton. Din punctul nostru de vedere, degradarea mediului jurnalistic nu a fost un proces inevitabil. Cu bun simţ şi un anume sacrificiu asumat, lucrurile ar fi putut rămâne pe calea cea dreaptă. Dar, ca în alte multe domenii, nu a fost să fie aşa. Este de mirare că un mediu în care lucrează atât de mulţi oameni inteligenţi şi talentaţi nu a reuşit să-şi păstreze integritatea profesională.

Cauzele sunt multiple şi ţin de bani, deontologie profesională şi caracter. Uneori patronii şi-au terorizat angajaţii cu arbitrariul finanţării afacerii. Alteori i-au corupt, oferindu-le prea mult. În unele redacţii regulile profesionale sunt clamate, dar călcate în fiecare zi în picioare. Uneori, cum este cazul clanului Asimionesei din Iaşi, presa ţine loc de ciomag sau de reţea mafiotă. În altele, în ciuda bunei credinţe, nu există pricepere profesională. În fine, deseori, interesul public este dat deoparte în favoarea celui personal, cultivat interesat de ziarişti. Regula presei în România este în afara normelor acceptate în alte state. La noi, din nefericire, normalitatea profesională a devenit un fapt rar. O lebădă neagră. S-a ajuns astfel ca simplul comportament salubru să reprezinte o performanţă.

Unde suntem acum? În mijlocul unei asemenea confuzii valorice trebuie să facem faţă unor provocări tehnologice deosebite. Internetul pătrunde în forţă şi dislocă căile tradiţionale de business. Creşterea audienţei nu este însoţită de un model financiar compensatoriu. În prezent, este aproape imposibil să finanţezi un nucleu editorial clasic, care să garanteze minimum de calitate editorială, din activităţi strict digitale. Mediul virtual se atomizează şi o competiţie acerbă are loc, paradoxal, în dauna calităţii conţinutului. Ştirile nu mai sunt documentate, viteza contează mai mult decât acurateţea şi cu cât sunt mai mulţi distribuitori, cu atât sunt mai puţine surse credibile.

Problema este generală, dar se manifestă cu o acuitate ucigătoare în România. Ceea ce în Occident este o problemă de tranziţie, aici devine una de viaţa şi de moarte.

Marshall McLuhan, un mare teoretician al media, a lansat celebra expresie "mediul este mesajul". Autor al "Galaxiei Gutemberg", el vorbea despre detribalizarea lumii odată cu apariţia tiparului şi considera că media influenţează lumea nu numai prin conţinutul difuzat, ci şi prin calităţile intrinseci ale mediului de difuzare. El nu a prins epoca internetului, dar prin expresia "satul global" pare că a prefigurat-o. Recent, Horia Roman Patapievici, mergând pe urmele filosofului canadian, analiza influenţa mediului asupra pieţei. Hârtia, spunea el, este cea mai neutră. Suportă orice. Radioul şi televiziunea transformă jurnalistul în vedetă, în timp ce internetul îi împinge pe cititori să epateze, creând o lume media cu milioane de protagonişti. Nu ştiu care ar fi fost reacţia lui Marshall McLuhan la apariţia reţelelor de socializare, dar cred că ar fi avut ceva din stupoarea afişată de Einstein la aflarea veştii că parte din cercetările sale ajută la construirea bombei atomice.