Profesia de inginer începe să suscite tot mai mult interes din partea absolvenţilor de liceu

miercuri, 26 iulie 2017, 01:50
3 MIN
 Profesia de inginer începe să suscite tot mai mult interes din partea absolvenţilor de liceu

Ca o premieră după anii ’90, se preconizează ocuparea tuturor locurilor scoase la concurs la Universitatea Tehnică u 8 din cele 11 facultăţi sunt deja în această situaţie, iar înscrierile continuă până luni.

Mai bine de 2.500 de candidaţi s-au înscris la admiterea de la Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi“ (TUIAŞI), astfel că, în urma redistribuirii computerizate pe baza opţiunilor, în acest moment, doar trei dintre cele 11 facultăţi nu şi-au ocupat toate locurile la buget. Repre­zentanţii universităţii cred însă că, până la finalul perioadei de înscriere, pe data de 31 iulie, şi aceste locuri rămase libere se vor ocupa. Can­didaţii au avut posibilitatea ca, depunând un singur dosar şi plătind o singură taxă, să se înscrie la oricâte specializări au dorit dintre cele scoase la concurs de către TUIAŞI.

De asemenea, chiar dacă locurile nu se vor ocupa până la sfârşitul pe­rioadei de depunere a dosarelor, universitatea mai are posibilitatea de a mai primi studenţi în sesiunea din toamnă. „Noi mai avem locuri disponibile la licenţă la mai multe facultăţi din universitate. Îi aştep­tăm încă pe candidaţii care ar dori să ocupe locuri la acestea să îşi depună dosarele în zilele care urmează. Avem disponibile şi locuri la master atât pentru absolvenţii noştri, cât şi pentru candidaţi de la alte universităţi. Într-un cuvânt, Politehnica are porţile deschise în continuare pentru cei care doresc să urmeze o carieră în inginerie“, a declarat prof.dr.ing. Neculai Seghe­din, prorector responsabil cu activitatea didactică şi asigurarea calităţii la TUIAŞI. Anul acesta, pentru locurile disponibile la TUIAŞI şi-au arătat un interes deosebit pentru programele de studiu şi candidaţi din Republica Moldova şi Ucraina.

Astfel, până în acest moment, şi-au depus dosarele aproximativ 500 de candidaţi pentru cele 250 de locuri disponibile la licenţă, în condiţiile în care anul trecut universitatea beneficia doar de 30 de locuri destinate studenţilor din Republica Moldova. „Personal, consider că, până în prezent, rezultatele admiterii la studiile de licenţă sunt peste aşteptări, în condiţiile în care numărul absolven­ţilor de bacalaureat a scăzut cu circa 10% comparativ cu anul trecut, şi cu aproape 25% faţă de 2015. În acest moment, când mai avem o săptămână de admitere, numărul candidaţilor a depăşit numărul locurilor bugetate, iar 8 din cele 11 facultăţi ale universităţii au locurile ocupate integral, celelalte trei urmând să îşi ocupe locurile alocate fie zilele următoare, fie în sesiunea de admitere din toam­nă. Aceste aspecte demonstrează trendul ascendent real de care se bucură domeniile inginereşti în rândul tinerilor, trend în corelaţie cu necesarul de ingineri nu doar la modul general în România, ci particular în regiunea Moldovei“, a precizat rectorul TUIAŞI, Dan Caşcaval. Admiterea la Universitatea Tehnică continuă până luni. 

 

 

Comentarii