Românii şi alegerile

A devenit aproape de bonton să critici sau măcar să ironizezi guvernul tehnocrat. În unele cazuri nu neapărat fără temei. Însă, iată că, pentru prima dată din 1990 încoace, am avut ieri la alegeri un sistem informatic integrat de înregistrare electronică a votanţilor pe baza cărţii de identitate. Un sistem care elimină practic posibilitatea de fraudare prin votul multiplu şi care permite urmărirea mult mai lesnicioasă a "mişcărilor suspecte" atât de frecvente în trecut. Este ceva ce nu a fost posibil până acum, deşi unul dintre puţinele motive de satisfacţie pentru România este calitatea excelentă a infrastructurii de comunicaţii. Ceea ce înseamnă că nu problemele de natură tehnică ne-au împiedicat să rezolvăm această chestiune până acum, ci cele de natură politică.

Românii i-au ales ieri, dacă rămânem în formatul limbajui de lemn, pe cei mai cinstiţi şi mai pricepuţi gospodari. Numai că aşa au făcut, în principiu, şi în trecut şi, iată, în acest moment, avem un număr record de astfel de "gospodari" aflaţi în anchete penale, arestaţi sau chiar condamnaţi. Cât despre pricepere, e destul de jos pe lista de priorităţi a oamenilor atunci când votează în ciuda declaraţiilor contrare. Se vede cu ochiul liber, în cea mai mare parte a ţării, că rezultatele nu sunt nici pe departe pe măsura promisiunilor electorale precedente şi nici a resurselor, dacă luăm în calcul fondurile europene, destul de generoase, disponibile pentru dezvoltare locală. E suficient să te uiţi cum "arată", la modul concret, relaţia primăriilor cu cetăţenii. Te loveşti de spaţii improprii, multe cu tradiţionalele geamlâcuri în faţa cărora trebuie să te aplici atunci când trebuie să vorbeşti cu funcţionarul aflat de partea cealaltă a ghişeului. De altfel, astfel de situaţii deprimante le găseşti chiar în centrul capitalei, la biroul de evidenţă a populaţiei a Sectoruloui 1, la vreo 3-400 de metri de guvern, sau la registratura Ministerului Educaţiei şi Învăţământului.

Alegerile de ieri trebuiau să dea răspuns la trei întrebări principale 1. de pe ce poziţii, a se citi poziţii cheie în administraţia locală, vor pleca principalele partide la alegerile generale de la sfârşitul anului; 2. se vor putea contura alternative politice viabile, la nivel local şi naţional, faţă de binomul dominant PSD – PNL; 3. ne vor face de această dată românii o surpriză punându-şi de acord votul cu declaraţiile de principiu în care condamnă vehement corupţia din ţară. La punctele 1 şi 3 răspunsurile erau previzibile, cu mult înainte de 5 iunie. La punctul 2 lucrurile sunt cumva amestecate. Alegerile într-un singur tur favorizează masiv PSD, partidul cel mai bine organizat, cu cele mai eficiente reţele electorale. Iar în ceea ce priveşte impactul acuzelor de corupţie nici aici nu sunt mari surprize, ştiam din alţi ani la ce să ne aşteptăm. O întrebare legitimă este aceea dacă acest lucru, de altfel previzibil, va fi utilizat, aşa cum cred unii, drept pretext pentru iniţiative legislative menite să obtureze lupta anti-corupţie. Pentru că, dacă sunt motive ca anumite abordări sau încadrări juridice să fie regândite, a lăsa mână liberă la "revizuiri" unor personaje discutabile e departe de a fi o soluţie de urmat.

Alegerile din 2016 atât cele locale, cât şi cele parlamentare, au loc într-un moment în care, paradoxal, mai importante pentru soarta ţării vor fi scrutinurile organizate în afara ţării. Pe 23 iunie vom afla dacă Marea Britanie va rămâne sau nu în Uniunea Europeană, iar pe 4 noiembrie vom afla ce preşedinte va avea America. O ieşire a Regatului Unit din structurile instituţionale europene are toate şansele să provoace valuri enorme, în plan politic şi economic, valuri care vor afecta masiv şi România. Pentru că nu se ştie cum va arată UE dupa asta. Ideea unei Europe cu două viteze, profund dezavantajoasă pentru România, va căpăta şi mai mult contur. Nu ştim nici care vor fi consecinţele în materie de securitate. În faţa unei Rusii agresive, solidaritatea europeană scârţâie din temelii. În Germania, în Franţa şi în Italia, sunt tot mai multe voci influente din politică şi din afaceri care militează pentru o "normalizare" a relaţiilor cu Moscova, în termenii impuşi de Putin fără să ia prea mult în calcul interesele periferiei estice, din ţările baltice şi Polonia până în România. Iar dacă vom avea cumva şi în Statele Unite un preşedinte Trump, atunci zona de incertitudine, inclusiv în legătură cu viitorul NATO, poate creşte considerabil. Toate acestea ne reaminteasc că până la urmă ancorele externe pe care le credeam bătute în cuie pe termen nedefinit se pot şubrezi oricând, ne pot pune în faţa unor provocări istorice despre care nu suntem conştienţi în mod serios şi pentru care nu părem a fi pregătiţi ca ţară, ca societate.

Alegerile libere nu sunt până la urmă o confruntare dintre îngeri şi demoni. Winston Churchill a spus la un moment că "democraţia este cea mai puţin proastă alternativă în raport cu toate celelalte". E un lucru pe care mulţi îl uită, fiind gata să urmeze tot felul de demagogi populişti, de la Donald Trump şi Sanders în America la cei din Europa. Şi la noi, mulţi dintre cei care astăzi strigă sus şi tare că vor o clasă politică nouă, ne-coruptă şi competentă vor sfârşi probabil, ca de atâtea ori în trecut, făcând ceea ce făceau şi predecesorii lor. Însă, în democraţie, aşa criticabilă cum e ea, competiţia politică nu lasă ca instituţiile statului, inclusiv cele de forţă şi din sistemul de justiţie, să fie acaparate integral de un singur grup. E un lucru esenţial şi e una din lecţiile importante de care ar trebui să ţinem cont atunci când ne aflăm în faţa unor alegeri.