SCANDAL! Copiii tuciurii, repartizaţi la alte şcoli în Iaşi faţă de vecinii lor mai albi

vineri, 27 februarie 2015, 02:58
3 MIN
 SCANDAL! Copiii tuciurii, repartizaţi la alte şcoli în Iaşi faţă de vecinii lor mai albi
„Este absolut inadmisibil să fracţionezi adrese şi numere de străzi, astfel încât unii copii să aibă acces la şcoli bune, iar alţii nu“, spune Dan Cârlan. „Nu am găsit până acum situaţii de segregare rasială în propunerile trimise de şcoli“, explică şefa IŞJ Camelia Gavrilă.

Locurile în şcolile bune se adjudecă după criterii de rasă. Prefectul Dan Cârlan a criticat ieri dur Inspectoratul Şcolar Judeţean pentru modul în care au fost întocmite circumscripţiile şcolare pentru înscrierile la clasa pregătitoare şi clasa întâi. Con­form precizărilor prefectului, aceeaşi stradă a fost arondată către două şcoli, în funcţie de familiile care locuiesc în zonă. Situaţia ar fi determinată de dorinţa directorilor de şcoli căutate de a primi în clasele lor doar copii de familie bună, evitându-i pe cei de etnie romă.

„Este absolut inadmisibil să fracţionezi adrese şi numere de străzi, astfel încât unii copii să aibă acces la şcoli bune, iar alţii nu. Copilul vecinului ajunge la Liceul «V. Alecsan­dri», al meu nu, că e copil de romi şi-l trimite în capătul Sărăriei. Pe aceeaşi stradă, numărul 11 e la o şcoală, nu­mărul 11bis, la alta. Dacă facem şcoli de ţigani şi români, nu rezolvăm integrarea romilor în socie­tate. Hai, că pe un ţigan bătrân nu-l scoţi din ale lui, dar pe un copil îl poţi mo­dela aşa cum ai nevoie de el în societate. Vorbim de a doua şansă, de educarea persoanelor analfabete, dar a doua şansă începe cu prima“, a declarat prefectul.

Acesta a precizat că a constatat fenomenul cu precădere în cazul şcolilor şi străzilor din zona centrală, situaţia fiindu-i sesizată în cadrul audienţelor cu cetăţenii. Inspectorul şcolar general adjunct Claudia Tănase a încercat să-i explice prefectului că situaţia s-ar datora modalităţii de cotare a şco­lilor de către Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior (ARACIS), care pune accentul pe performanţa şcolară. „Criteriile ARACIS duc la dorinţa de a avea cât mai mulţi olimpici“, a spus Tănase.

„Înţeleg nevoia de performanţă, dar să o facă şi cu ceilalţi, nu alegând doar smântâna. Performanţă înseamnă să luăm un copil de rom şi să facem olimpic din el, nu să alegem copiii care credem noi că ar putea fi olim­pici pentru că vin din nu ştiu ce familie. E absolut flagrant ce s-a încercat să se facă la arondarea străzilor“, a spus Cârlan.

Prefectul a trimis o adresă Inspectoratului Şcolar Judeţean în care solicită verificarea aspectelor semnalate de părinţii de elevi romi şi remedierea situaţiei. Contactată telefonic, şefa IŞJ, Camelia Ga­vrilă, a apreciat că problema semnalată de prefect este falsă, nefiind cazul unor segregări pe criterii rasiale.

„Şco­lile considerate bune sunt foarte aglomerate şi încearcă să restrângă circumscrip­ţiile. La «Otilia Cazimir» erau trecute în planul de şcolarizare trei clase pregătitoare şi s-au făcut şase. Noi încercăm să rea­lizăm o echilibrare a circumscripţiilor, de la an la an şi evident că apare permanent o dinamică a structurii acestora. Evi­dent că trebuie găsite soluţiile optime, pentru a răspunde aşteptărilor părinţilor fără a supraaglo­mera anumite şcoli, mai ales că există învăţători foarte buni şi în şcoli mai puţin căutate. Nu am găsit până acum situaţii de segregare rasială în propunerile trimise de şcoli. Dacă există aşa ceva, putem regla într-un Consiliu de Admi­nistraţie“, a precizat Gavrilă.

 

 

Comentarii