Semnele agoniei

Va să zică, dacă cele două ştiri sunt adevărate, Iaşul a pierdut în 15 ani, 60.000 de locuitori. Nu oricum, ci în situaţia de principal centru de atracţie al unei regiuni cu cea mai mare natalitate din România! În această realitate, Moldova împreună cu principalul ei oraş sunt într-o accentuată subdezvoltare, altfel spus, în creştere economică negativă. Prin urmare viziunile noastre despre viitor, în special cele oficiale, trebuie reaşezate. Dacă creşterea din timpul comuniştilor, de la aproape 100.000 de locuitori, până spre 400.000, a fost forţată mult peste potenţialul real al Iaşului, atunci ne putem aştepta în continuare la descreşteri la fel de accentuate ca până acum… Să-şi fi pierdut dulcele târg atât de mult puterea de seducţie? În fapt, cu ce atuuri seduce un oraş? Primul, foarte important, prin caracter şi identitate. Să şi le fi pierdut Iaşul între timp? Eu unul nu cred. Al doilea, şi mai important, prin locuri de muncă bine plătite. Aici s-a cuibărit adevărul. Oraşul îşi pierde locurile de muncă, iar cele rămase sunt din ce în ce mai puţin atractive…

Personal nu cred că e o suferinţă să locuieşti într-un oraş mai mic. A existat, pe la începutul revoluţiei industriale, o preocupare specială pentru definirea mărimii ideale a unui oraş, pentru limitarea dezvoltării lui. O metropolă mai mare de 500.000 de locuitori începe să piardă din calitatea vieţii sociale. Se înmulţesc fenomenele de înstrăinare şi însingurare. Se răspândesc bolile sociale. Oraşul capătă structură labirintică în care omul, paradoxal, devine mai necomunicativ, spre deosebire de oraşele mici, sau de sate. În localităţile mici oamenii încă îşi mai dau bună ziua când se întâlnesc pe stradă. Din alt unghi de vedere, o metropolă cu până la 500.000 de locuitori poate susţine o diversitate de oferte culturale de calitate pentru cetăţenii ei şi pentru cei care o vizitează. Istoria ne oferă exemple relevante. Babilonul, acum trei mii de ani şi Atena, acum două mii cinci sute, aveau populaţii cuprinse între trei şi patru sute de mii de cetăţeni. În Babilon s-au amestecat limbile, generând ideea de babilonie, atât de potrivită, oraşelor de astăzi. În schimb Atena a reuşit să rămână definitiv în cultura şi civilizaţia umanităţii prin realizările ei.

Prin urmare, nu descreşterea accelerată a Iaşilor sperie, ci cauzele ei. Înţelegem brusc că visele de măreţie desenate în strategia de dezvoltare a Iaşului, s-au dovedit ceea ce sunt: vise. Încă nu suntem capabili să înţelegem că viitorul se poate configura şi pe o creştere economică negativă. Această incapacitate ne forţează să imaginăm numai scenarii optimiste, chiar dacă ele ne creează după aceea un disconfort, sau chiar disfuncţionalităţi majore. Mai ales când se fac eforturi investiţionale prea mari în raport cu evoluţia ulterioară a unui oraş. Să luăm, strict în acest sens, un exemplu: reabilitarea reţelei de tramvaie. Structura transportului electric la Iaşi a fost gândită pentru un oraş în expansiune, cu mari platforme industriale şi mari cartiere dormitor, ce urma să depăşească patru sute de mii de locuitori. Zona metropolitană în care se înfiripau deja nuclee urbane ca Tomeşti, Dancu, Podu Iloaiei, Lunca Cetăţuii, urma să ajungă repede, împreună cu municipiul Iaşi la cinci sute de mii de locuitori. Evident, acea viziune comunistă e în colaps. Este probabil ca în următorii ani să ajungem pe la jumătatea populaţiei pentru care s-a creat reţeaua de tramvaie şi atunci apare întrebarea: se mai justifică investiţiile masive pentru modernizarea ei în structura iniţială? Sunt convins că sunt multe alte proiecte ce vor trebui redimensionate în funcţie de viitorul unui Iaşi ce se poate stabiliza pe la 250.000 locuitori.

Dar unde să fie cauzele acestui fenomen? Dacă toate oraşele din ţară de mărimea Iaşului, ar fi azi în aceeaşi situaţie, ne-am putea resemna: acesta e viitorul urbanizării într-o ţară, de când e ea, predominant rurală. Mă îndoiesc însă că se întâmplă acelaşi lucru cu Clujul sau Braşovul.

Vorbind despre problemele Iaşului, nu pot să nu mă reîntorc cu gândul la Carol I şi la puternicile mişcări antiunioniste din capitala Moldovei. Se întâmpla aşa întrucât boierilor le trebuiau două săptămâni de mers cu căruţa prin praf să-şi rezolve probleme birocratice în noua capitală. Regele îşi nota în jurnal speranţa că, odată cu realizarea căii ferate Bucureşti – Iaşi, când aceleaşi probleme se vor fi rezolvate în numai două zile, ideea separatismului va dispare. Speranţa regelui s-a împlinit. E cert că o legătură rapidă cu Occidentul va ajuta Moldova şi Iaşul să iasă din umbră. Dar ce ne facem, problema s-a pus mai acut doar cât a fost în funcţie un ministru al transporturilor de la Iaşi. Asta înseamnă că politichia dâmboviţeană nu e suficient de conştientă de riscurile sărăcirii Moldovei şi a capitalei ei istorice…

Dar nu e numai asta! Să privim cum au fost măcinate de microbii capitalismului neplanificat toate platformele industriale ale oraşului. Nu numai că n-au apărut alternative, dar zonele de producţie de altă dată s-au fărâmat în mici proprietăţi pierzându-şi orice atractivitate!

Dar încă nu e destul! În fond, pe ce îşi poate susţine Iaşul un viitor economic puternic? Pe zona de influenţă fără resurse naturale? Pe agricultura rudimentară din împrejurimi? Pe un trecut intrat în uitare? Sunt întrebări la care înţelepţii oraşului trebuie să răspundă azi. Altfel vom trăi în iluzii de genul celei existente în strategiile de dezvoltare: ”Iaşul va deveni un centru mondial ale modei, pandantulestic al oraşului Milano“. Conform acestei iluzii ne-au mai rămas şase, şapte ani să prindem din urmă, în acest domeniu, metropola italiană! Poate că unii dintre noi vor zice că nu e cu neputinţă. Eu n-am nici o speranţă în acest sens. E suficient să observăm cum dispar, unul câte unul, atelierele de creaţie din domeniul modei. Sau, în orice caz, cum agonizează o dată cu întregul oraş …

Spun, de câte ori am ocazia, că singura şansă a Iaşilor rezidă în prezumtiva lui forţă comunitară. Dar cum românilor nu le mai place de mult să lucreze în echipă, nici măcar această forţă nu ne poate susţine speranţele de viitor.