Apusul unui tar

I ntr-o buna dimineata de iarna, la Moscova, cel mai puternic om din Rusia se hotaraste brusc sa demisioneze. Ne aflam pe 31 decembrie 1999. Tarul Boris isi joaca ultima replica: vrea sa se retraga odata cu mileniul. Spre deosebire de alte ocazii, gestul sau pare sa fi fost bine cintarit.
Interventia rusa in Cecenia este inca departe de un deznodamint final. Dar ea si-a indeplinit misiunea politica, aceea de a-i asigura un succesor lui Boris Eltin. Cel desemnat sa-i ia locul, Vladimir Putin, un fost colonel KGB, apropiat de reformistii originari din Sankt-Petersburg, era complet necunoscut acum citeva luni.
Mai toata lumea se astepta ca Eltin sa lase loc succesorului sau inainte de termenul legal, pentru a-i acorda un avans fata de ceilalti competitori la functia prezidentiala. Totusi, demisia lui Eltin a avut un aer neobisnuit. Mai intii, pentru ca ea confirma scenariile in legatura cu modul de transfer al puterii de la virful Rusiei. Ceea ce paruse pina atunci a fi o eterna birfa, prea adesea repetata pentru a mai fi luata in seama, se dovedea cea mai pura realitate.
Iesirea prematura din scena a lui Eltin arata ca noua elita moscovita, care graviteaza in jurul Kremlinului, formata dintr-o mixtura de oameni ai vechiului aparat sovietic, din mafioti, liberali si capitalisti in stil rusesc, este capabila de a-si conserva puterea. Lipsit de orice fel de charisma si, probabil, fara vreo competenta anume, Vladimir Putin a fost propulsat in doar citeva luni drept noul om forte al Rusiei. Cel care n-a cistigat niciodata un post eligibil pare condamnat acum sa devina prin vot universal, egal, direct si secret, noul tar al uneia din marile puteri militare din lume.
Acest caz este un exemplu despre felul in care se reproduce puterea intr-o tara in care democratia este traita doar la nivel mediatic. Putin reprezinta noua clasa de activisti politici care pare a controla de citiva ani Rusia post-comunista. Este vorba de o clasa a carei putere este disimulata, non-coercitiva si care traieste prin manipularea populatiei, cu ajutorul sistemului mediatic si al aparatului administrativ. Ea poate fi sansa Rusiei, in masura in care ii va asigura o modernizare a economiei, dar si blestemul ei, caci sugereaza o democratie fragila, bazata pe clientelism si absenta unei comunicari sociale propriu-zise.
In al doilea rind, neobisnuitul vine din faptul ca, pentru prima data, mass-media si opinia publica nu au inregistrat acest eveniment la dimensiunile sale. Nu este insa vorba aici de o simpla uluiala. Virusul mileniului si apocalipsele, dar mai ales trecerea la noul mileniu (o trecere discutabila, de altfel) au pus in umbra spectaculoasa demisie a lui Boris Eltin.
Principala tema a acestor zile a fost mileniul. Timp de mai multe zile, aproape toate sistemele mass-media s-au concentrat asupra trecerii in noul mileniu. Oameni din toata lumea au stat ore in sir cu ochii pe ceas. Mai mult, fiecare dintre noi am trait nu numai revelionul nostru, dar si al altora. Nu se stie de ce, a inceput pe neasteptate sa ne intereseze ce se petrece in cele mai indepartate colturi ale lumii, acolo unde nu se petrecea de fapt nimic, in ordinea obisnuita a lucrurilor (razboi, lovitura de stat, cutremur etc.).
Este tot mai evident ca majoritatea pamintenilor de astazi traiesc aceleasi evenimente, oriunde s-ar afla. Chiar si acolo unde, in mod traditional, Anul Nou se serbeaza la o alta data, lumea fost prinsa in febra mediatica. N-a mai contat nici ca, din punct de vedere stiintific, mileniul trei incepe peste un an. Oricine are acces la un televizor sau la un computer devine ostaticul noii civilizatii.
Traim ca pe o imensa scena. Dar nu ca pe timpul lui Shakespeare. Nu mai exista cortina. Nimic nu mai desparte acum scena de viata, fictiunea de realitate. Este o continua realitate virtuala. Intr-un fel, sfirsitul lumii a avut deja loc, odata cu aceasta mica lovitura de teatru de la Moscova.
Acest urias mecanism mediatic, care ne-a transformat intr-un mod incredibil existentele, n-a gasit loc pentru demisia unuia dintre cei mai importanti oameni ai planetei. Ea venea in contracurent cu agenda sa de lucru. Iar tot ce nu se incadreaza acestui ritual isi pierde din semnificatie.(Florea IONCIOAIA)