Comisiile pentru adevar (II)

In zona ex-sovietica, Republica Moldova nu este singurul stat care a recurs la comisii pentru analiza crimelor comuniste.

In Estonia a fost formata o Comisie Internationala pentru Investigarea Crimelor Impotriva Umanitatii (cunoscuta sub numele de Comisia Max Jakobson). Aceasta s-a ocupat de toate crimele petrecute pe teritoriul Estoniei sau impotriva cetatenilor acesteia dupa ocuparea tarii, alaturi de celelalte state baltice, in 1940 de catre sovietici, in 1941 de catre nazisti, iar din 1944 iarasi de catre sovietici. Asadar, a fost studiate si Holocaustul si comunismul, comisia reunind tematica studiata separat in Romania de catre Comisia Wiesel si Comisia Tismaneanu. Se stie, si in statele baltice, autoritatile si populatia civila au participat masiv, alaturi de Germania nazista, la exterminarea evreilor, ceea ce complica suplimentar gestionarea memoriei si istoriei recente. Comisia din Estonia a functionat intre 1998 si 2008 si a publicat trei rapoarte. Activitatea Comisiei este continuata de un Institut al Memoriei Istorice, format la initiativa si sub tutela presedintelui estonian Toomas Hendrik Ilves (o personalitate cu o biografie spectaculoasa) in 2008.

In Letonia a functionat o Comisie Istorica de Studiere a Crimelor Impotriva Umanitatii Comise pe Teritoriul Letoniei intre 1940-1956. La fel, a acoperit si Holocaustul si comunismul. In Letonia exista, de asemenea, un Muzeu al Ocupatiei, 1940-1991. In paranteza fie spus, un muzeu al ocupatiei sovietice a fost infiintat si in Ucraina. Foametea din Ucraina din 1932-1933 cauzata de sovietici a fost investigata, inca din anii ’80, de o Comisie Internationala independenta, care si-a prezentat concluziile in fata Congresului american. In Lituania nu a existat o comisie pentru adevar, dar au fost facute, de asemenea, eforturi majore pentru studierea crimelor din timpul Holocaustului si comunismului. Inca de la inceputul anilor ’90, a fost infiintat Centrul pentru Cercetarea Genocidului si Rezistentei, cuprinzind un institut si un memorial, precum si un Muzeu al Victimelor Genocidului din Lituania.

Statele din Europa Centrala nu au avut comisii prezidentiale, dar stau si ele destul de bine la capitolul institutional. In Polonia, de studiul celor doua tragedii se ocupa Institutul Memoriei Nationale – Comisia pentru Condamnarea Crimelor Impotriva Natiunii Poloneze (cunoscutul presedinte al Institutului, Janusz Kurtyka, a murit in ingrozitorul accident de avion de simbata). Institutul este un model institutional de care se poate tine cont, pentru ca, pe linga faptul ca se ocupa de cercetarea atrocitatilor din timpul Holocaustului si comunismului, depoziteaza documente si este implicat direct in investigarea crimelor cu ajutorul procurorilor asociati. Un astfel de design institutional, de combinare a cercetarii stiintifice cu investigarea judiciara, a fost adoptat inca din 1958 de Germania Federala, prin Oficiul Central pentru Investigarea Crimelor National-Socialismului din Ludwigsburg, cel care a pregatit mai multe procese impotriva criminalilor nazisti (cele mai faimoase fiind procesele Auschwitz-ului, organizate intre 1963-1965). Institutul din Polonia se prevaleaza de legislatia internationala privind genocidul si crimele impotriva umanitatii, care prevede ca nu exista termen de prescriptie pentru aceste tipuri de crime. Circa 900 de investigatii ale Institutului sint in desfasurare, dar justitia din Polonia nu se deosebeste mult de cea din Romania, tratindu-le cu obtuzitate, minimalizant. Institutul a preluat din 2007 si atributiile unei institutii care se ocupa de lustratie. Activitatea pe aceasta zona i-a fost complicata de interventia Tribunalului Constitutional (ca si in cazul Romaniei, unde o decizie a Curtii Constitutionale a obligat Guvernul sa schimbe legea de functionare a CNSAS). Institutul apeleaza la justitie in cazul detinatorilor de functii publice care au colaborat cu politia politica si nu au recunoscut acest lucru sau ii expune public, publicind informatii si documente, pe fostii responsabili ai regimului comunist si politiei politice. Standardul institutional in Europa in materie de gestionare a arhivelor politiei politice comuniste, cercetare si expunere publica a ramas Germania, cu binecunoscutul Oficiu pentru Dosarele Stasi.

In Cehia exista un Institut pentru Studierea Regimurilor Totalitare, institutie guvernamentala. In Praga exista si un mic, dar foarte interesant Muzeu al Comunismului. In materie de muzee, cel mai bine sta insa Ungaria, unde exista un foarte bine realizat Muzeu al Holocaustului, precum si un spectaculos, dar si controversat Muzeu al Terorii. Cercetarea istoriei recente este facuta de institutiile universitare si institutele de istorie, precum si la excelenta Central European University din Budapesta.

Inchei lista prin a aminti ca in Romania avem, de pe vremea lui Ion Iliescu, Institutul National pentru Studiul Totalitarismului (care produce lucrari inegale calitativ), apoi CNSAS-ul (care gestioneaza arhiva Securitatii, face si ofera spatiu pentru cercetare, expune public si cere in justitie constatarea colaborarii cu politia politica in cazul oficialilor), Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc (care investigheaza crimele comuniste cu posibilitatea sesizarii justitiei si face cercetare), Memorialul Sighet (concentrat pe activitate muzeala, dar si istorie orala si cercetare), alte departamente universitare si institute ale Academiei Romane (de Institutul Revolutiei Romane din decembrie 1989 nu merita sa amintesc, pentru ca nu produce nimic altceva decit sinecuri).

Din aceasta trecere in revista a institutiilor care se ocupa de trecutul recent in Europa de Est se observa ca avem comisii pentru adevar pe masura ce mergem mai spre estul Estului. Am amintit, in articolul precedent, ca astfel de comisii sint formate acolo unde sustinerea politica si sociala pentru gestionarea corecta a memoriei trecutului recent este problematica, unde sistemele judiciare sint nereformate, unde nu exista suficienta institutionalizare a cercetarii istoriei recente si educatiei civice (care nu inseamna cit mai multe institutii, ci cit mai multe rezultate si eficienta). Comisiile au rolul de a precipita schimbarea, de a grabi aparitia sau reformarea unor institutii, de a deschide arhivele, de a ajuta la formularea unui nou tip de discurs, mai onest, fata de subiectele istorice delicate, de a ajuta lumea, prin comunicare si educatie, sa inteleaga mecanismele perverse ale unui stat totalitar.