Dupa o demisie

Demisia lui Adrian Cioroianu a fost mai degraba o demitere. Sigur, pentru discursul public, colegii din PNL si aliatii de guvernare au prezentat decizia sa ca una de onoare, o asumare responsabila a cazului Crulic de catre ministrul de Externe. Ce sa mai vorbim, un gest numai bun de introdus spre pilda in manualele politice. In realitate, am asistat insa la o demitere impachetata intr-o demisie, de altfel prompt acceptata de catre premier. Acelasi prim-ministru care in trecut se intrecea, alaturi de colegii sai din conducerea partidului, in a gasi motive care sa justifice mentinerea in functie a unor ministri carora li se puteau imputa lucruri cel putin la fel de grave.

Problema lui Adrian Cioroianu era, insa, aceea ca el aducea mult prea putine foloase in raport cu daunele serioase pe care le provoca PNL-ului. Prestatia sa ca sef al diplomatiei romane a fost, de departe, cea mai slaba din perioada post-comunista. Gafele s-au tinut lant, iar imaginea sa din mass media a devenit una dezastruoasa destul de repede dupa preluarea mandatului. Nu mai departe decit cu prilejul recentului summit NATO de la Bucuresti, prestatia sa la o dezbatere de tip panel organizata de German Marshall Fund a fost ironizata la scena deschisa. Nu e de mirare, asadar, ca in interiorul conducerii PNL se ajunsese deja la o masa critica ce dorea indepartarea sa din fruntea Ministerului de Externe. Iar pretextul a fost oferit de scandalul Crulic, care avea si avantajul suplimentar ca ii oferea lui Adrian Cioroianu posibilitatea unei iesiri relativ onorabile din scena.

In acest punct, unii dintre cei care cunosc bine mecanismele de functionare ale partidelor politice romanesti sint, foarte probabil, inclinati sa zimbeasca. De cind incompetenta sau chiar scandalurile sint cu adevarat motive pentru schimbarea unui ministru? Si in trecut, si in aceasta guvernare a prevalat, de regula, principiul solidaritatii cu cel impricinat, aproape pina in pinzele albe. Faptul ca Teodor Atanasiu era departe de a poseda calitatile minimale pentru fi numit ministru al Apararii nu i-a deranjat, de pilda, deloc pe colegii din virful PNL. Numai ca, dincolo de contextul diferit, acum ne aflam intr-un an electoral, dl. Atanasiu avea greutatea si influenta unui sef de organizatie teritoriala si strinse interese comune, pe multe planuri, cu alti lideri liberali, in timp ce Adrian Cioroianu facea parte din grupul celor atrasi la un moment dat in partid pentru cistigul de imagine. Cum, insa, efectele in acest sens ajunsesera sa fie exact cele contrare, si capacitatea sa de a se mentine in functie se epuizase deja ce ceva vreme.

Din multe puncte de vedere, cazul Cioroianu developeaza citeva dintre tarele majore care greveaza functionarea partidelor politice autohtone. Cu un impact negativ considerabil asupra calitatii actului de guvernare. Dupa cum s-a vazut de atitea ori in trecut, partidele privesc cu o lipsa de responsabilitate dezarmanta gestiunea numirilor in functii publice de mare impact. Iar, din aceasta perspectiva, actuala guvernare PNL pare sa bata detasat toate recordurile in materie. Opereaza aproape exclusiv jocul influentelor personale in partid, adesea intra in joc si batalia de interese intre diferitele grupari interne. Criteriile legate de competenta si de adecvarea la demnitatea publica aflata in discutie sint practic ignorate.

Cu aceeasi usurinta a fost tratata, cu un an in urma, numirea lui Adrian Cioroianu, un om altfel citit si sarmant, in fruntea diplomatiei romanesti. In timp ce predecesorul sau, Mihai Razvan Ungureanu, venea cu o experienta de doi ani ca secretar de stat in Ministerul de Externe si alti 4-5 ani in functii importante in cadrul unor institutii internationale, Adrian Cioroianu nu avea nici cel mai mic exercitiu in acest sens. Si s-a vazut foarte repede ca nici macar experienta sa, si aceea limitata, de europarlamentar nu i-a fost deloc de folos.

Maniera in care se gestioneaza astfel de numiri in functii critice, cu mare impact extern in acest caz, are consecinte dintre cele mai grave: asupra diplomatiei romanesti, asupra tarii in general si, nu in ultimul rind, asupra unui om politic care, poate, in alte conditii, ar fi putut avea o cariera promitatoare. Pe de alta parte, principalele partide par mult prea putin interesate sa atraga si sa incarce cu autoritate politica personalitati cu expertiza si prestigiu din diferitele componente ale guvernarii. De aici si dificultatea evidenta pe care acestea o acuza atunci cind trebuie sa faca nominalizari in diferite functii publice de raspundere. Este simptomatic cazul PNL, care, desi se prezinta drept un partid al elitelor, are mari dificultati atunci cind trebuie sa faca numiri de acest gen.

Disparitia lui Adrian Cioroianu din fruntea Externelor nu va intrista aproape pe nimeni. Nici macar pe colegii sai de partid. Ceea ce nu inseamna insa deloc nici ca problemele de acolo se vor rezolva – pina la urma, cazul Crulic expune o criza profunda de sistem -, si nici ca formatiunile noastre politice vor trage, dupa acest caz, lectiile necesare.