Europa si deficitul de solidaritate

Criza financiara si economica din ultimii ani a afectat dramatic solidaritatea in interiorul Uniunii Europene. Ne obisnuisem inca din 2004-2005 cu o tensiune Est – Vest care a iesit la lumina la scurt timp dupa marele val de extindere din 2004 si s-a accentuat dupa aderarea Romaniei si Bulgariei. Ultimii doi ani au marcat insa o inasprire ingrijoratoare a tonului in interiorul zonei euro, precum si o evidenta divergenta intre statele si institutiile de la care se asteapta un leadership politic eficient. Daca luam in serios opiniile potrivit carora UE nu poate avea succes pe termen lung decit asumindu-si noi prerogative – si se vorbeste tot mai mult despre o eventuala uniune fiscala -, trebuie sa speram ca intre statele membre se va reveni cit de curind la un climat mai favorabil dialogului.

Principiul asistentei vest-europene pentru vecinii mai saraci din Centrul si Estul continentului nu a fost niciodata pus in cauza in mod serios,  desi poate ca unii dintre politicienii din statele donatoare ar fi dorit-o – si ar fi obtinut astfel voturi in plus. Nu s-a intimplat asa ceva, iar explicatiile formulate pina acum sint foarte variate. Unii considera ca in toti acesti ani s-a mentinut, in Occident, sentimentul ca  est-europenii, victime ale geopoliticii postbelice, trebuie ajutati sa se adapteze noii ordini continentale. Altii au subliniat sensibilitatile culturale si regionale mai mult sau mai putin dezvoltate (Germania – Europa Centrala, tarile scandinave – zona baltica, Franta – Balcani). In fine, s-a mai spus ca, intrucit sprijinul pentru noii membri postcomunisti a fost si este acordat printr-o serie de mecanisme complicate, administrate in principal de Comisie, discursurile egoiste nu s-au putut dezvolta si manifesta atit de pregnant. 

De asemenea transferuri – e drept, in cadre institutionale mai putin elaborate – au beneficiat de-a lungul timpului, dupa aderare, si Grecia, Portugalia, Spania sau Irlanda. Fondurile europene au contribuit la adaptarea acestor economii si la inscrierea lor pe traseul dezvoltarii. Acceptarea in zona euro (problematica, se stie, in cazul Greciei) consfintea aceste evolutii, iar logica asistentei parea sa fie, in mare masura, de domeniul trecutului. Cu atit mai neplacuta a fost, pentru societatile nord-europene prospere, constatarea ca sint readuse intr-o logica a asistentei. Mecanismele de stabilizare recent inventate in zona euro nu inlatura nici semnele de intrebare ale contribuabililor din statele donatoare si nici grija guvernantilor ca vor pierde procente la viitoarele alegeri.  

Deficitele de solidaritate s-au suprapus in ultima vreme. Estul (mai bine zis, o parte a sa) a devenit Sud, iar Sudul a devenit Est. Tarile postcomuniste au inceput sa fie privite tot mai mult din unghiul migratiei fortei de munca – o modalitate specifica de raportare la Sud. Pe de alta parte, statele mediteraneene cu probleme economice (plus Irlanda) au fost trecute intr-o categorie pe care Estul o cunoaste foarte bine: aceea a tarilor care au nevoie de FMI (adica sint incapabile de o buna guvernare) si carora le-ar prinde bine o doza de conditionalitate.

Modul in care s-a exercitat aceasta presiune moralizatoare, dinspre capitalele „vechii Europe", a subminat si mai mult solidaritatea europeana. Reactiile fata de admiterea Romaniei si Bulgariei in spatiul Schengen nu mai trebuie comentate. Iar liderii germani si cei ai altor natiuni cu bugete echilibrate, desi calitatea de finantatori le confera dreptul de a pune conditii, ar fi putut conduce mai operativ eforturile de salvare a Greciei si ar fi putut da dovada de mai mult tact politic in dosarele Irlandei si Portugaliei. 

Pentru a indrazni macar sa incepi discutia despre o mai mare integrare fiscala – in lipsa careia, se spune convingator, uniunea monetara nu poate functiona – este nevoie de un climat adecvat. Nu e suficient ca liderii europeni sa scoata din joben argumentul potrivit caruia criza a evidentiat nevoia unei integrari si mai pronuntate. Ei trebuie sa creeze un cadru favorabil pentru inceperea discutiilor pe o astfel de tema, extrem de dificila si sensibila, cu atit mai mult cu cit presiunea pietelor pare sa ramina puternica. Insa, cel putin deocamdata, jobenul liderilor europeni este deficitar la capitolul solidaritate.