Lectia ruseasca

Urmatorii 1-2 ani vor arata daca alegerile din 26 noiembrie 2000 au fost doar un simplu accident de parcurs pe traseul incrincenat si chinuit de transformare profunda a Romaniei sau, din contra, un punct de cotitura in evolutia post-comunista a tarii. Rezultatul va depinde in buna masura de factori externi dar si de capacitatea societatii romanesti de a nu capota in fata ofensivei agresive a grupurilor de influenta din sfera politico-economica legate strins de serviciile secrete.
Un test relevant va fi felul in care vor evolua lucrurile in ceea ce priveste Legea secretului de stat, Legea accesului la informatie si statutul Consiliului National pentru Studierea Arhivelor Securitatii. Deocamdata, prima lege a fost deja votata, dar este in curs de judecare o contestatie la Curtea Constitutionala la adresa acesteia, intr-o atmosfera dominata de puternice accente critice venite dinspre mass media, societatea civila si unele cercuri politice. In acest timp, un proiect liberal vizind accesul la informatia de interes public abia a intrat in dezbatere parlamentara, dublat de un altul, propus de ministrul Informatiilor Publice, care va urma in curind aceeasi cale. In ciuda unui potential conflict intre cele doua initiative legislative si a eventualelor banuieli privind incercari ale puterii de intirziere a acestui demers fundamental pentru orice democratie moderna, exista si destule semne de normalitate. Vinerea trecuta, Societatea Academica Romana a organizat o intilnire pe aceasta tema la care au participat atit Ministerul Informatiilor Publice, reprezentat printr-un secretar de stat, cit si politicienii liberali Mona Musca si Eugen Vasiliu – initiatorii proiectului deja depus la Parlament, alaturi de reprezentanti ai principalelor organizatii non-guvernamentale implicate in discutia publica pe acest subiect. In mare, s-a ajuns la un consens tehnic care tine cont de practica internationala in materie, dar testul care conteaza va fi cel politic. Cum va arata, in fapt, varianta ce va fi adoptata in Parlament? Si ce se va intimpla cu Legea secretului de stat? Raspunsul la astfel de intrebari va indica, in ultima instanta, cit de lung a ramas "bratul securitatii". Pina una-alta, nu putem decit sa constatam ca fosti ofiteri de securitate au fost plasati intr-o multime de functii cheie, in conducerea Autoritatii de Privatizare, a Serviciului de protectie din Ministerul de Justitie sau a celui de comunicatii speciale.
Probabil ca multa lume considera astfel de discutii minore. Altele ar trebui sa fie temele dominante: somajul, saracia, coruptia. Ceea ce confirma o data in plus o celebra butada a lui Sir Winston Churchill: "istoria ne invata ca nu invatam nimic din istorie". Cu toate acestea, lectii utile din acest punct de vedere se pot obtine tragind cu ochiul la evolutiile de la Moscova. De citeva luni de zile, FSB-ul, succesorul KGB-ului, principalul centru de putere din spatele presedintelui Putin, a lansat o ofensiva generala impotriva "spionilor". Desi sint destule procese in curs in care sint implicati diplomati, cercetatori, ziaristi, conform cotidianului american "Washington Post", oficialii FSB avertizeaza ca e vorba doar de virful aisbergului. Ingrijorarea e maxima la Moscova, dar nu de teama amenintarilor la adresa securitatii nationale, ci de ridicolul acuzatiilor aduse invinuitilor. Astfel, Valentin Moiseev, un diplomat rus de cariera, a ajuns in inchisoare fiind acuzat ca a transmis documente secrete Coreei de Sud. Desi principalul "document secret" pentru care Moiseev s-a vazut acuzat s-a dovedit a fi o copie a unui discurs public al diplomatului – ceea ce a si determinat Curtea Suprema sa-l elibereze pentru lipsa de dovezi, FSB-ul continua sa-l hartuiasca. La fel ca si pe alti jurnalisti sau oameni de stiinta, precum Grigori Pako si Vladimir Soifer, care au facut public un raport privind contaminarea radioactiva din Marea Japoniei datorata neglijentelor marinei ruse. In paralel, are loc intimidarea gazetarilor incomozi si se pregateste preluarea controlului asupra ultimului mare grup media independent, Media Most, proprietarul canalului de televiziune NTV, inca detinut de Vladimir Gusinsky.
Astfel de actiuni agresive, menite in fapt sa descurajeze vocile critice la adresa Kremlinului, sint dublate de extinderea controlului institutional, prin infuzia masiva de personal provenit din armata, politie si serviciile secrete. Un studiu recent, intocmit de un institut din cadrul Academiei Ruse, releva faptul ca, in scurta perioada de la preluarea puterii de catre Vladimir Putin, ponderea acestui tip de angajati in administratia centrala si locala a crescut de la 3% la 18%. Modelul Putin e simplu: infiltrarea principalelor institutii publice cu oameni apropiati serviciilor secrete si stringerea surubului impotriva oricaror voci critice, un instrument important fiind pirghia luptei pentru apararea securitatii nationale. Raportarea la securitatea nationala a fost si in timpul comunismului si este si in prezent un excelent pretext pentru intimidarea adversarilor politici si pentru blocarea accesului la informatii publice incomode, altfel spus, pentru consolidarea unei formidabile baze de putere. Nu e de mirare ca, beneficiind de sprijinul direct si masiv al serviciilor secrete, autoritatea in expansiune a presedintelui Putin a ajuns sa reduca la un rol pur decorativ Parlamentul sau alte institutii fundamentale ale unei societati democratice.
Tentatia derapajului in utilizarea unor motivatii legate de securitatea nationala pentru a ascunde informatii incomode sau pentru a masca implicarea serviciilor secrete in operatiuni de ordin politic e raspindita. Doua trimiteri recente sint Chile, unde s-a ajuns chiar la demisia presedintelui Fujimori, si Ucraina. De aceea si practica institutionala occidentala a impus abordari care, pentru a limita abuzurile, limiteaza cit mai sever sfera de interpretare a conceptului de securitate nationala. Astfel, o recomandare a Adunarii Parlamentare a Uniunii Europene precizeaza faptul ca serviciile secrete trebuie sa se ocupe exclusiv de pericole masurabile si actuale la adresa sigurantei nationale, care pot fi argumentate, si nu sa imagineze tot felul de scenarii menite sa justifice interventii abuzive. Din pacate, ceea ce vedem acum in Romania este in cel mai bun caz tentatia unui astfel de derapaj. Noi servicii de informatii, atributii de actiune extinse, prevederi legale periculoase si vagi. Cu o populatie inca anesteziata de sperante in apropiate miracole economice, opozitia in fata posibilelor derapaje autoritare e destul de palida. Noroc de conflictele interne din PDSR si de atentionarile de la Bruxelles sau Washington.
(Alexandru LAZESCU)