O miza radicala

Putin timp dupa ce la Brasov un grup de manifestanti dezlantuiti distrugeau reteaua de calculatoare din Consiliul Judetean, muncitorii de la Petrotub Roman blocau, dupa binecunoscuta reteta, un drum european. Ulterior, alte proteste de strada, declansate la chemarea sindicatelor, au scos in strada, la Iasi si Bucuresti, nu numai alte mii de muncitori, ci si pancarte cu imagini reciclate ale lui Nicolae Ceausescu. Cam in aceeasi perioada, tot in Romania, dar de o maniera mult mai discreta, au avut loc citeva conferinte extrem de interesante care au adunat laolalta profesionisti din domeniul tehnologiei informatiei. Firme romanesti sau companii internationale care in ultimii 10-15 ani au determinat schimbarea la fata a lumii, precum IBM, Intel, Oracle, Microsoft, Compaq sau Cisco, au prezentat citeva dintre tehologiile pe care se construieste noua economie informationala. Se apreciaza ca, doar in patru ani, volumul tranzactiilor electronice va ajunge la aproximativ 1500 miliarde de dolari, adica cam de 50 de ori cit produce toata Romania intr-un an. Conform unui studiu efectuat de catre Universitatea din Texas, in Statele Unite inca din anul 1999 economia bazata pe Internet va depasi ca valoare totala pragul de 500 de miliarde dolari, substantial peste volumul asociat cu industrii traditionale majore, precum cea aviatica (355 miliarde dolari).
Dincolo chiar de aceste expresii cantitative spectaculoase se ascund mutatii si mai profunde. Retelele informationale globale nu schimba numai realitatea economica a lumii, ci redefinesc din temelii notiuni precum suveranitatea nationala, felul in care oamenii isi formeaza identitatea sau sistemele educationale, pun in discutie metodele traditionale de evaluare a companiilor, ca si cele de functionare a sistemelor de administratie publica, deopotriva. Dupa cum observa unul dintre cei mai profunzi teoreticieni in probleme de management din acest secol, Peter Drucker, in noua economie cea mai importanta resursa nu mai este capitalul, forta de munca sau pamintul, ci cunoasterea.
Singura problema este ca aceste schimbari fundamentale care ne vor determina cu siguranta in mod decisiv viitorul ca natiune sint departe de a-si gasi loc la nivelul discursului public. In Parlament sau prin talk-show-uri se discuta, in schimb, cu mare aprindere probleme precum statuia de la Arad sau manualele alternative. Campionii mediatici ai Romaniei nu par deloc ingrijorati de faptul ca, la un nivel anual de cheltuieli de 8 dolari pe cap de locuitor pentru tehnologia informatiei, ne aflam cu mult in urma Cehiei (141 dolari), Ungariei (94 de dolari) sau chiar a Rusiei (46 de dolari). Pina si in Bulgaria se cheltuieste de doua ori mai mult decit in Romania in produse si servicii legate de tehnologia informatiei si comunicatiei. Ca sa nu mai vorbim de Statele Unite, unde s-a ajuns ca aproape jumatate din totalul investitiilor de capital sa se indrepte catre acest domeniu.
Fara o astfel de infrastructura tehnologica raminem in afara noii economii mondiale, cu consecinte infinit mai dramatice pentru soarta tarii decit cele pe care le-ar putea provoca chestiuni atit de aprig dezbatute precum placutele bilingve sau continutul unui manual alternativ de istorie. Cu toate acestea, conferinte de tipul celor amintite sint in mare parte ignorate de canalele media importante. Dupa cum majoritatea liderilor politici, mediocri si total lipsiti de viziune, se dovedesc incapabili sa inteleaga ca putinele resurse de care dispune Romania trebuie canalizate catre domenii precum tehnologia informatiei sau educatie, daca este sa recuperam imensul handicap care ne desparte de tarile occidentale, in loc sa pompam bani fara rost in intreprinderi lipsite de orice perspectiva, precum "Roman" Brasov.
Problema cea mai grava este aceea ca dupa 10 ani de tranzitie am ajuns intr-o situatie sociala exploziva, aproape fara solutii de iesire pe termen scurt. In fruntea acestui val social se gaseste muncitorimea, in ansamblul ei. Iar faptul ca a fost recuperat Ceausescu nu este intimplator, pentru ca, dincolo de mizeria pe care o traiam cu totii pina in decembrie 1989, la nivelul societatii de atunci, muncitorii erau o clasa privilegiata. Adeseori, maistrii din anumite ramuri industriale aveau salarii o data si jumatate mai mari decit cele ale profesorilor universitari. Lucrurile s-au schimbat insa substantial dupa 1990, cind, in lipsa determinarilor artificiale legate de originea sociala, initiativa individuala, expertiza au ajuns, de regula, sa prevaleze in fata muncii fizice, rasturnind raporturi salariale traditionale. Asa ca muncitorii au inceput sa scada la numar, sa traiasca tot mai prost, pe masura productivitatii muncii de la noi, intr-un cuvint, sa asiste la marginalizarea lor continua.
Declinul numeric si de influenta al segmentului muncitoresc este doar una din expresiile acestei deplasari mondiale, accelerate in ultimul deceniu, de la economia industriala la aceea bazata pe cunoastere. De altfel, in Statele Unite, in timp ce muncitorii au ajuns sa reprezinte doar in jur de 15-16 procente din totalul fortei de munca, ponderea personalului asociat economiei bazate pe cunoastere a crescut la peste 30 de procente. Or, astfel de mutatii structurale sint social sustenabile doar in conditiile in care se opereaza cu ambii termeni ai ecuatiei, creind premise de dezvoltare accelerata in domenii legate de tehnologia informatiei, capabile, la rindul lor, sa genereze resurse care sa mentina astfel de transformari radicale in cote tolerabile. Numai ca, din nenorocire, de zece ani, in Romania, strategiile economice sint dominate de o viziune industriala traditionala, in cadrul careia grosul resurselor – de exemplu prin subventionarea energiei, mai ales prin defunctul Bancorex, in timpul guvernului Vacaroiu – s-a indreptat exact catre acele segmente economice fara nici o perspectiva, adica catre marile platforme industriale.
Se putea face si altfel? Cu siguranta. Un exemplu convingator este dat de Irlanda. O tara saraca, subdezvoltata, nu cu mult timp in urma, a ajuns sa cunoasca o rata de crestere economica fenomenala in ultimele doua decenii, care au apropiat-o rapid de standardele europene. Principala explicatie: accentul pus pe tehnologia informatiei, inca de acum 25 de ani!, si pe educatie, Irlanda fiind tara in care se cheltuie in acest domeniu mai multi bani publici decit in orice alta tara dezvoltata. Ajunsa deja al doilea mare exportator de software din lume, Irlanda si-a fixat drept obiectiv strategic sa devina un lider mondial in comertul electronic, asa incit a infiintat o Comisie pentru Societatea Informationala (care cuprinde personalitati din sectorul public si din cel privat) si, prin masuri fiscale, prin deregularizarea legislativa a comunicatiilor, prin protejarea proprietatii intelectuale, prin dezvoltarea infrastructurii tehnologice si, nu in ultimul rind, printr-o campanie publica de comunicare, a creat premisele unui climat favorabil in acest sens.
Astfel de argumente logice nu au avut pina acum mai deloc ecou la nivelul principalelor pirghii de decizie politica din Romania. Explicatiile sint felurite, de la incapacitatea de intelegere a evolutiilor majore pe plan international, la nepasare sau determinante electorale. Mizind pe dezamagirea si spaima de schimbare a muncitorimii, atit partidele de opozitie cit si liderii de sindicat care cocheteaza cu politica pariaza corect din punct de vedere electoral. Numai ca, in ciuda iluziilor strazii, singurele solutii economice viabile vor conduce inevitabil la continuarea scaderii ponderii si influentei muncitorimii. Cu observatia ca, daca resursele tarii nu vor fi canalizate cu prioritate catre acele domenii capabile sa creeze valoare, sansele de revigorare economica vor fi compromise in si mai mare masura. (Alexandru Lazescu)