Primavara protestelor

Profesorii, politistii si functionarii publici afiliati sindicatului "Cartel Alfa" au declansat protestele la adresa Guvernului PD-L-PSD. Sindicalistii nu sint de acord cu intentia Cabinetului Boc de a taia sporurile salariale. Si membrii "Agrostar" ameninta ca ies in strada, daca nu primesc subventii europene pentru lucrarile agricole. De asemenea, si pensionarii au dat sfoara-n tara ca vor picheta zilele urmatoare sediul Executivului, pentru a ridica valoarea punctului de pensie.

Prin urmare, se anunta o primavara fierbinte. Cabinetul Boc este obligat sa intre in negocieri dure cu sindicatele, daca doreste sa-si impuna planul anti-criza. In caz contrar, guvernantii fie renunta la strategie, cu consecintele de rigoare, fie isi ridica toti salariatii in cap. Prima varianta aduce insa prea tare aminte de precedentul Ciorbea (premierul care anula azi tot ce anunta ieri, ba si ceva pe deasupra) si de toata deruta economica si sociala care i-a urmat, pentru a fi aplicata in mod identic. Nici a doua alternativa nu este prea sanatoasa, intrucit lipsa de dialog mareste riscurile unor convulsii sociale.

Dar (mai) au sindicatele din Romania forta de a-si impune punctul de vedere? Zodia mineriadelor iliesciene, care schimbau guvernele cu bita, a trecut de mult. Cine le-ar putea fi acum partidul/omul de legatura cu Executivul? Majoritatea sindicatelor au incheiat parteneriate cu PSD, dar pesedistii se afla la guvernare. Si nu poti elabora un plan anti-criza si, in acelasi timp, sa lupti impotriva acestui plan. Adica sa fii si in caruta, si in teleguta. Sau – mai pe romaneste – cu fundul in doua luntre. Duplicitatea de care au dat dovada in 2007 si 2008 (cind erau si nu erau la guvernare) i-a costat pe pesedisti victoria la alegerile parlamentare din noiembrie. Un acelasi tip de discurs echivoc ii poate discredita si mai tare pe politicienii din PSD. Oricum, Mircea Geoana parca vorbeste in gol – nu-l mai ia nimeni in seama.

In acest moment, marea problema a sindicatelor – ca grupuri organizate – e faptul ca nu au un partid care sa le reprezinte cu adevarat. Cum spuneam, PSD e la guvernare, adica in cealalta tabara, PNL nu a avut niciodata o relatie prea buna cu sindicatele (ci mai curind cu patronii), iar PD-L e inca in cautarea unei identitati proprii. In vremuri de criza, un astfel de context politic si economic instabil poate fi cauza unor evenimente dintre cele mai tulburi. Daca avem ghinion si criza economica mondiala tine mai mult de un an de zile (iar in periferica Romanie si mai mult), n-ar fi exclus ca anumite zone de electorat sa devina extrem de incisive. Asadar, mai usor de manipulat. C.V. Tudor a iesit din Parlament, dar poate reveni purtat pe brate. Miron Cozma sta si el la pinda, iar antecedentele il recomanda ca pe un individ extrem de periculos. Si citi or mai fi ca ei!

Interesant e faptul ca si presedintele Traian Basescu poate juca un rol esential pe relatia cu sindicatele. Pina acum, e cam singurul care da impresia ca vrea sa lupte "pe bune" cu criza economica. Important pentru el este sa stie cam pina unde se poate implica in acest razboi de uzura. Prea mult inseamna o eventuala asumare a unui posibil esec al guvernarii. Prea putin poate conduce la sentimentul ca si-a abandonat propriul partid sau/si ca si-a pierdut vina politica. Functie de cit de inteligent joaca, seful statului poate transforma criza in inamic ori in aliat; aliat, pentru a lansa temele preferate: regim (semi)prezidential, parlament unicameral, noua reforma administrativ-teritoriala etc.

Din pacate, din nou, cea mai putin pregatita pentru a infrunta vremurile grele ce au venit este societatea civila. Intr-o tara in care clasa politica isi da masura incompetentei in fiecare zi, surprinde lipsa de reactie a "civilului". Mereu subjugat de viitorul imediat, omul simplu nu-si poate depasi cu nici un chip propria conditie. Iar lipsa de implicare ne condamna la marginalizare si suferinta. Civilii sint primele victime ale razboaielor. Nu intotdeauna colaterale. Si niciodata inocente.