Rebelul cauzei pierdute

In fata mortii, cuvintele, oricare ar fi acestea, sint aproape intotdeauna indecente. Cu toate acestea, vorbaria privitoare la moartea liderului sindical Virgil Sahleanu aproape ca nu se mai sfirseste. Desi totul pare destul de clar, asasinii si complicii lor sint in arestul politiei, iar procuratura si-a constituit probatoriul actului de acuzare, o gloata de neaveniti din toate partile continua sa speculeze public pe aceasta tema.
Exploatarea unui eveniment tragic in scopuri lucrative nu este o noutate in Romania. Politicianismul gregar si stupiditatea agresiva sint pe terenul lor. Nenorocirea este ca asasinatul liderului de sindicat de la Tepro pare a repune in dicutie ideea de privatizare, iar odata cu acestea, proiectul de economie concurentiala promovat de actuala guvernare.
Cind se vorbeste astazi de Tepro, automat se uzeaza macar unul dintre cele doua clisee aflate la dispozitie: privatizare esuata/privatizare frauduloasa. De altfel, un timp, toata lumea a fost sigura ca asasinatul fusese mina FPS, chiar si astazi putini sint cei convinsi ca institutia respectiva nu a fost implicata deloc in asasinarea lui Virgil Sahleanu. Oricum, FPS este asasinul moral.
Probabil ca FPS are multe pacate, insa in cazul Tepro, din ce se cunoaste pina acum, nu i se pot reprosa erori majore. Neregularitatile par a tine mai ales de anumite detalii birocratice, cit de fond. Este posibil ca FPS sa fi facut o proasta optiune in privatizarea Tepro, dupa cum este chiar posibil sa fi fost o privatizare frauduloasa, adica o persoana sau un grup sa fi luat bani pentru a favoriza firma ceha. Cert este ca pina acum nu a fost probata in nici un fel o neregularitate majora, care sa poata pune in discutie actul prin care, din punct de vedere juridic, firma ceha a devenit proprietarul majoritar al intreprinderii Tepro Iasi.
Domina opinia ca FPS nu a ales bine cumparatorul, nici in ce priveste pretul, nici din punct de vedere al unei strategii post-privatizare. Se vintura informatii dupa care salariatii (PAS) ar fi oferit o suma mai mare decit competitorul ceh, dar si ca acesta ar fi dat trei milioane de dolari doar pentru a falimenta intreprinderea ieseana si a scapa astfel de un concurent periculos. Toate acestea sint insa alegatii specific nationale, adica nu provin din surse de incredere si nu se bazeaza pe fapte certe.
Deocamdata, stim ca in momentul privatizarii, FPS nu avea alternativa. Situatia intreprinderii o condamna pe aceasta la faliment, intr-un timp scurt. Tepro producea cu citeva mii de oameni ceea ce in alte parti se produce cu o suta de oameni. FPS a optat pentru solutia cea mai rationala din punct de vedere economic. Spre deosebire de PAS, firma ceha aducea bani in tara, intr-un termen de timp rezonabil si nu din imprumuturi. Apoi, oferea o perspectiva post-privatizare intreprinderii: restructurare si noi investitii. Ar fi putut oare un management al PAS sa dea afara o mie de angajati din intreprindere, cum o cerea orice gindire manageriala normala?
Cehii puteau asigura conversiunea Tepro la economia reala. Faptul ca in scurt timp intreprinderea a devenit scena unor nesfirsite conflicte sindicale nu este vina FPS decit intr-o mica masura. Cazul Tepro este un caz clasic de disputa in care ambii combatanti pierd si ambii sint vinovati, in cele din urma, in mod egal.
Se stie ca grevele s-au tinut lant odata ce a fost anuntat planul de restructurare. Probabil ca Virgil Sahleanu a fost un om onest; faptul ca si-a dedicat o parte a vietii pentru a-i apara pe altii este un lucru pe care trebuie sa-l respectam, chiar daca mijloacele sale nu pot fi acceptate intotdeauna. Problema este ca Virgil Sahleanu s-a luptat pentru o cauza fara sorti de izbinda. Cu sau fara cehi, Tepro Iasi era obligata sa disponibilizeze personalul excedentar. Nimeni nu poate impiedica aceasta.
Virgil Sahleanu s-a impotrivit cu miinile goale. A fost o optiune tragica, care nu a dus decit la distrugerea unei intreprinderi. Disparitia liderului de la Tepro nu a atenuat iluzia acestui sindicalism bazat pe forta numarului si pe refuzul evidentei. Dimpotriva, moartea violenta a lui Virgil Sahleanu a fost transformata intr-un fel de eveniment fondator al unei noi mitologii sindicale: un sindicalism anarhic, cu fata spre trecut, violent si totalitar, de tipul celui propus de Miron Cozma. Acest sindicalism refuza sa accepte ca orice intreprindere este o afacere si nu un azil. Ea trebuie sa aduca profit si numai profit patronului.
Acest tip de sindicalism este o piatra de moara la gitul oricarei tari care vrea sa se dezvolte. Faptul ca investitiile straine se raresc este un semn, iar consecinta sa va fi saracirea si mai accentuata a tututor. In acelasi timp, acest sindicalism este ecoul nu numai al unei vieti publice imature, dominate de violenta, fie si verbala, si de puternice urme totalitare, dar si al unui comportament managerial defectuos. Criza de la Tepro a fost gestionata mizerabil de catre investitorul ceh. Utilizind personaje compromise si lipsite de inteligenta, cehii i-au tratat pe muncitorii care lucrau in fabrica de la infiintare ca pe niste muste de care poti scapa
peste noapte.
De fapt, conditia prima a oricare dezvoltari economice pare a fi, in lumea de astazi, cind muncitorul dintr-o fabrica are drept de vot si mai ales se simte mai stapin in fabrica sa decit patronul legal, o adevarata cultura a parteneriatului dintre muncitori si patronat. Pentru aceasta este nevoie de un sindicalism care sa stie cum sa apere legal si rational drepturile muncitorilor, fara a se implica prea mult in politica si mai ales fara a confunda numarul cu adevarul economic, dar si de un patronat care sa le recunoasca muncitorilor calitatea nu numai de fiinte umane, dar si de colaboratori. Poate ca, fara sa-si dea seama, exact aceasta cerea si Virgil Sahleanu. O intreprindere economica nu este un azil, dar nici un lagar de concentrare. (Florea IONCIOAIA)