Ziua "bunului salbatic"

Intr-un oras ca Iasul, cu o populatie de aproape patru sute de mii de locuitori, exista cel putin citeva zeci de mii de persoane care folosesc zilnic un mijloc de transport de genul celor a caror circulatie e interzisa astazi pe un perimteru de 6,8 kilometri patrati. Dintre acestia, prea putini se pot dispensa de o asemenea "utilitate", fie si pentru o zi, fara a se simti intr-un fel sau altul afectati. Si nu sint singurii, pentru ca o asemenea masura n-are cum sa nu provoace o reactie in lant. Tramvaiele si troleibuzele, singurele mijloace de transport scutite de interdictie, trebui sa faca fata unui numar de calatori semnificativ mai mare decit cel dintr-o zi obisnuita. Aglomeratie e putin spus. Din inventarul calatorului RATC nu trebuie sa lipseasca incaltamintea solida, de preferat nu tocmai nou-nouta, haine la fel si cu cit mai putine sau, daca e posibil, fara buzunare ("sutii" vor avea, astazi, norma dubla), atentie la posete, genti, rucsace, telefoane mobile si, nu in ultimul rind, rabdare de crocodil. Iar daca ploua, specialistii recomanda, ca de obicei, umbrela.
Fie ca e vorba de bani, de timp, de efort fizic suplimentar sau doar de stres, pagubitii vor avea destule motive sa nu primeasca actiunea Primariei cu prea multa intelegere. Nu degeaba are primarul Simirad emotii. Obligat, la rindul lui, sa coboare si sa urce Tatarasul pe jos (cu tramvaiul e cam riscant si sigur incomod), primarul nu poate evita contactul cu cei nemultumiti. Descurcaret cum il stim, nu ne facem griji. Desi el si-a facut. Pentru cele mai obiective relatari din teren ale presei locale legate de actiunea "In orasul meu, o zi fara masina", primarul a instituit trei premii, destul de constistente, pentru cel putin trei ziaristi. Contraoferta liberalilor ieseni, de aceeasi valoare dar pentru merite jurnalistice nemarturisit opuse, ridica miza si face din ziua de azi, inclusiv pentru ziaristi, o provocare majora.
Dincolo de toate acestea, ramine ineditul si, dupa parerea noastra, beneficiul unei asemenea actiuni. Obiectivul principal al actiunii este unul simbolic. "In orasul meu, o zi fara masina", initiativa lansata acum doi ani de Agentia Franceza de Protectia Mediului si preluata intre timp de citeva sute de orase occidentale, se doreste a fi un semnal de alarma asupra efectelor poluarii mediului. Actiunea de la Iasi e o premiera in Europa de Est. Romania in particular, tarile foste socialiste in general au mari si grave probleme in ceea ce priveste poluarea mediului. Cu toate acestea, masurile pe care le iau guvernele statelor din zona si actiunile societatii civile sint lipsite de orice consistenta. Grija pentru sanatatea mediului inconjurator pare pentru majoritatea dintre noi un lux, daca nu un moft. Partidele ecologiste romanesti n-au nici un succes, iar tema in sine nu are loc in nici o dezbaterea politica sau electorala.
Intr-un asemenea context, initiativa Primariei iesene poate parea mai degraba stranie. O noua ciudatenie de-a lui Simirad, vor spune unii. Daca-i asa, "ciudatenia" nu-i neaparat de rau augur. Prea adesea ne dovedim, vorba zicalei, "scumpi la tarite si ieftini la faina".
Actiunea Primariei nu costa si nu ne costa totusi pe cit ne-am imagina, dar are un merit incontestabil. Cu putin efort de imaginatie, putem descoperi, fie si pentru citeva ore, in ce masura am ajuns dependenti de produsele a ceea ce numim civilizatie. E un experiment cel putin interesant. Vom descoperi poate ca nu sintem atit de liberi pe cit credem, ca exista si o "teroare" a civilizatiei. Am putea descoperi, de ce nu, ca merita sa pretuim mai mult lucruri, produse ale aceleiasi civilizatii, de care am ajuns sa beneficiem ca si cum ar fi fost cazute din cer. Sint atitea lucruri pe care ajungi sa le pretuiesti sau, invers, carora sa le percepi nocivitatea doar atunci cind le-ai pierdut sau se-ntimpla sa-ti lipseasca. (Pavel LUCESCU)