Deschiderea anului universitar la „Cuza”, marcata de optimism (FOTO)

luni, 27 septembrie 2010, 21:08
2 MIN
 Deschiderea anului universitar la „Cuza”, marcata de optimism (FOTO)

Anul universitar a inceput ieri la Universitatea "Al.I. Cuza" in prezenta oficialitatilor locale si a conducerii tuturor institutiilor de invatamint superior de stat din Iasi. Discursurile axate pe criza economica, dar si pe cea morala, si elogiile la adresa celei mai vechi universitati din tara au marcat momentul festiv. Nu au lipsit nici promisiunile pentru locuri de munca adresate studentilor cuzisti.

"O comunitate academica performanta, nu o colectie de orgolii personale"

"Acest an academic ce tocmai incepe este cumva afectat de semnele unei crize generale. Universitatea noastra a trecut prin cel putin trei virste si trei cumpene. O universitate de traditie precum "Al.I. Cuza" poate oferi un bagaj de cunostinte unui tinar care doreste sa invete cu nimic diferit fata de universitatile occidentale. Noi avem la Iasi o comunitate academica performanta, nu o colectie de orgolii personale, ca in alte universitati", a precizat prof.univ.dr. Vasile Isan, rectorul Universitatii "Cuza".

Prezent la deschiderea anului de studii, primarul Gheorghe Nichita a subliniat importanta universitatii pentru vizibilitatea Iasului. "«Cuza» este o universitate simbol pentru Romania, pentru invatamintul nostru. Este un cistig pentru intreaga comunitate ieseana, iar emblema acestei comunitati a fost intotdeauna mediul academic", sustine Nichita, primarul lansind cu aceasta ocazie si o invitatie la parteneriat. "Imi doresc o simbioza intre administratie si mediul universitar. Imi doresc foarte mult ca studentii de aici sa ramina la Iasi. De aceea, din iarna vom avea peste 1.000 de locuri de munca pentru specialisti la proiectul Palas, alte locuri de munca la investitia in baza de agrement Ciric. Vreau ca Iasul sa devina un centru de agrement si numai impreuna vom reusi sa iesim din aceasta criza", a completat Gheorghe Nichita. 

Invitat, la rindul sau, la deschiderea anului universitar, presedintele Consiliului Judetean, Constantin Simirad, a readus in atentia celor prezenti problema inversarii valorilor. "Dupa 1989 s-au amestecat valorile cu nonvalorile. In lumea politica acest lucru este permis, dar nu as vrea sa se intimple asa ceva si in mediul universitar. Cind cineva vrea sa se angajeze la CJ, ii cer un CV. Daca este absolvent de «Cuza», am incredere in el", a precizat Constantin Simirad.

Cursul festiv prilejuit de deschiderea anului universitar a fost sustinut de prof. univ. dr. Codrin Liviu Cutitaru, profesor in cadrul Facultatii de Litere. Tema acestuia a fost "Omul postistoric, citeva observatii".

Comentarii