Topul spagilor la examene, pe facultati

duminică, 25 martie 2007, 16:22
2 MIN
 Topul spagilor la examene, pe facultati

Un examen la universitatile din Romania se vinde cu preturi intre 40 RON si 1.500 euro. Aceasta este concluzia unui studiu realizat in toate marile centre universitare din tara de  catre Uniunea Nationala a Studentilor din Romania. Pe baza raspunsurilor primite din partea actualilor studenti, UNSR a realizat un adevatrat top al mitei din universitati.

Astfel, cea mai „scumpa" facultate este cea de Medicina, unde preturile pe examen variaza intre 200 si 1.500 euro. La o distanta considerabila este plasat de catre studenti, Dreptul, unde un examen se ridica pina la 300 de euro, in timp ce la Economie se achita circa 200 de euro pentru promovarea la examene. Cele mai putin solicitante din punct de vedere financiar sint, in opinia studentilor, Ingineria si stiintele umaniste, unde preturile variaza intre 50 si 300 de euro, respectiv 40 RON si 700 RON.

„Cuantumul spagilor a fost decis la nivel national dupa discutii cu studentii din toate centrele universitare. Ele ramin valabile si pentru Iasi, unde s-a inregistrat aceeasi tendinta, poate preturile sint putin mai mici in unele cazuri, dar nu cu diferente foarte mari", sustine Ionut Ganju, vicepresedintele UNSR.

Studentii de la Universitatea de Medicina si Farmacie „Gr.T. Popa" din Iasi recunosc si ei ca detin suprematia la capitolul spaga la examen, atit in ceea ce priveste cunatumul ei, cit si al frecventei cu care este inaintata la profesori. „La noi la Medicina generala, cel putin, un examen pleaca de la 50 de euro, pentru un modul de citeva saptamini, la 1.000 de euro pentru un examen la Anatomie. La cei straini stiu ca depaseste mia de euro", ne-a spus o studenta in anul III La Facultatea de Medicina generala, chestionata asupra acestui fenomen.

Universitarii ieseni recunosc si ei existenta acestui fenomen, insa spun ca este greu de identificat si de corectat fara sprijinul studentilor, care insa nu se adreseaza niciodata conducerii in astfel de cazuri.

„De cind exista educatie, exista si astfel de proceduri. Chiar am dat peste un document din secolul al XVII-lea in care era mentionat cum un domnitor de atunci a pedepsit un cadru didactic pentru asa ceva. Cu totii stim ca exista, si la fel, cu totii stim ca este dificil de probat. Eu sint deschis, si chiar ii indemn pe studenti sa reclame astfel de cazuri atunci cind le intilnesc", a precizat prof.dr. Dumitru Oprea, rectorul Universitatii „Al.I. Cuza".

Comentarii