Universitatea „Cuza“ va avea din toamna scoala generala

vineri, 13 iulie 2007, 21:35
2 MIN
 Universitatea „Cuza“ va avea din toamna scoala generala

Noua institutie a primit autorizatie provizorie de functionare din partea Agentiei Romane pentru Asigurarea Calitatii in Invatamintul Preuniversitar si va scolariza pentru inceput 36 de elevi in clasele intii si a doua.

„Avem cerere mare. La clasa intii s-au ocupat absolut toate locurile, iar pentru clasa a doua mai avem doar doua locuri disponibile. Scoala va purta numele «Junior», la fel ca gradinita care functioneaza deja la noi de citiva ani buni", a precizat prof.dr. Dumitru Oprea, rectorul Universitatii „Al.I. Cuza.

Potrivit initiatorilor acestui proiect, elevii care vor invata la Scoala generala „Junior" vor beneficia de un invatamint primar modern, in deplina concordanta cu standardele europene. Astfel, pe linga programul didactic obisnuit, elevii vor primi si asistenta in pregatirea temelor sau vor putea opta pentru o varietate larga de activitati extrascolare precum cursuri de dans, karate, sah, pictura si informatica.

„Vom adopta aici un program foarte modern. Elevii vor putea alege cursuri extrascolare, vor putea invata limbile franceza, engleza sau germana, in plus, vor avea la dispozitie si un laborator de informatica dotat cu 15 calculatoare. De asemenea, ei vor avea sansa de a beneficia de resursele didactice ale universitatii, vor avea acces la muzeele, statiunile de cercetare, la Gradina Botanica si la Observatorul Astronomic al universitatii", a mai declarat rectorul Dumitru Oprea.

Desi pare o inovatie in invatamintul superior ca o scoala generala sa fie infiintata in cadrul unei universitati, conducerea de la „Cuza" sustine ca prin noua institutie, s-a refacut de fapt structura universitatii din perioada interbelica. Se pare ca intre cele doua razboaie mondiale, la Universitatea „Cuza", a functionat Scoala de aplicatie ca parte a Seminarului Pedagogic Universitar, si el parte integranta a universitatii.

Comentarii