Holden Caulfield si femeia gonflabila

De putin timp, cam toata lumea a intrat in vacanta. Prin urmare, e momentul potrivit pentru unele lecturi light, dar de calitate. Nu mai am pofta, dupa un an de stat in biblioteca, sa recitesc Omul fara insusiri sau Ulise. Caut, prin urmare, o carte buna, amuzanta, alerta, care sa ma odihneasca fara sa ma plictiseasca. E de gasit in rafturile librariilor iesene un roman semnat de Briscan Zara. Pariez ca primul gind care va vine in minte este: "Cine o mai fi si asta?" Sau: "Cine s-o mai fi ascunzind si sub pseudonimul asta?" Cum, nu stiti cine este Briscan Zara? El chiar exista, in carne (mai putina), piele si oase (mai multe). Si chiar asa il cheama. Nu as fi crezut nici eu daca nu mi-ar fi fost prieten. Oricum, dintre ciudateniile acestui personaj numele este, credeti-ma, cel mai firesc, cel mai "normal".

Pe cit de ciudat este autorul, pe atit de stranie este si cartea pe care a scris-o. Ca si Bris, romanul lui mi s-a parut extrem de tonic. Are o evidenta detenta autobiografica, fiind scris "la orizontala", ca o rememorare, din perspectiva adultului care le-a experimentat pe toate, a unei vieti agitate, niciodata normale. Daca nu ar fi existat o a doua parte care sa fie un raport despre maturizarea eroului, as fi comparat calupul autofictional ce sta sub semnul amintirilor din copilarie ba cu celebra capodopera a lui Creanga, ba cu… Ciresarii. Exista un entuziasm nu numai al trairii, care este firesc pentru un copil zvapaiat, obisnuit sa se bucure la maximum de toate intimplarile pe care le intimpina ca pe niste mari aventuri, dar si o pasiune a povestirii, un apetit epic usor necontrolat. Luate in sine, fiecare peripetie este amuzanta, naratorul are ochiul format, stie sa decupeze scene pline de viata si nu ii lipseste nici umorul absolut necesar intr-o astfel de "aventura" livresca.

Nimic nu lipseste din romanul vietii acestui adevarat aventurier, a carui energie din frageda copilarie pare a-l fi destinat unei vieti de-a dreptul picaresti. Sint relatate tot felul de intimplari, de la cele obisnuite, banale, de "apartament", la cele iesite din comun, din paradisul care este satul bunicilor, numit, deloc intimplator, Raiut; totul este expresia unui prea-plin caruia copilul si, ulterior, adolescentul au trebuit sa-i faca fata permanent. Prima "betie,", furtul din ograda altora, prima pupaceala (in cimitir, cu Zoe), divortul parintilor, moartea bunicii, experienta revolutiei din 1989, care a marcat sfirsitul copilariei, in fine, amorul precoce pentru Amalia, care nu-l va parasi nici la maturitate – toate acestea sint relatate cu vioiciune, intr-o catena epica sincopata, care nu ii mai lasa nici naratorului si nici cititorului ragazul de a se opri si de a mai medita asupra faptelor. De aceea, naratiunea propriu-zisa este foarte rar intrerupta de sondari ale constiintei, de analize ale celor traite: pofta de viata, dar si de povestire a ei este prea mare pentru a mai permite astfel de alinturi "livresti".

Banuiesc cine este modelul acestui personaj cu o vitalitate exploziva: Holden Caulfield, permutat insa in Romania comunista si postcomunista. Mentalitatea este aceeasi, atitudinea fata de tot ce le ofera viata celor doi eroi este identica: o nonsalanta dezarmanta de a nu refuza nici o provocare si de a accepta cu seninatate consecintele acestei frenezii adolescentine. Asa se face ca, in urma unor peripetii destul de periculoase, care depasesc normalul virstei, puberul pe cale de maturizare se afla, in decembrie 1989, cu arma in mina; e un adevarat Gavroche levantin, intr-un context care parodiaza cu exactitate tumultul marilor elanuri revolutionare.

Odata cu aceste constatari, intervine si o ruptura necatifelata in structura romanului. Poate nitel cam brusc, personajul se maturizeaza peste noapte, devenind dintr-un tinc greu de stapinit, un adolescent cu mare cautare printre fete. Ceea ce urmeaza se deruleaza, oricum, mult mai rapid. Iesit din zona mirifica a copilariei, protagonistul parca nu mai are rabdarea sa inregistreze cu aceeasi bucurie secventele din ce in ce mai agitate ale propriei vieti. Amintirile din copilarie se transforma intr-un roman picaresc: personajul fuge in Statele Unite ale Americii, hotarit sa o rupa pentru totdeauna cu trecutul si cu Romania. Pretul platit nu este unul neglijabil, de vreme ce tinarul e ba spargator nepriceput de case, ba chiar ajunge sa… prelucreze cadavre, preschimbindu-le in moaste falsificate. Va las bucuria de a degusta pe indelete amanuntele acestor episoade. Realitatea americana este surprinsa cu pupila marita a celui care nu intelege cum se pate trai inconjurat de atita conventionalism, de atita rutina. Temindu-se de rutina si saturindu-se, probabil, de Eva (unica fiinta care il intelege si care il asculta, rabdatoare, in timp ce-i citeste fragmente din romanul lui Salinger, De veghe in lanul de secara), protagonistul se hotaraste sa se repatrieze. Il mai cheama acasa si dorul de Amalia, iubita pe care nu reuseste sa o uite… si gata. Romanul se incheie la fel de brusc cum incepe. Ar fi putut continua cu alte citeva zeci de peripetii sau s-ar fi putut, la fel de bine, incheia inainte de fuga adolescentului in SUA.

As incheia si eu subit acest stingaci articol. Dar ma roade parca indoiala: am uitat ceva? Ceva important? Nu stiu. Sa va mai spun totusi, din precautie, atit: numita Eva, partenera atit de docila si de daruita, care nu reuseste totusi sa i-o scoata din inima pe Amalia de acasa este… o femeie gonflabila. Daca ar exista in realitate, sint convins ca personajul simpatic al acestui roman nu s-ar adapta la viata din Romania postcomunista, nu si-ar afla linistea, ar incerca tot felul de aventuri, poate ar deveni protagonistul unui show de televiziune; in orice caz, nu s-ar potoli. Si, sper sa gresesc, ar tine-o pe Eva ascunsa sub pat, chiar daca nu i-ar mai citi pasaje din De veghe in lanul de secara.