Romania pe drum(uri)

Jurnal de intirzieri 

Nu, n-a fost prima intirziere nici macar pe ziua respectiva de luni, 21 iulie. Pornisem pe jos din satul Amnas spre gara Saliste la acceleratul Bucuresti-Timisoara. Mi-am luat tichet de loc si, asemenea celorlalti citiva calatori, ma si pregateam sa merg pe peron, cind seful statiei (sau responsabilul de la acea ora) ne anunta ca are intirziere 16 minute. A sosit cu 20 de minute intirziere, dar personal eram cit se poate de linistit: oricum aveam citeva ore bune de asteptare in fata la Deva!

In fine, a sosit rapidul de Viena. Plin. Cum l-am mai vazut doar in prag de sarbatori – cu o diferenta: multi dintre pasageri erau tineri si n-aveau cine stie ce bagaje. Se duceau, am dedus eu, la munca, oricare urma sa fie aceea (unii neavind tocmai fata de "muncitori"…). Cind m-am uitat, buimac de somn, pe ceas in gara Arad, am tresarit usor: era 3:22! Intrucitva, ora la care ar cam fi trebuit sa plece rapidul din Curtici! N-o mai lungesc: trenul a ajuns la sase dimineata (la fara cinci, mai exact) la Budapesta, de unde, teoretic, ar fi trebuit s-o porneasca la sase fix (impreuna cu vreo trei vagoane maghiare) spre Viena. Ei bine, garnitura in cauza a plecat, iar noi am fost garati undeva prin triaj – unde am stat vreo doua ore si jumatate. Iar cu cit mai trecea timpul fara sa ne mai urnim in vreun fel din loc, unii calatori se plimbau nervosi pe culoar, injurau Ministerul Transporturilor, pe Orban, Bucurestiul (pare-se ca rapidul a pornit cu intirziere inca din capitala! – deloc o noutate pentru mine, de vreme ce am patit-o si acum vreo doi ani!), injurau statul, guvernul, ce sa mai: Romania toata!

In cele din urma, pe la noua (ora la care ar fi trebuit sa soseasca in statia finala), trenul a pornit-o si el spre Viena, unde a ajuns cu un total de trei ore si jumatate de intirziere. M-am dat jos, am urcat neintirziat (si fara sa mai am timp nici macar de-o tigara) in primul intercity de Salzburg, linistindu-ma apoi intrucitva, dupa ce pliantul din tren ma informa ca prindeam intercityul de Karlsruhe si ca la Salzburg voi avea timp s-o sun pe mama, sa-i spun ca n-o sa ajung la sase seara, ci abia la zece.

Dar daca cineva isi inchipuie ca de-acum se terminase cu intirzierile, se-nsala: chiar si intercityul de Karlsruhe, care urma sa ma lase la Stuttgart, mi-a dat emotii, sosind in capitala landului Baden-Württemberg cu opt minute intirziere, de-a trebuit din nou sa alerg de pe-un peron pe altul ca sa prind legatura de Herrenberg. Nu c-ar fi fost cine stie ce catastrofa, doar as fi avut alternativa sa iau S-Bahn-ul peste vreo 17 minute, dar parca ma saturasem pina peste cap de mers si asteptat, de mers si asteptat…

Jurnal de lectura

Am un nepot care nu mai poate pricepe neam cum de tot merg eu cu trenul si nu prefer avionul – la cite oferte gasesti azi, daca stii din timp unde si cind vrei sa calatoresti. Ei bine, chiar si intirzieri precum cea a expresului "Dacia" nu ma descurajeaza, ca doar, vorba aceea, chestii d-astea ti se pot intimpla si in cazul avionului (iaca, zilele astea turistii germani au luat teapa prin greva pilotilor de la noua companii de transport aerian!), dar unul din argumentele forte este pentru mine faptul ca pot sa citesc sau chiar sa lucrez (sa corectez un manuscris, de exemplu). Chestia cu manuscrisul o aveam asigurata de data aceasta, dar treaba cu cititul nu prea – toata rezerva mea consta in Dilema veche de saptamina trecuta, eu unul bazindu-ma ca voi apuca sa mai cumpar ceva presa la Deva – doar ca-mi facusem socoteala fara CFR, respectiv intirzierea acceleratului de Timisoara, intrucit si singurul chiosc de ziare la care altadata gasisem ceva presa avea deja inchis. Dar in cele din urma mi-am amintit ca doar si la Billa se gaseste presa – si, intr-adevar, la supermarketul asezat la marele fix linga gara din Deva (ati observat ca orasele si garile unde taxiurile nu sint obligatoriu in galben/portocaliu au un aer mult mai pronuntat provincial?) am mai gasit Gazeta sporturilor, Prosport si Adevarul. Orisicit, nu? Nu, nu eram eu foarte multumit de oferta de cotidian central generalist, dar n-aveam alternativa. Si ca sa-mi hraneasca neintirziat (macar aci sa fie fara intirziere!) parerea mai putin buna despre cotidianul patrician, ditamai directorul editorial Laurentiu Ciocazanu a dat inca din primul paragraf al editorialului sau cu bita-n balta adevarului (istoric), de nu mi-a venit sa cred ochilor: cica, "dupa celebrul meci CFR Cluj-Steaua, Gazeta sporturilor dezvaluia drama. Jandarmul Gabriel Osan fusese, la propriu, calcat in picioare de doua bestii cu chip de suporteri. L-au facut zob, suparati ca Steaua ratase campionatul. Devenisera soldati credinciosi dupa ce Gigi Becali a lansat chemarea la razboi: «CFR Cluj trebuie stopat pe toate caile sa ia campionatul!»". Tare, tare de tot. De mult n-am mai citit o asemenea deformare marca Radio Erevan a realitatii – microbistii avizati stiu precis ce si cum, iar pentru cititorii nemicrobisti, o scurta reasezare a lucrurirlor: 1. Nu este vorba de meciul CFR Cluj – Steaua, ci de meciul Universitatea Cluj – CFR Cluj. 2. Cele doua bestii nu puteau, deci, fi suporteri ai Stelei, cum se poate intelege mai intii indirect, apoi si direct, pentru ca erau suporteri ai Universitatii Cluj. 3. Astfel stind lucrurile, nu puteau fi, evident, nici "suparati ca Steaua ratase campionatul", asta si pentru ca 4. atacul lor barbar a avut loc inainte de meciul "U" Cluj – CFR Cluj, cind Steaua inca nu ratase capionatul, iar CFR-ul inca nu-l cistigase…

Ehei, ce mai conteaza ca onorabilul urechist emite apoi in celelalte doua paragrafe opinii valabile si stimabile, cita vreme s-a lasat dus de un val anti-becalian parca programatic, punindu-i patronului Stelei si presedintelui PNG deopotriva – deloc nevinovat in multe cele ce s-au petrecut pe scena Ligii I – in circa oroarea aceea de atac razbunator asupra unui jandarm-cameraman, a carui fisa de post prevedea filmarea suporterilor, a ultrasilor…

Dar trebuie sa fie ceva cu noul Adevarul patrician, de vreme ce alt fost adjunct de la Evenimentul zilei (ca si Ciocazanu, adica) si ajuns sef (redactor-sef) la Patriciu – ma refer la Grigore Cartianu – semneaza si el, ca sa zic asa, o marunta gogomanie in "Tableta zilei" din acelasi Adevarul de luni, 21 iulie 2008, in care mai intii face misto nevoie mare de Elena, fiica lu’ Basescu, pe motiv de "pus buricul destelui, bine inmuiat in cerneala, pe casutele de corespondenta ale europarlamentarilor italieni", "domnisoara Amprenta" (cum se si intituleaza tableta) crezind, zice Cartianu, "ca astfel le va da o palma usturatoare «fascistilor» care-si permit sa-i amprenteze pe rromanasii nostrri aciuati prrin taberrele infrractionale de la marrginea orraselor".

Pina aci, nimic de zis, cam asta-i rostul unei tablete, anume sa trateze asa, mai lejer, mai misto un subiect anume, sa spintece din doua fraze si trei propozitii, sa faca misto, la o adica, de papusi ori papuse politice (mai greu cu papusarii…).

Dar ce ne facem cind "operatiunea" de lasat amprenta pe casutele de corespondenta ale europarlamentarilor italieni, la care au mai participat "Iacob Ridzi si alti citiva membri ai Organizatiei de Tineret a PDL", devine, hodoronc-tronc, una care "are ceva din tembelismul hoardelor de patrrioti rromani care, din ’90 incoace, iau cu asalt casutele – nu doar de corespondenta – ale cetatenilor occidentali, pentru a le amprenta un pic pe interior: un ziar, o maslina, o bomboana straina"? Care patrrioti cica, "uneori, pentru a fi mai convingatori, le ataca si balcoanele, si buzunarele, si bancomatele, si metrourile, ba chiar si catedralele in fata carora se fac bani buni de cersit".

Iata, ce dilema! Omul spune lucruri destul de valabile si-n prima, si-n a doua parte. Doar legatura facuta prin fortarea comparatiei eu unul nu reusesc s-o pricep, ba, mai mult, mi se pare de-a dreptul aiuritor sa-i compari pe cei care fac un gest simbolic impotriva unor apucaturi rasiste si in favoarea celor ce ar fi urmat sa sufere de-a valma de aceste apucaturi cu toti cei care au cersit, au spart si-au furat de-a lungul anilor in Occident!

In contextul acesta, mai conetaza daca pentru mezina lui Basescu n-a fost decit un "teribilism", cum zice Cartianu? Probabil ca nici n-a fost mai mult de atit. Dar de aici pina la paralela cu hoardele de patrrihoti rromani (ca sa ramin inauntrul stilului cartian) e cale foarte lunga, pe care o poti strabate cu usurinta probabil doar daca incasezi un salar’ gras de tot. Parerea mea.