Cenusareasa, in haine noi

miercuri, 09 septembrie 1998, 23:00
2 MIN
 Cenusareasa, in haine noi

Simbata, de la orele 10.00, Polivalenta ieseana nu va mai apartine baschetului, disciplina care a readus, prin rezultate de exceptie, spectatorii in tribune. Asadar, handbalul feminin reintra in drepturi, primul adversar al iesencelor fiind CSS-LPS Roman, o nou promovata ca si formatia pregatita de Veniamin Lupan. Ne amintim ca, acum citiva ani, printr-o decizie cel putin curioasa, luata impotriva sportului local, handbalul feminin a fost izgonit din Iasi. La inceputul sezonul trecut, cind nou infiintata CSM Iasi s-a inscris intr-o competitie oficiala, multi au privit cu neincredere incercarea celor citorva foste jucatoare de a innoda traditia unui sport cu priza la public. Treptat, Cenusareasa sportului iesean, matura din punct de vedere al experientei competitionale, s-a rodat, antrenorul Veniamin Lupan, venit la cirma echipei din retur, a "lipit" citeva junioare cu o valoare certa si rezultatele nu au intirziat sa apara. Rezultatul?, haine noi, adica o promovare spectaculoasa, de fapt o cursa solitara in care echipa din Roman a fost folosita ca umplutura. Chiar daca ne vine greu sa credem, Iasul are din nou echipa feminina de handbal in Divizia A! Nu este chiar Liga Nationala, dar pina acolo drum este accesibil. Masuri s-au luat: au fost aduse citeva jucatoare de valoare. Se putea face mai mult? La aceasta intrebare. raspunde Veniamin Lupan, cel desemnat sa gaseasca calea spre prima liga: " Au fost legitimate Lenuta Bors, Macrina Tomuleac si bacauanca Petronela Ionescu. Delegatul echipei noastre a plecat la Pitesti, pentru a rezolva transferul Violetei Tanu, de la Arpechim. In linii mari lotul a ramas acelasi." Adica: Gabriela Spatariu, Lidia Ghiuzan (portari), Mihaela Chitoroaga, Beatrice Abalasei, Ionela Lungu, Ana Grigoras, Daniela Grosu, precum si handbalistele mentionate anterior de antrenorul Veniamin Lupan, plus junioarele Mihaela Pinteala si Mihaela Sandu. Inca in convalescenta, romascana Ana Maria Sandu se va alatura iesencelor cind va fi apta de joc, bineinteles si dupa ce CSM Iasi va achita taxa de transfer, cam 3000 de dolari, la grila. "Din pacate nu prea avem jocuri in picioare. Pregatirea a fost buna, dar, cu exceptia a doua amicale cu Fibrex Savinesti, nu am avut banii necesari pentru alte citeva teste in deplasare", a mai spus tehnicianul formatiei iesene. CSM va promova in Liga Nationala?, intrebare fireasca, pe care si-o pune orice suporter iesean la inceput de drum: "Daca va avea un culoar favorabil, s-ar putea" , raspunde Veniamin Lupan, precizind ca, in seria Est, cele mai indreptatite contracandidate sint U Bacau si Antilopa Bucuresti, ambele retrogradate in acest sezon din primul esalon. (Leonard CANANAU)

Comentarii