Caută 
14 MIN
Marti, dupa Craciun – 17 septembrie
Noul lungmetraj al lui Radu Muntean, socotit de unii critici cel mai bun film al sau de pina acum (eu ramin "agatata" si de Hirtia va fi albastra), ii consolideaza regizorului reputatia de investigator al relatiilor interumane din societatea romaneasca de azi. Dupa barbatul romanesc la 30 si ceva de ani, cineastul stringe cadrul si mai mult, oprindu-se la triunghiul conjugal alcatuit dintr-un barbat (Mimi Branescu), sotia lui (Mirela Oprisor) si amanta (Maria Popistasu), ale caror sentimente se involbura in preajma Craciunului. Filmul e un studiu de caractere foarte bine tinut in mina si in care, pentru prima oara, Radu Muntean ii refuza spectatorului o cit de mica speranta de catharsis. Desi nu e thriller, filmul se urmareste cu sufletul la gura. Marti, dupa Craciun le aduce primele roluri principale in cinema lui Mimi Branescu si Mirelei Oprisor, care sint casatoriti si in viata civila. Filmul a avut o foarte buna primire la Cannes, unde a fost prezentat anul acesta in sectiunea "Un Certain Regard", fiind preluat pe urma de alte festivaluri printre care cel de la Sarajevo, care a premiat-o (prin juriul prezidat de Cristi Puiu), pentru Cea mai buna interpretare feminina, pe Mirela Oprisor.
"Asa cum a facut si in Boogie, Muntean se rupe de perceptia generala asupra filmului romanesc, oferind solide personaje middle-class ale caror vieti nu sint cu nimic diferite de cele ale majoritatii europenilor. Acest lucru creeaza o universalitate fericita, care ii permite autorului sa gaseasca un sol fertil intr-un mediu banal, prin povestea unui barbat obisnuit care se intreaba daca (si cum) sa-si schimbe viata." ("Variety")
"Actorii sint buni, dar au putine de facut, lucru care uneori pare bizar. (…) Partea voyeuristica e atit de putin exploatata incit, daca n-am sti ca Paul are o aventura, actiunea de pe ecran ni s-ar parea foarte putin importanta. (…) Din punct de vedere tehnic, Muntean si operatorul Tudor Lucaciu folosesc aparatul de filmat cu mare clasa. Regizorul ii permite unui actor sa iasa din cadru si sa continue sa vorbeasca in vreme ce urmareste reactiile altui actor, pentru ca apoi sa nu mai revina la el. " ("The Hollywood Reporter")
Marea Neagra/Mar Nero – 17 septembrie
Filmul de debut al italianului Federico Bondi e produs impreuna cu compania Adei Solomon, HiFilm, ajungind pe ecranele noastre la doi ani dupa ce a avut premiera mondiala in cadrul Festivalului de la Locarno unde Ilaria Occhini (nepoata scriitorului Giovanni Papini) a fost recompensata cu Premiul de interpretare feminina. Aceasta interpreteaza rolul unei vaduve al carei fiu angajeaza o romanca (Dorotheea Petre) ca menajera. Intimist, filmul se concentreaza pe relatia dintre cele doua femei, relatie ce evolueaza de la neincredere si ostilitate spre prietenie si afectiune. Din distributie mai fac parte Vlad Ivanov, Maia Morgenstern si Theodor Danetti, filmul fiind turnat partial si in Romania. Dorotheea Petre e buna in rol, ca de obicei, dar debutantul in regie Federico Bondi recurge de multe ori la solutii simple, pe masura povestii. Filmul nu prea are amplitudine si vitalitate, desi are bune intentii.
Portretul luptatorului la tinerete – 24 septembrie
Prima parte a unei trilogii, Aproape liniste, Portretul… de Constantin Popescu e o incercare temerara de reconstituire (atit cit e posibil cu instrumentele fictiunii) a vietii luptatorilor din rezistenta anticomunista. Prima parte se ocupa de Ion Gavrila Ogoranu, iar celelalte doua ii vor avea in centru pe Elisabeta Rizea si, respectiv, pe fratii Arnautoiu. Realizat pe baza unei documentari amanuntite, filmul e construit pe doua planuri – partizanii si securistii care ii urmaresc. Poate ca nu era nevoie si de planul aparatului represiv care introduce un umor tragic (desi cu replici suta la suta reale). Un compte-rendu numai despre existenta de animal haituit a acestor eroi ar fi fost probabil suficient si ne-ar fi pastrat in atmosfera. Filmul pare si mai lung datorita structurii ce inlantuie tablou dupa tablou fara o cronologie evidenta. Portretul… e oportun nu doar pentru ca nu e in trend, dar mai ales pentru ca e primul amplu proiect cinematografic despre sacrificiul luptatorilor anticomunisti din munti. Premiera mondiala a avut loc in cadrul Festivalului de la Berlin 2010, in sectiunea "Forum".
"Filmat intr-un stil cvasi-documentar pentru a-i spori veridicitatea, (n.r. – filmul) are un format aproape epic (ecran lat), pentru a duce hagiografia la maximum. Aici rezida una dintre problemele sale insurmontabile: e mult prea incarcat din punct de vedere ideologic. De cele mai multe ori, membrii rezistentei sint lipsiti de defecte, desi au unele indoieli si episoade melancolice. Membrii aparatului de stat, desi cu greu pot fi numiti niste ingeri in viata reala, sint atit de previzibili incit intra in ceea ce regizorul sovietic Serghei Eisenstein numea tipaj – caricaturi recognoscibile imediat si care nu mai au nevoie de explicatii ori de adincime. (…) Din pacate, ceea ce e constant e redundant: impuscaturi si ambuscade iar si iar, ca si cum am asista la un joc zilnic de-a hotii si vardistii. (…) E pacat, pentru ca filmul e in general frumos filmat de Liviu Marghidan, iar actorii care ii joaca pe membrii rezistentei au interpretari remarcabile." ("Screendaily")
"Din punct de vedere cinematografic, in ciuda unor momente de natura transcedentala a la Terrence Malick, pretentios numitul Portret al luptatorului la tinerete aproape ca nu se distinge prin nimic. (…) Daca scopul a fost sa fie pentru Romania anilor ‘50 ceea ce The Wind That Shakes the Barley, de Ken Loach, a fost pentru Irlanda anilor ‘20, atunci Popescu (…) a esuat." ("The Hollywood Reporter")
Nunta in Basarabia – 24 septembrie
Coproductie romano-moldoveano-luxemburgheza, comedia lui Nap Toader (nume sub care se ascunde regizorul Napoleon Helmis care a debutat in lungmetraj in 2004, cu Italiencele) si-a inceput cariera festivaliera prin Premiul Special al Juriului obtinut la Tallinn Black Nights Film Festival. In aceste zile participa la Festival des Films du Monde de la Montreal, in cadrul sectiunii "Focus on World Cinema". Nunta in Basarabia e povestea a doi tineri, un dirijor roman si o pianista din Chisinau, a caror decizie de a-si uni destinele se impleteste cu o viziune practica asupra vietii. Ca sa faca mai multi bani si sa-si poata lua un apartament, vor organiza doua nunti – una in Romania, cealalta in Basarabia. De aici o ciocnire a mentalitatilor care are prea putin de-a face cu iubirea celor doi eroi. Povestea are cel putin teoretic (nu am vazut-o inca) atuurile unei comedii de public. Nap Toader ii debuteaza pe Vlad Logigan si Victoria Bobu.
Morgen – 30 septembrie
Actiunea lungmetrajului de debut al tinarului cineast Marian Crisan care in 2008 a luat Palme d’Or-ul pentru scurtmetraj, cu Megatron, se petrece in Salonta natala, povestea fiind preluata dintr-un ziar local unde in preajma unui Craciun petrecut acasa Crisan a citit cum un concitadin iubitor al pescuitului a dat in loc de peste peste un imigrant turc. Scenariul dezvoltat de el de la acest incident s-a construit tot in jurul unei ciocniri dintre civilizatii si mentalitati, dar si al prieteniei care se infiripa intre doi oameni care nu impart nici macar o limba comuna. Filmul e produs de compania romaneasca Mandragora, fiind o coproductie romano-maghiaro-franceza si avind deja contracte de distributie in Franta si Elvetia. Morgen a participat in acest an (alaturi de Periferic, in regia lui Bogdan George Apetri) in Competitia Internationala a Festivalului de la Locarno, de unde s-a intors cu un numar record de premii (patru): Premiul Special al Juriului, Premiul Juriului Ecumenic, Premiul Don Quijote oferit de The International Federation of Film Societies si Premiul Juriului Junior. Rolurile principale sint interpretate de Andras Hathazi (agentul de paza care il descopera pe imigrant), de actorul turc Yalcin Yilmaz (imigrantul) si de Elvira Rimbu (sotia).
"Asteptarile pe care cistigatorul Palme d’Or-ului pentru scurtmetraj in 2008 le-a creat sint confirmate. (…) O imagine discreta si sentimentele latente prezente in film ne fac sa descoperim o voce speciala a filmului romanesc. (…) Una dintre trasaturile cele mai frumoase ale filmului este modul in care Crisan isi dezvolta personajele, fara a expune foarte multe detalii. Spiritul uman, simplu al lui Nelu ramine elementul principal." ("Variety")
Aurora – 20 octombrie
Data premierei nu e sigura, spune producatorul Anca Puiu, dar cu siguranta filmul va intra in cinematografe in aceasta toamna. Prezentat in 2010 in sectiunea "Un Certain Regard" a Festivalului de la Cannes, sectiune cistigata de Puiu in 2005 cu Moartea domnului Lazarescu, al treilea lungmetraj al sefului de scoala al noului cinematograf romanesc aprofundeaza relatia dintre cinema si realitate, infatisind in trei ore (concentrate) deruta mentala a unui barbat din zilele noastre care ajunge in situatia de a comite trei crime. Aurora e cel mai riscant film de pina acum al cineastului roman, care isi pune greutati suplimentare in spate si se distribuie si in rolul principal, fiind prezent in cadru secunda de secunda. Aurora nu e comod nici pentru spectator. Daca Moartea domnului Lazarescu, chiar daca tot dificil, avea elemente de comedie, aici tonul e maladiv si sumbru. Viorel, personajul central, se afla intr-o completa incomunicare cu lumea din jur, cineastul scufundindu-ne si pe noi intr-o realitate psihotica. Viorel a fost comparat de unii critici straini cu Travis Bickle, personajul central din Taxi Driver (dar "pe valium"). La noi, criticii s-au aliniat pro si contra filmului, principalul cal de bataie fiind actorul Cristi Puiu. Pentru unii, ideea cineastului a fost nefericita pentru ca il deturneaza pe spectator de la subiect (facindu-l sa-l vada pe Cristi Puiu, si nu pe erou). Pentru ceilalti e tocmai vorba despre un demers autoreferential al cineastului care ar vorbi, de fapt, despre sine prin intermediul unei povesti fictive. Asa o fi?!
"Aurora nu se preocupa de motivele din spatele crimelor, ci mai degraba priveste cu un ochi neutru deciziile din spatele acestor acte. Filmul este o insiruire a deciziilor si actelor care vin odata cu aceste hotariri decit a consecintelor lor. E un film rece (si lung), dar fara indoiala opera unui maestru. Totusi, e putin probabil ca filmul sa aiba un mare succes de public. Va circula cu siguranta prin festivaluri si pe la cinematografele de arta, desi sprijinul criticilor e posibil sa nu fie la fel de solid ca altadata. Umorul negru din Moartea domnului Lazarescu a disparut si sint putine lucrurile care l-ar putea face pe erou simpatic spectatorilor. Autorul a dorit probabil ca eroul, pe care il interpreteaza impresionant, sa fie usor de recunoscut, si poate ca e vorba mai degraba de mecanisme care ne impiedica sa ne identificam cu un asemenea personaj. Puiu pare mai putin preocupat de ideea de a placea decit de nevoia de a spune o poveste, iar spectatorii rabdatori vor avea destul material la care sa reflecteze, impreuna cu recunoasterea talentului si a fortei de impact a filmului." ("Variety")
"Scena de final, plasata ca si in Politist, adjectiv intr-o sectie de politie, ofera o critica sociala subtila care e diminuata tocmai pentru ca ne-am dat atita osteneala gindindu-ne ce naiba s-a intimplat pina atunci.(…) Se pare ca tinerii cineasti romani de azi se intrec intr-o competitie macho: cit de mult timp putem plictisi publicul inainte de a-i servi marfa? Cit de mult poate el suporta inainte de a iesi din sala? Trebuie spus insa imediat ca marfa e intotdeauna servita la sfirsitul celor mai bune dintre aceste filme, iar acest lucru se potriveste de minune si in cazul filmului Aurora. Dar prin ce trebuie sa trecem pentru a ajunge acolo?!" ("The Hollywood Reporter")
Misiunea directorului de resurse umane/The Human Resources Manager – posibil 29 octombrie
Filmul israelianului Eran Riklis (foto), coprodus si de compania Hai-Hui Entertainment si partial filmat in Romania, nu are inca o data sigura de lansare, ne-a spus Tudor Giurgiu, fiind posibil sa intre in sali la sfirsitul lunii octombrie. Misiunea managerului de resurse umane a fost si el prezentat in premiera la Locarno, nu in competitie, ci in cadrul proiectiilor din Piazza Grande, dar a fost votat de spectatori si a luat Premiul Publicului UGS. Eran Riklis, autor al filmelor de succes la public Lemon Tree si The Syrian Bride, ecranizeaza prin acest nou film al sau bestsellerul publicat de Abraham B. Yehoshua in 2004. Filmul e un roadmovie tragi-comic in care managerul de resurse umane al unei brutarii din Ierusalim pleaca in Romania pentru a duce cadavrul unei angajate ucise de un atac sinucigas in timpul celei de-a doua Intifade. Filmarile au avut loc la Ierusalim (trei saptamini) si in Romania (20 de zile). Filmul il are in rolul principal pe actorul ucrainean stabilit in America Mark Ivanir, alaturi de care apar si actorii romani Irina Petrescu, Papil Panduru si Bogdan Stanoevici. Imaginea filmului este realizata de Rainer Klausmann, colaborator al lui Fatih Akin la Gegen Die Wand/Cu capul inainte si Soul Kitchen/Taverna Soul Kitchen.
"In ciuda titlului stingaci, Misiunea directorului de resurse umane este o minutioasa drama umana semnata de cineastul israelian Eran Riklis care se concentreaza pe un responsabil de personal care isi depaseste atributiile legate de o angajata decedata. Filmul are istetime si stil, iar misiunea centrala intimpina multe si neasteptate complicatii inainte ca Riklis si scenaristul Noah Stollman sa ajunga la o concluzie plina de caldura si de compasiune. Continuind succesele cu The Syrian Bride si Lemon Tree, acest nou film va calatori departe si va fi apreciat de spectatori, cistigind de asemenea si premii." ("The Hollywood Reporter")
Autobiografia lui Nicolae Ceausescu – posibil 29 octombrie
Filmul lui Andrei Ujica este filmul romanesc despre care s-a scris in acest an cel mai mult si cel mai laudativ in presa internationala. Al treilea eseu din trilogia despre caderea comunismului ii prilejuieste scriitorului si cineastului stabilit in Germania sa il exorcizeze pe Ceausescu, recompunindu-l si descompunindu-l din imagini de arhiva apartinind aparatului propagandistic. Din aproximativ 1.000 de ore de material filmat, trecut in revista de producatorul filmului, Velvet Moraru, si de cineastul Titus Muntean, Ujica a ramas cu 200, pe care le-a comprimat in trei ore de material montat (de Dana Bunescu, cea care a adaugat si sunet pe mare parte din material). Rezultatul e un film cu o naratiune particulara, lipsit de comentarii din off (cum au documentarele obisnuite) sau de inserturi, si care devine pe cea mai mare parte a sa o fictiune, un flashback al lui Nicolae Ceausescu, demonstrind cit de inselatoare sint imaginile, chiar si cele de propaganda. Autobiografia lui Nicolae Ceausescu a fost prezentat hors-concours in cadrul Selectiei Oficiale a Festivalului de la Cannes 2010, fiind pe urma preluat, in companii selecte, in festivaluri ca San Sebastian, Toronto, New York sau Vancouver. La noi, compania de distributie a lui Cristian Mungiu, Voodoo Films (care distribuie si filmul lui Radu Muntean), planuieste o lansare de zile mari a filmului, ca altadata…
"Filmul lui Ujica e extrem de viclean, staruitor si foarte taios, si tocmai refuzul sau de a se multumi cu imaginile oficiale, rezistind tentatiei de a comprima 18 coruri de La Multi Ani in trei, ii da clenciul. Autobiografia lui Nicolae Ceausescu se comporta ca o mascarada purgativa in care istoria inghite un microb, transpira si halucineaza in febra, pentru ca apoi sa scuipe resturile nedigerate." ("Film Comment")
"Indraznet experiment narativ, documentarul de trei ore al lui Andrei Ujica e compilat in intregime din secvente din filmele de propaganda ale dictatorului roman, rezultind un colaj fascinant de sunete, imagini si provocatoare spatii goale. Evident, filmul va fi cel mai bine gustat de cei familiarizati cu istoria Romaniei si a Razboiului Rece, dar portretul evocativ facut de Ujica unei tari cosmopolite reduse la stadiul unei pustietati saracite e lizibil si profund injurios chiar si pentru ochiul cel mai putin antrenat." ("The Washington Post")
Medalia de onoare – 12 noiembrie
Al doilea lungmetraj al cineastului romano-german Calin Netzer, dupa Maria (multipremiat la Locarno in 2003), il pune pe Victor Rebengiuc intr-o postura care ne aduce aminte de Nicki Ardelean, colonel in rezerva. El interpreteaza un fost combatant din al doilea razboi mondial a carui existenta terna (marcata de faptul ca si-a turnat propriul fiu la Securitate pentru a-l impiedica sa plece in Canada) se lumineaza cu totul cind primeste o medalie din partea Presedintiei pentru o presupusa fapta de arme. Excelentul scenariu al lui Tudor Voican pune in ecuatie un personaj semi-odios, semi-patetic ce poate fi cel mai mic multiplu comun al poporului roman azi. Miezul filmului e scena propriu-zisa a decorarii cind, la Cotroceni, eroul ajunge fata in fata cu presedintele (interpretat chiar de Ion Iliescu). "Sa stiti ca v-am votat", ii spune pe un ton exaltat si umil, strecurindu-i o scrisoare cu doleante cetatenesti. De fapt, probabil ca l-a votat asa cum a meritat decoratia, eroismul retroactiv, dar fals fiind o calitate care se pare ca ne caracterizeaza. Conceptia regizorala mi s-a parut insa sub nivelul povestii, iar muzica originala a lui Philip Glass nepotrivita in context. Interpretarea lui Victor Rebengiuc e ca de obicei ireprosabila, dar Camelia Zorlescu e fabuloasa in rolul sotiei care nu scoate o vorba aproape tot filmul. Medalia de onoare a luat anul trecut mai multe premii internationale, printre care nu mai putin de cinci premii la Salonic: Premiul Special al Juriului Silver Alexander, Premiul pentru scenariu, Premiul de interpretare masculina, Premiul FIPRESCI si Premiul Special al Asociatiei Tehnicienilor de Film, Televiziune si Audiovizual din Grecia.
"La sase ani dupa impresionantul sau debut cu Maria, cineastul nascut in Romania si crescut in Germania, Calin Peter Netzer, revine cu o digresiune pe marginea suferintelor post-Ceausescu ale tarii sale. Animat de interpretari principale puternice si de un umor sec, Medalia de onoare devine cu totul captivant pe masura ce ironia creste. E decembrie 1995 si caldura din apartamentul pe care (n.r. – eroul) comic numit Ion I. Ion il imparte cu sotia sa, Nina, inca nu functioneaza. Ion isi duce mai departe viata in ciuda faptului ca Nina si fiul lor nu mai vorbesc cu el de sase ani. Totul se schimba cind Ion primeste o scrisoare anuntindu-l ca va primi o medalie comemorativa cu prilejul aniversarii a 50 de ani de la terminarea razboiului. Dar cind el incearca sa afle pentru ce e medalia, asociatia veteranilor spune ca nu are nimic de-a face cu ea, iar Ministerul Apararii ca trebuie sa faca o cerere in scris." ("Variety")
Europolis – 26 noiembrie
"De multe ori am fost obligat sa cataloghez genul filmului: drama fantastica? legenda? balada? mit folcloric? basm? Nu pot sa afirm decit ca este o fictiune. Contrar modei de astazi a cinematografului de autor, (hiper) realist, Europolis nu-si propune in nici un caz o imitare a realitatii. Aceasta din urma constituie doar un punct de plecare spre o incursiune imaginativa in sufletul omenesc care, dupa sfirsitul vietii sale pe pamint, se-ndreapta catre Judecata de Apoi – asa cum o regasim in traditia noastra. (…) Tinind cont de tonalitatea filmului, pe care am dorit-o asemanatoare artei noastre naive populare, m-as aventura sa etichetez acest film: un Eastern Balcanic – incintat de universul fantastic al prozei lui Mircea Eliade", marturiseste documentaristul Cornel Gheorghita despre primul sau lungmetraj de fictiune, selectionat in competitia debuturilor la Festival des Films du Monde de la Montreal, in desfasurare pina in 6 septembrie. Adriana Trandafir si Aron Dimeny sint protagonistii filmului din a carui distributie mai fac parte Elena Popa, Dorin Andone, Joseph Otteno, Petrica Nicolae, Adina Cartianu si Ionela Nedelea. Personajele centrale ale acestei povesti, o mama si fiul ei, pleaca din Sulina spre Franta pentru a lua in primire mostenirea unei rude pe care o stiau moarta de 50 de ani si despre care acum afla ca tocmai a murit. Cornel Gheorghita e stabilit de multi ani la Toulouse, unde a imbinat activitatea de profesor de film cu cea de autor de documentare si de filme de scurtmetraj. Europolis a obtinut Premiul HBO in 2005 pentru cel mai bun scenariu de lungmetraj, proiectul fiind premiat si in 2008, la Paris, in cadrul Festivalului European de Film Independent (ECU).
–––
Sub semnul intrebarii
Inca nu se stie cind va avea loc premiera filmului Tanti, realizat de Serban Marinescu dupa scenariul lui Mircea Daneliuc, povestea unei femei (interpretate de Cecilia Birbora) care se indragosteste de un barbat cu mult mai tinar. Pina la ora predarii acestui text, Mihai Orasanu, producatorul filmului, nu avea ok-ul unui distribuitor. Cit despre Liceenii mileniului trei si Eva – Povestea unui secol, ambele de Adrian Popovici, n-am reusit sa aflam daca intra pe ecrane in aceasta toamna.
