Jurnalul de criza al unui economist roman

Daniel Daianu este unul dintre putinii economisti romani care au introdus elemente de dialog real. Poate mult mai tranzitiv si mai direct in opinii economice iesite din tipar este Liviu Voinea. Daianu e un temperat si un diplomat. Numai ca el a facut un lucru pe care multi intelectuali au uitat sa-l faca: a citit. E o sursa inepuizabila de bibliografie noua, de referinte proaspete. Iar ultimul deceniu a adus in prim-planul dezbaterilor economice si specialisti care se indoiesc serios de miracolul pietei libere, de solutii aproape mistice precum privatizarile agresive si dereglementarea pietei financiare. Incepind de la Capitalismul incotro, Daianu propune articulat o dezbatere clara in care sa fie puse fata in fata finanta si etica. De asemenea, autohtonizeaza multe idei ale unor economisti din linia Keynes-Stiglitz, temperind astfel un radicalism neoliberal foarte prezent in puterea finantista romaneasca. Polemica lui Daianu continua la fel de temperat si in culegerea de studii, articole si interviuri aparuta anul acesta sub un titlu incisiv: Cind finanta submineaza economia si erodeaza democratia.

Daianu nu pierde timpul cu naivitati

Daianu imblinzeste asadar bibliografiile. De ce o fi asa important? Pentru ca daca-i spui unui tip de la putere ca are nevoie sa-l reciteasca pe Keynes si s-o lasi mai moale cu Scoala de la Chicago, iti va ride in fata (asta in caz ca a citit totusi ceva). La Daniel Daianu, aceste piedici sint depasite, discuta natural despre marile teorii economice fara sa exulte si fara sa urle „socialistii!".

O a doua chestiune buna pe care o face Daianu ar putea iesi in evidenta daca am aminti un articol recent care a placut foarte mult, a fost citat si laudat de toata lumea, un articol semnat de Lucian Croitoru, consilier al Guvernatorului Bancii Nationale a Romaniei. Teza acestuia e foarte simpla: Romania da gres pentru ca nu a construit un capitalism cum se cuvine, pentru ca e prea corupta, pentru ca e prea mult clientelism politic si stiti probabil restul poeziei. Pentru cei care ati vazut Kapitalism. Reteta noastra secreta, e si teza regizorului Solomon. Romanii au dat gres cu capitalismul pentru ca nu l-au facut ca la carte. Stiu, e o opinie atit de larg raspindita incit a ajuns axioma, mai ales daca adaugam peisajul general filosofic, defetist-narcisist: romanii sint incapabili, sint buni de nimic etc.

Exact aici e foarte bun Daniel Daianu. Nu pierde timpul cu astfel de naivitati. Preocuparea lui este una normala pentru un economist profesionist: intii descrierea deficientelor din nucleul sistemului si abia apoi urmarile si efectele perfierice, in zona estica de exemplu. Daianu deplinge o lipsa de etica grava in zona finantelor mondiale, din ce in ce mai complicate si mai inaccesibile, dar si din ce in ce mai lipsite de scrupule in timp de criza. Abia apoi ajunge si la deficiente romanesti. Cind analizezi fara complexe provinciale capitalismul, nu mai stai sa-ti pierzi timpul cu chestiuni de „amprenta nationala". Probabil de aia Croitoru inca e pe toate listele de posibili premieri cind se schimba guvernul, iar Daniel Daianu, nu. Cu Daianu nu mai merge propaganda financiara asa cum inca merge cu cei aflati la putere acum.

E bine de stiut insa ca avem voci de economisti seriosi in Romania care nu se mai entuziasmeaza de vreo zece ani in fata mirajului vestic. In unele chestiuni care la noi se discuta vag si in care nimeni nu-si asuma pozitii clare, Daianu este totusi hotarit. In chestiunea pietei de energie si a liberalizarii ei: „Dar sa fim realisti: pietele energiei nu sint precum cele pentru dulciuri. Intr-o lume in care epuizabilitatea unor resurse este tot mai constringatoare, ele au o prima (premium), care se reflecta si in pret. Controlul asupra acestor resurse confera ascendent celor care il exercita. (…) UE ofera un exemplu elocvent privind discrepanta intre retorica si realitate in materie de politica comuna a energiei. Se clameaza o astfel de politica, dar ea este departe de a fi aievea. In esenta, guvernele nationale sint cele care decid. De pilda, dupa dezastrul de la Fukushima, Berlinul a decis suspendarea oricaror noi proiecte in domeniul energiei nucleare, fara a se consulta cu partenerii din UE".

Este complet impotriva privatizarilor care sint facute doar pentru a da „semnale bune": „Totodata, consider ca este neintelept sa se piarda controlul asupra unor intreprinderi cu rol strategic – precum Romgaz, Transgaz etc. Iar sa privatizam de dragul pietei de capital este neconvingator". Sau: „Statul nu trebuie sa mai instraineze resursele naturale, ci sa atraga participatii straine la exploatarea lor. Ce s-a facut cu Petrom a fost o mare greseala".

Nu crede nici in graba cu care vrem sa ne alaturam Uniunii Monetare cind euro e acum intr-o criza pe care nu a transat-o, iar statutul nostru non-euro poate intra la capitolul „avantaje" in astfel de conditii. Nu si daca autoritatile noastre continua sa fie obsedate de acest tel. Spune ca actualul tratat fiscal este mai mult o declaratie decit o masura reala de unificare – Daianu nu vede un pas real decit prin existenta unei trezorerii comune.

Mai gasiti in carte multe interviuri date in „Revista 22", un fief pina la urma al amestecului de gindire neoconservatoare, dar si neoliberale. Veti gasi de exemplu intrebari de-a dreptul isterice despre cum si-au furat grecii caciula sau despre cum a dat gres „stinga" si raspunsuri calme ale unui Daianu care explica cum uniunea monetara a adus beneficii enorme statelor care erau deja puternice, Germaniei mai ales, si despre cum grecilor le sint lezate demnitati esentiale cetatenesti. Mai mult, le reproseaza politicienilor germani ca nu au explicat onest propriilor cetateni ce avantaje enorme le-a adus moneda „euro" si cum maretele foloase trase de statele mai sarace nu sint nici asa marete, nici asa nesimtite cum pot aparea.

Nu polemizeaza

O frustrare in legatura cu textele lui Daianu este poate tocmai felul in care nu lupta pentru aceste idei cu oameni in carne si oase, mai ales de la putere, nu polemizeaza. Sau nu avanseaza idei riscante. Prefera sa puncteze problema si apoi sa se departeze discret. Nu cer pamfletizare, dar nu pot sa nu remarc ca istoria economiei fara polemici nu prea exista. Spune, de exemplu, ca felul in care Romania se avinta pe trasee facute din exterior poate fi riscant, dar nu incearca propunerea unor solutii explicite. Ok, incercam sa aducem pe linga bulevardul european si o minima aventura locala sau mergem ca orbul dupa dictate si tratate europene, apasam pe acceleratie si speram ca la sfirsitul tunelului nu e un zid? Daca incercam, cam care ar fi liniile? Aici e riscul pe care uneori trebuie sa si-l asume si economistii seriosi.

Apoi, exista un punct foarte delicat in demonstratiile lui Daianu. Apelul la etica atunci cind se vorbeste despre reformarea actualului sistem capitalist. Daianu observa, de exemplu, faptul ca la intilnirea de la Davos de anul acesta a avut formulata tematica dupa o carte extraordinara semnata de Karl Polanyi, Marea Transformare (o critica profunda a fundamentalismului pietei libere). Dar nu mai insista asupra ipocriziei nesfirsite in formularile acestea pompoase care vor sa arate ca „ne pasa". Daca privim cu atentie relatarile de la Davos, vom constata ca foarte multe voci au spus, chiar si in al doisprezecelea ceas, ca problema o reprezinta prea mica putere a corporatiilor si prea marea reglementare. Vocile critice ale capitalismului au fost tolerate acolo mai mult ca niste clovni veseli ai curtii finantelor.

Apoi, sa spui tot timpul ca apelul la valori, la conduita etica de cite ori ajungi sa descrii abuzul de sistem care a dus la sute de milioane de someri si la vulnerabilizarea extrema a unui strat gros din patura de mijloc este, mai curind, echivalent cu a ridica neputincios din umeri. Apelul la etica vine prea tirziu. Acesta poate ar fi avut sens in momente de boom economic sau, in cazul nostru, in anii timpurii ai tranzitiei. Acum se cer masuri, nu remuscari. Daianu subliniaza corect ca masurile de tip social nu sint „compasiune". Dar se opreste la aceasta constatare timida: „Avem o mare problema etica: industria financiara extrage o renta necuvenita, lumea afacerilor pare sa-si fi pierdut compasul moral, iar politica publica a fost capturata in detrimentul majoritatii cetatenilor".

In fine, e de constatat, nu fara ingrijorare, ca pina si un tip temperat precum Daianu e din ce in ce mai speriat (iar in carte puteti urmari accentuarea tonului in ultimii trei ani) de posibilitatea ca scenariul interbelic sa se repete: miscari extremiste in mai toata Europa puternica economic, indiferenta fata de ramasitele unui stat al bunastarii care sa tina sub control milioanele de oameni ramasi fara resurse minime. Daianu examineaza onest, de pe pozitii liberale, situatia economica a lumii de azi. Si, ce e mai important, nu incearca sa ne vinda prea multa neo-propaganda economica. FMI si autoritatile europene nu sint nici cavaleri salvatori, nici arhanghelii mintuirii noastre. Sint doar semnul deprimant al lui „nu prea mai avem de-ales". E mai corect asa.

Daniel Daianu, Cind finanta submineaza economia si erodeaza democratia, colectia „Economie si societate", Editura Polirom, 2012