O lume disparuta

In romanul ei de debut, Simona Sora tese cu migala si maiestrie o pinza narativa fascinanta in care istoria si fictiunea, factualul si fabulosul, ocultul si rationalul si nu mai putin prezentul si trecutul se intersecteaza constant, formind o harta a "texistentei" atit de complexa, incit o eventuala incercare de separare a planurilor si dimensiunilor devine o intreprindere nu doar imposibila, ci si inutila. 

E ca si cum muscind dintr-o nemaipomenita pralina, in loc sa-i savurezi gustul divin, ai dori sa intelegi cum a fost el obtinut. Poti s-o faci, dar trebuie sa te nasti altfel (damnat?) ca sa ai acces la ce se ascunde in spatele straturilor succesive de crema si cacao.

Dupa o inselatoare prima pozitionare in plin secol al XIX-lea, actiunea revine in prezentul narativ al anilor ‘90, imediat dupa Revolutie (la care se va intoarce constant), moment in care Hotelul Universal se transforma in camin studentesc. Maia, protagonista romanului si stra-stra-nepoata Radei, o bulgaroaica clarvazatoare care l-a cunoscut, fara sa-i fie ibovnica, pe Vasile Capsa, supranumit Bucatarul, nici barbat, nici femeie si inzestrat la rindu-i cu un talent aparte intru separarea tuturor gusturilor si aromelor, (re)devine chiriasa in aceasta arca cum il numeste ea, sau pluta a Meduzei, cum l-as numi eu, in care s-a adunat la un loc parca intreaga galerie de personaje a lumii din Carnivale: afaceristi si profeti, mistici si lichele, ghicitori in Tarot si puslamale, vizionari si carieristi, cu totii larger than life si chiriasi fideli ai acestui axis mundiurban care a cunoscut, de-a lungul timpului, tot felul de intrebuintari: han, hotel, bordel proletar, birlog de interogatorii securiste, camin si, nu in ultimul rind, poarta catre o lume de dincolo, perceptibila doar la nivel extrasenzorial, si tocmai de aceea, imperceptibila pentru cei multi. Aici, in acest Macondo de cartier, unde granitele dintre posibil si imposibil sint inexistente, Erosul si Thanatosul par sa-si dispute in continuare suprematia, facind victime in rindul muritorilor.

Suspans si o promisiune permanenta

O excelenta creatoare de atmosfera, Simona Sora este mai putin preocupata de intriga propriu-zisa, cit de surprinderea unor timpuri (si lumi) si mitizarea lor concomitenta. Totusi, fiindca romanul, asemenea verilor sai sud-americani, vrea sa spuna si o poveste (care se ramifica ametitor, dar nu mai putin captivant), ea se invirte tocmai in jurul unei asemenea victime – profesorul Pavel Dreptu de la Litere (ce cauta un ditamai profesorul intr-un camin de studenti veti descoperi singuri) -, al vietii si mortii misterioase a acesteia, in urma careia caminul se va inchide pentru totdeauna. Si inchizindu-se in realitate, el se redeschide, asemenea "Overlook"-ului din The Shining, in spatiul generos al inchipuirii. Ceea ce nu inseamna ca "Universalul" bucurestean imprumuta foarte mult din atributele faimosului hotel creat de Stephen King. Ce-i drept, ambele sint bintuite de (un fel de) fantome, ambele gazduiesc scriitori mai mult sau mai putin ratati, iar Diavolul (sau, hai sa zicem, Supranaturalul) nu e prima data cind isi tiriie pasii pe culoarele lor. Totusi, nu ingredientul horror este cel vizat in crearea de atmosfera, ci suspansul, permanenta promisiune, daca vreti, a acelei clipe cind vom intelege cu adevarat ce s-a intimplat in noaptea aceea…

Depinde de noi in ce si cit vrem sa credem

Tributar conventiilor realist-magice, dar revendicindu-se, cel putin partial, si de la un Craii de Curtea-Veche, iar venind mai incoace chiar de la grandiosul Orbitor cartarescian, Hotel Universaleste in acelasi timp si un excelent roman postmodern, in care reverenta facuta inaintasilor este partial anulata (si vadit ironizata) de interventia doamnei psiholog din final, care nu doar ca pune in perspectiva evenimentele descrise de Maia (chiar si cele apartinind trecutului), dar vine sa destabilizeze ceea ce aceste conventii (sau credulitatea noastra autoimpusa) transformasera intr-un "adevar" acceptabil. Astfel, Simona Sora reuseste performanta de a-si captiva cititorul nu neaparat prin accesul pe care i-l ofera catre o Shambala autohtona, plasata intr-un permanent prezent magic, ci tocmai blocindu-i acest acces sau macar problematizindu-l. Pina la urma depinde de noi in ce si cit vrem sa credem. Un lucru e cert, insa, farmecul Bucurestiului nu mai poate fi gasit decit in trecut, si numai in carti, fie ca le folosim la citit sau la ghicit. Ceea ce, uneori, inseamna acelasi lucru.

Simona Sora, Hotel Universal, colectia "Ego. Proza", carte publicata si in editie digitala, Editura Polirom, 2012, 272 de pagini, 27.95 lei