A dispărut site-ul celor care le speriau pe femeile ce plănuiau să facă avort

luni, 12 iulie 2021, 11:24
1 MIN
 A dispărut site-ul celor care le speriau pe femeile ce plănuiau să facă avort

Siteul www.femclinic.ro, unde zeci de femei din zona Moldovei au apelat pentru întreruperi de sarcină și au fost speriate cu diferite informații pentru a fi convinse să păstreze sarcina, nu mai este disponibil.

În urma articolelor publicate săptămâna trecută de Ziarul de Iași, Libertatea, Scena9,  siteul a fost șters și nu mai pot fi regăsite niciun fel de informații.

După ce apelau la numărul de telefon de pe siteul www.femclinic.ro, femeile erau contactate de persoane care se recomandau drept medici, dar care nu își dădeau numele și care le spuneau femeilor că după avort uterul va fi „ca după un accident de mașină”, că pe viitor nu vor mai putea să aibă copii sau că acum, din cauza pandemiei, este o procedură „mult mai agresivă” și că există inclusiv riscul de deces la doar trei ore după intervenție.

Celălalt site, www.femcliniciasi.ro, clinică aflată pe strada Toma Cozma nr. 4, Policlinica Copou și care aparține dr. Constantin Fătu, la rândul său medic primar de obstetrică-ginecologie, este în continuare disponibil, însă nu are nicio mențiune despre întreruperile de sarcină.

Comentarii