Al doilea drum spre Aeroportul Iaşi, prin Rediu Aldei: care este stadiul proiectului? Bonus: drum cu patru benzi între Aroneanu şi Moara de Vânt

sâmbătă, 04 februarie 2023, 02:50
3 MIN
 Al doilea drum spre Aeroportul Iaşi, prin Rediu Aldei: care este stadiul proiectului? Bonus: drum cu patru benzi între Aroneanu şi Moara de Vânt

Abia a fost semnat contractul pentru realizarea primei etape a documentaţiei, cea tehnico-economică, pentru realizarea legăturii prin Aroneanu – Rediu Aldei.

Până la sfârşitul primăverii ar trebui să fie gata documentaţia primei etape de proiectare a viitorului traseu alternativ spre Aeroportul Iaşi, cel prin localitatea Aroneanu.

Este vorba de elaborarea studiului topo, a studiului geotehnic, a expertizei tehnice şi a documentaţiei de avizare a lucrărilor de intervenţie (DALI) pentru modernizarea a 6,5 km de drum judeţean (DJ 282G) între limita municipiului Iaşi şi Rediu Aldei prin Aroneanu, respectiv pentru construirea drumului de legătură din Aroneanu (DJ 282G) spre Aeroportul Iaşi (3 km).

Contractul a fost atribuit de Direcţia Judeţeană de Administrare a Drumurilor şi Podurilor cu firma câştigătoare a licitaţiei, Simpa Consult SRL, contra sumei de 185 mii lei.

Cei 3 km din Aroneanu spre terminalele de pasageri sunt pe un drum deja existent, descris astfel în tema de proiectare: „Îmbrăcămintea drumului este la nivel de material pietros, prezentând gropi («cuiburi de găină») şi îngreunând foarte mult traficul rutier. În lungul amplasamentului studiat nu sunt construite poduri”.

CITESTE SI: Se croieşte un nou drum spre Aeroport. Va lega terminalele de pasageri de DJ 282G în satul Aroneanu

Mai mult, traseul ce va lega DJ 282G de Aeroportul Internaţional Iaşi va trebui identificat de către câştigătorul licitaţiei şi DJADP din reţeaua de drumuri publice (comunale/ săteşti ale comunei Aroneanu sau străzi ale municipalităţii ieşene) „pentru a realiza o cale de acces sigură şi rapidă către aeroport”, mai arată documentul citat. În acest sens, nu sunt excluse exproprierile: „Proiectantul va avea în vedere la conceperea ofertei tehnice inclusiv întocmirea documentaţiilor tehnice de trecere a suprafeţelor de teren necesare pentru realizarea investiţiei din domeniul privat în domeniul public.”

Directorul DJADP a mai spus că segmentul din Moara de Vânt până la Lacul Aroneanu va fi lărgit la patru benzi, urmând ca până la Rediu Aldei respectiv să rămână sau să fie de două benzi, cu acostament consolidat şi cu trotuare în intravilanul satului Aroneanu.

CITESTE SI: Un nou drum de la Aeroport spre Iași, prin Aroneanu. S-a discutat de sensuri unice

Cât priveşte legătura de 3 km între Aroneanu şi Aeroport, Ciprian Ciucan a spus că „vrem să o gândim pentru următorii 50 de ani şi, în urma soluţiilor tehnice şi a limitelor de proprietate, vom stabili dacă vom intra pe patru sau pe două benzi”.

Este limpede însă că această rută nu va putea fi gata odată cu terminalul de pasageri T4, unde şantierul se va finaliza la sfârşitul acestui an. În cel mai optimist caz, la acel moment ar putea fi semnat contractul pentru proiectare şi execuţie.

Cât priveşte durata realizării efective a drumului lărgit până în Aroneanu şi apoi a legăturii spre Aeroport, e suficient să comparăm cu modernizarea unui alt drum judeţean chiar din zonă, DJ 249A, 6,4 km pe două benzi între Mânzăteşti şi Bosia, unde termenul de execuţie a fost stabilită la 15 luni. Nu în ultimul rând, rămâne de văzut cât va costa proiectul Aroneanu-Aeroport şi de unde vor fi alocaţi banii.

LEGENDA FOTO: – cu galben, segmentul care va avea patru benzi
– cu portocaliu, segmentul Aroneanu-Rediu Aldei care va rămâne la două benzi
– cu roșu, traseul ce urmează să fie stabilit pe două sau pe patru benzi spre Aeroportul Iași
– cu verde, actualul drum din Moara de Vânt spre Aeroport

 

Comentarii