Cine va plăti factura?

marți, 22 februarie 2022, 02:50
4 MIN
 Cine va plăti factura?

Cu siguranţă, dacă nu ar exista pericolul rusesc de la graniţele României, PSD ar da vina pentru criza economică (la fel ca Liviu Dragnea) pe UE şi NATO, prezentate ca un soi de Înaltă Poartă ce suge sângele poporului harnic şi cinstit.

Sub înţeleapta cârmuire a alianţei PSD-PNL-UDMR (după cum s-a exprimat conducerea BOR – mereu de o onestitate fermecătoare!), România se îndreaptă spre faliment. Deţinem încă o dovadă că o guvernare ce doar cârpeşte, improvizează şi oferă pomeni sociale nu poate avea rezultate decât dacă, eventual, guvernarea anterioară a întărit masiv economia. Or, ghinion, pisica treişpe! Înainte de pesedişti tot pesediştii au jefuit ţara, căci anul lui Ludovic Orban, precum şi cel al lui Dacian Cioloş pot fi consideraţi irelevanţi sub toate aspectele.

Îl mai ţineţi minte pe infractorul Liviu Dragnea, vechea căpetenia a PSD? Cel care, împreună cu locotenenţii săi, Ciolacu şi Stănescu, a încercat să decupleze România de la NATO şi UE? Cel care voia să refuze fondurile comunitare atât de necesare dezvoltării României, fiindcă nu le putea fura? Cel care a blocat toate investiţiile importante? |lă cuplat cu Irinuca cea cuminte, considerată de Antene o viitoare primă doamnă de cea mai înaltă ţinută? Da, Dragnea! Este vorba de acelaşi individ ce a înfiinţat nenumărate pensii speciale, a mărit veniturile judecătorilor până la un nivel care i-a făcut invidioşi până şi pe onorabilii din SUA, a scos la pensie oameni în floarea vârstei (ce s-au reangajat ulterior la stat!), a mai inventat câteva armate de pomanagii, şi-a subordonat televiziunea naţională şi radioul public şi s-a făcut stăpân pe ostroavele Dunării celei albastre. Din pricina lui, economia României s-a îmbolnăvit grav şi a început să horcăie, iar societatea românească a luat-o razna.

Guvernarea pesedistă l-a revoltat atât de tare pe preşedintele Iohannis cel puturos încât, drept răzbunare, acesta i-a cooptat pe pesedişti încă o dată la conducerea ţării, alături de liberali. Ca urmare, lupta anticorupţie (promisiune cu care Klaus câştigase alegerile prezidenţiale) a fost substituită cu programul România Educată, înlocuit la rândul său cu programul România curată, înlocuit îdin nou cu Ciolacu cel murdar. 

Nu e de mirare că scandalul facturilor uriaşe a scos la iveală completa lipsa de viziune a celor care conduc instituţiile fundamentale ale statului. Chestiunea este cu atât mai gravă cu cât, la începutul pandemiei, un economist liberal ca Daniel Dăianu şi un economist ex-pesedist ca Mircea Coşea atrăgeau atenţia asupra iminentei crize economice post covid, arătând şi cum ar trebui să ne pregătim pentru a face faţa provocărilor. Reforma administrativ-teritorială trebuia să fie primul pas. Dar, în locul celor doi specialişti, PNL şi PSD au adus în poziţii cheie chelneriţe, tractorişti, vânzătoare, muncitori polinecalificaţi şi paraziţi udemerişti. 

Nimic important din ce au promis liberalii românilor la scrutinul din 2020 (başca Iohannis la alegerile din 2014 şi 2019) nu se face. Nimic esenţial din ce au făgăduit liberalii Uniunii Europene, prin PNRR, nu se face. În lipsa oricărei reforme, economia României va intra în recesiune, cu şanse minuscule de a-şi mai reveni în viitorul apropiat. Coaliţia de la guvernare ratează investiţie după investiţie fiindcă nu vrea să schimbe nimic. Doar statu-quo-ul garantează hoţia ce rămâne nepedepsită. Nu e o întâmplare că în cea mai coruptă ţară din Europa trăiesc cei mai bogaţi judecători din lume.

Cu siguranţă, dacă nu ar exista pericolul rusesc de la graniţele României, PSD ar da vina pentru criza economică (la fel ca Liviu Dragnea) pe UE şi NATO, prezentate ca un soi de Înaltă Poartă ce suge sângele poporului harnic şi cinstit. Momentan, fiind perfect conştienţi că în cazul unui atac nu ne-am putea apăra ţara cu o armată alcătuită din 10.000 de generali cu pensii speciale şi doi soldaţi cu pântecăraie, guvernanţii aruncă vina pe userişti. Nu au sesizat că USR a a murit deja pe jumătate. Totuşi – am o nedumerire – cine va plăti factura?

Comentarii