Complicata bandă unică

Aproape că am scăpat şi de anul 2022, deşi o vorbă veche ne avertizează să nu spunem „hop” până nu e gata. Oricum, de hopuri nu ducem lipsă, ba chiar se înmulţesc. Bunăoară, deşi suntem tot mai puţini (dacă e să ne luăm după ultimul recensământ), lungimea reţelei de drumuri rămâne constantă, iar numărul autovehiculelor creşte. Altfel spus, nici hopurile nu mai sunt ce erau cândva, iar azi se măsoară în ambuteiaje. Până şi sistemul inteligent de trafic împrăştiat prin intersecţiile Iaşului e depăşit de situaţie.

Înmulţirea dopurilor de trafic – care deja „dau pe dinafară” la Podu Iloaiei şi Tg. Frumos, de exemplu, nu doar la intrările/ieşirile municipiului – duc lipsă de soluţii, în ciuda ideilor care de obicei converg în cele din urmă. Ştim foarte bine punctele nevralgice, dar vedem la fel de bine că niciunul nu se „vindecă”. Dimpotrivă, se molipsesc şi alte zone unde până de curând puteam să spunem că se circulă în condiţii relativ OK.

Până acum, administraţia locală – în speţă primarul, în faţa căruia nu crâcneşte nimeni în invizibila comisie de circulaţie întrunită din când în când la Palatul Roznovanu – a mers pe interdicţii. Investiţiile s-au rezumat doar la lungi campanii de asfaltare. Lungi ca durată, nu ca suprafaţă de carosabil modernizat. Sens unic ici, acces interzis colo, parcare interzisă pe alocuri (cu excepţia zonei din jurul blocurilor ridicate de colegi de cumetrie). Niciun alt fel de parcare decât locurile amenajate sub cerul liber, care ajung acum la chirii de 3-4 ori mai mari decât cele din parcările etajate făcute la Oradea.

Cei din primărie fug de rezolvarea situaţiei mai ceva ca de stâlpii încovoiaţi de greutatea cablurilor adunate pe ele. Pentru că, deşi iau impozite cu amândouă mâinile, nu oferă şi soluţii pentru „ascunderea” atâtor maşini. O „ascundere” absolut necesară dacă vrem benzi unice pentru transportul în comun.

Dacă presupunem că vor fi suficiente mijloace de transport ca să preia numărul mare de călători care ar decide să nu se „îmbrace” în autoturismul personal şi să ia autobuzul, unde poţi să laşi maşina ca să nu încurce pe nimeni? Cu siguranţă, răspunsul care ar veni instant de la primărie va fi „nu aici”, „nu acolo”, „nici dincolo” etc.

Dar vrem benzi unice aidoma celei de pe Şoseaua Nicolina. Doar că acela e un exemplu incomplet. Din Podu-Roş spre centru, nu mai există bandă unică. Nici de la ieşirea din oraş spre Lunca Cetăţuii nu există o bandă rezervată autobuzelor. Dacă nu va fi continuată într-un fel sau altul, va rămâne utilă doar celor care se deplasează sau locuiesc în zona respectivă. Spre centru nu mai este loc de o bandă, pentru că s-a construit până aproape de bordură, iar spre Lunca Cetăţuii proiectul de lărgire a străzii la patru benzi stă. Nu vin banii, dau neputincioşi din umeri cei de la Consiliul Judeţean. Banii pentru lucrări, nu banii de salarii.

Aceeaşi situaţie ar fi şi în Păcurari, unde strada are şase benzi, pentru ca la capete, în zona Antibiotice, să se restrângă doar la două, iar spre centru, la trei benzi. Aşadar, o bandă unică ar face cu succes legătura între două dopuri de trafic, avantaj având doar „riveranii”.

Nicolina şi Păcurari sunt cele mai largi străzi din oraş. Şi şoseaua Bucium ar urma să aibă cinci banzi, dar, curios, aici nu îndrăzneşte nimeni să propună o bandă unică pentru autobuzul 30. Autobuz care ar putea să meargă „uns” măcar până în dreptul Pasajului „Octav Băncilă”.

Bulevardul Independenţei, unde orice autobuz prinde cel puţin două semafoare pe roşu la parcurgerea lui, este şi el omis de la calculul introducerii unei benzi unice.

O privire de ansamblu asupra reţelei stradale a Iaşului arată că, practic, doar ocolind centrul pot fi amenajate asemenea benzi unice, care să aibă continuitate dintr-o parte în alta a oraşului. Asta, cel puţin până la finalizarea acelui proiect vehiculat de mai multă vreme şi căruia nu i se vede un orizont de finalizare, respectiv a pasajului subteran auto dintre străzile Anastasie Panu şi Palat.

Un prim test în găsirea unui asemenea parcurs va fi realizarea unei continuităţi a pistelor pentru biciclete. E mai simplu de făcut, pentru că lăţimea benzii necesare este mai mică. Rămâne doar de văzut dacă realizarea reţelei se va face după metoda locală şi lipsită de confort, „parcare interzisă” şi gata, sau a Primăriei Oradea, unde maşinile sunt „strânse” în parcări, iar confortul este deopotrivă resimţit de toţi participanţii la trafic.