Concurs de videoclipuri scurte cu premii de sute de euro, la Centrul de Studii Europene

luni, 07 iunie 2021, 01:50
1 MIN
 Concurs de videoclipuri scurte cu premii de sute de euro, la Centrul de Studii Europene

Centrul de Studii Europene din cadrul Facultăţii de Drept, de la Universitatea „Al.I. Cuza”, organizează, în perioada iunie-iulie 2021, o competiţie de videoclipuri scurte, cu premii de câteva sute de euro, adresată studenţilor. Pot participa atât cei înscrişi în programe universitare de licenţă, cât şi la master. Evenimentul se desfăşoară on-line, la organizarea sa participând universităţi şi ONG-uri din Polonia, Ungaria, Belarus, Republica Moldova, Ucraina şi România. 

„Concursul este o invitaţie adresată tuturor celor care îndrăgesc creaţiile audiovizuale şi doresc să-şi exprime prin acest mediu gândurile, ideile, speranţele despre prietenie, toleranţă şi cooperare în Uniunea Europeană. Competiţia este organizată în cadrul proiectului ENACTED Network, European Union and its neighbourhood. Network for enhancing EU’s actorness in the eastern borderlands”, au transmis reprezentanţii universităţii. Sunt eligibili să participe studenţi înmatriculaţi la instituţii de învăţământ superior din Polonia, Ungaria, Belarus, Republica Moldova, Ucraina şi România, în ciclurile de licenţă sau master, indiferent de specializare.

„Participanţii sunt invitaţi să înscrie clipuri video (cu durata între 2 şi 3 minute), pe teme ca: valoarea prieteniei dintre oameni şi dintre vecinii UE, «unitate in diversitate», puterea toleranţei şi înţelegerea diversităţii culturale, valoarea cooperării în consolidarea păcii în UE şi democraţia şi spiritul civic în UE”, au mai spus reprezentanţii UAIC.

Premiul întâi este răsplătit cu 350 e euro, poziţia adoua cu 250 de euro, bronzul cu 200 de euro, existând şi o serie de premii speciale: cel mai creativ video primeşte 100 de euro, cel mai bun mesaj 100 de euro, fiind şi 2 premii de popularitate – 200 şi 100 de euro. Termenul limită de înscriere este de 20 de iunie.

Comentarii