Doi ani cu Mihai Chirica

Vin vremuri bune pentru oraşul nostru, fără îndoială. După ani şi ani de frustrantă stagnare sau dezvoltare înceată, se pare că am găsit soluţia salvatoare. Ca orice idee genială, s-a dovedit a fi de o simplitate dezarmantă. Este meritul primarului nostru că a dibuit-o. În faţa Sălii Polivalente, la o aruncătură de băţ de biserica Sf. Constantin şi Elena, edilul va ridica un catarg cu înălţimea de fix 41 de metri. La vârf va flutura tricolorul, o piesă de mătase rezistentă la vânt şi la razele ultraviolete, cu dimensiunile de şase pe patru metri. Aceasta va aduce, fără îndoială, prosperitate Iaşului. O groapă adâncă, în care va fi plantat piedestalul prăjinii uriaşe, a fost deja săpată. Câteva detalii mai sunt de pus la punct, iar consilierii primarului lucrează neîncetat. Cu mâna streaşină  la ochi şi privirea în văzduh, îmboldiţi de dorinţa de mai bine pentru urbe, aceştia calculează de zor. “O idee mai sus”, “Un pic mai la dreapta”, “E bine aşa”, spun ei, cu voce autoritară, de experţi. Încet, încet, lucrurile se aşază bine şi, după cât se vede, vom da lovitura. Era şi timpul.

Suntem la mijlocul mandatului de primar, iar această descriere ironică a ideii sale patriotice de a marca Centenarul Unirii poate să ţină loc de bilanţ. Cu toată bunăvoinţa, cu greu ai putea găsi o idee de anvergură care să fi fost propusă şi pusă în practică de Mihai Chirica în folosul administraţiei locale în ultimii doi ani. Planul Urbanistic General, atât de necesar oraşului, nu este adoptat nici la această oră. Avem în schimb nenumărate construcţii ridicate într-un context improvizat, cu mari carenţe şi inconsistenţe urbanistice. Nu avem nici un plan de regândire a transportului local, în ciuda nenumăratelor propuneri vehiculate. În Iaşi nu se găseşte nici un parcometru, nici o parcare publică modernă amenajată de autorităţi, iar organizarea unui concert banal dă peste cap traficul din jumătate de oraş. Poluarea urbană are o mie de soluţii şi nici una în realitate. Practic, primarul a spus “da” fiecărei propuneri, din orice domeniu, care i-a fost adusă la cunoştinţă, pe care a prezentat-o apoi “en fanfare” graţie formidabilului aparat de comunicare plătit din bugetul cabinetului său. De la “Iaşi – capitală mondială a cărţii”, la ideea de “smart city”, de oraş al industriei IT, de “hub regional” pentru industria de sănătate şi mediul universitar etc., toate au fost lansate cu tam-tam şi lăsate în aşteptare. Ce-i drept, au fost doi ani cu întârzieri la nivel naţional în ceea ce priveşte accesarea fondurilor europene, dar şi rarele oportunităţi au fost valorificate minimal (consolidarea Mănăstirii Frumoasa şi reabilitarea Palatului Braunstein).

Ales să facă administraţie, şi confruntat cu greutăţile de mai sus, primarul s-a refugiat în discursul politic. Atacurile la liderul PSD Liviu Dragnea, care i-au adus în cele din urmă excluderea din partid, i-au sporit popularitatea în rândul unui electorat care, în realitate, în majoritatea sa nu l-a votat. Atitudinea sa declarativă principială i-a facilitat însă  referinţe bune din partea unor observatori din afară sensibili la sancţionarea din interior a derapajelor liderului naţional al PSD. În restul ţării şi chiar pe plan internaţional, Iaşul a câştigat în imagine datorită prestaţiei sale, iar aceasta pare a fi principala realizare a primarului în ultimii doi ani. Dar cum nimeni nu-i profet în ţara lui, pe plan local schimbarea sa de după alegeri a fost privită cu reticenţe. Criticii l-au întrebat dacă nu este el cel împotriva căruia DNA a început urmărirea penală pentru trucarea unei licitaţii? I-au amintit că soţia s-a asociat cu unul dintre principalii aprovizionatori ai primăriei, că un cumătru vinde autobuze primăriei, un altul are o companie de taximetre, beneficiare ale uzufructului licenţelor eliberate de instituţia pe care o conduce, iar o cumătră a fost pusă în conducerea Poliţiei locale. Pe Gabriel Gachi, poate cel mai critic jurnalist al administraţiei sale şi al afacerilor cu Primăria ale prietenilor şi soţiei, l-a somat să evacueze locuinţa închiriată de la Primărie, motivând unele datorii de acum cinci ani (!) plătite însă cu patru ani în urmă. Apărându-se în instanţă, jurnalistul a obţinut desfiinţarea ordinului, dar acum Primăria atacă pe altă cale, cerând anularea contractului de închiriere. Îndârjirea aceasta împotriva unui ziarist critic este cu atât mai puţin de înţeles dacă o comparăm cu uşurătatea cu care a pus la dispoziţie altui ziar un teren al primăriei ca să construiască un bloc, scos la vânzare încă din timpul construcţiei. Şi asta în condiţiile unei concurenţe acerbe pe piaţa imobiliară a investitorilor privaţi. Dar “Bună Ziua Iaşi”, un cotidian sinonim cu infamia, este canalul media care îl promovează cel mai mult şi care îi îngroapă adversarii în noroi.  În fine, este legitimă astfel nedumerirea celor care îi chestionează valorile şi motivele din spatele ieşirilor sale.

De altfel, imaginea sa prevalează faţă de munca în administraţie şi chiar în politică. Investiţiile pe care le-a făcut în promovarea pe reţelele sociale l-au transformat înt-un atlet virtual. Are o gimnastică a gesturilor care aminteşte puţin de Ion Iliescu. Mereu politicos şi atent la moment. S-a îmbrăcat în ie, de nenumărate ori, şi a făcut apologia vieţii neaoşe. A cerut intonarea imnului naţional la începerea orelor de curs în toate şcolile. A invocat moştenirea imaginii lui Vasile Pogor, edilul junimist, pe a cărui scaun stă. Acest lucru, spune el, îi dă un statut special. S-a aşezat pe sine în descendenţa lui Ştefan cel Mare, voievodul Moldovei, şi i-a făcut avansuri de imagine Simonei Halep. Pe aceasta din urmă a invitat-o la Iaşi, doar că numărul 1 WTA a fost mai degrabă văzută la Cluj, acolo unde există o sală polivalentă modernă. De unde se vede că până şi vedetele, la fel ca investitorii, urmăresc infrastructura mai mult decât show-ul. S-a declarat urmaşul Doinei Cornea, în ce priveşte lupta anticomunistă, declaraţie care, la acest moment, nu suportă nici măcar o ironie. Ultima găselniţă este aceea că Iaşului îi lipseşte un drapel, un prapur adevărat, dacă e să-i imităm  pe maliţioşi.

Ca în multe începuturi dificile, primarul  ales să facă administraţie excelează doar în politică şi imagine. La alegerile politice care urmează, probabil va vorbi despre nevoia unei administraţii moderne. Aceste tertipuri electorale nu ţin mult, chiar dacă reflectă cumva spiritul vremurilor. Cele două atu-uri pentru care a fost ales – tinereţea şi atitudinea antisistem – se vor epuiza, iar dividentele din imagine nu-i vor mai fi suficiente. Este timpul să se apuce de treabă.