Generaţia de Aur şi Next Gen

Toată suflarea românească s-a bucurat de calificarea tricolorilor la Euro 2024 din Germania. Inclusiv cârcotaşii, haterii, trolii şi membrii asociaţiei anonime „Ciuca Bătăilor” (îi cunoaşteţi, nu-i aşa, vă suflă în ceafă în fiecare secundă?). Regretul lor nu este decât un act de bravură pe tastatură, cu scopul de a fi băgaţi în seamă.

Unii mai rezervaţi, alţii mai entuziaşti, după firea şi caracterul fiecăruia, s-au bucurat, conştientizând că, indiferent de norocul lui Iordănescu şi alinierea unor planete imaginare, acest rezultat înseamnă o revenire şi, cu speranţă, un nou start spre consacrare. Printre ei, şi membrii numitei Generaţii de Aur a anilor '90. Chiar dacă nu a obţinut, nici un aur, îşi merită supranumele metaforic, fiind cea mai performantă generaţie a echipei naţionale din toate timpurile. E drept, încă nu s-au „produs” toţi, la TV sau pe internet, dar pentru oameni cărora le-a cântat de atâtea ori imnul, nu poate fi alternativă la bucurie, chiar şi pentru cei mai mari contestatari ai conducerii FRF, Ionuţ Lupescu şi Florin Prunea.

În fruntea corifeilor de altădată, cei doi mari „Gicani”, Hagi şi Popescu. Să lăsăm parti-pris-ul gen fiu/nepot, numit Ianis. E nefiresc şi firesc să se bucure cei doi cumnaţi: e oarecum nefiresc ştiind ce s-a întâmplat la alegerile din 2014, când Gică din Calafat a fost arestat cu o zi înainte de a prelua în triumf şefia FRF. Toată lumea critică nefericita coincidenţă, arată cu degetul spre factori politici, dar se uită un lucru. Gică Popescu şi-a recunoscut vina, a acceptat detenţia şi după o perioadă de tăcere a revenit în viaţa publică şi în fotbalul românesc. Asta înseamnă că vina există, comdamnabil este doar momentul arestării. Celălalt Gică a adus o contribuţie însemnată la echipa naţională prin faimoasa sa Academie şi acum nu greşim spunând că este totalmente alături de tricolori. Antagonismul firesc-nefiresc s-a rezolvat simplu prin cele 239 de tricouri adunate împreună de „Gicani” la „aleasa” României.

Nimeni nu spune că Generaţia asta de Aur a fost şi este un monolit. Dar se implică. Un fost membru al generaţiei, numit de neuitatul Cristian Ţopescu „Nică fără frică” (şi de apropiaţi „Pandişpan”), tinde să devină „oracolul din Mârzăneşti” şi să-l facă uitat pe cel din Bălceşti. Amintiţii contestatari, Lupescu şi Prunea, se comportă diferit: unul tace, celălalt, când nu strigă, murmură. Cu ani în urmă, înainte de alegerile 2005, exista o mişcare contestatară în sindicatul AFAN, care milita gălăgios pentru drepturile fotbaliştilor, principalele voci fiind chiar Lupescu şi Prunea. Şi când toţi îi aşteptau pe cei doi lângă  Gică Popescu în lupta cu Mircea Sandu pentru şefia FRF, Florin și Kazerul au făcut stânga-mprejur alăturându-se „Naşului” împotriva colegilor săi de generaţie aurită. Amintind de caragialescul Coriolan Drăgănescu, din schiţa „Tempora”, lider protestatar studenţesc în tinereţe şi zbir poliţienesc mai târziu. S-a zis că această „volte face” a venit din convingerea că cei doi Gică făceau jocurile impresarilor Becali. S-a zis, dar cert este că cele 74+40 tricouri tricolore ale lui Ionuţ şi Florin nu s-au putut adăuga celor 239!

Deocamdată, să lăsăm marea generaţie cu bunele şi relele ei (mai mult, bune!), fiindcă acum trebuie să vedem de Next Gen (termen preluat de la un turneu de tenis de sfârşit de an), generaţia germinată la Euro 2019, de Ianis, Florinel „Mbappé” sau chiar Puşcaş, pentru ca aceasta să nu se risipească şi să calce pe urmele predecesorilor. Şi aici nu este vorba numai de FRF, care pare a-şi face treaba. Calificările încep să se adune la naţionalele juvenile, lucru rarisim pe vremea lui Sandu. Federaţia este principala vinovată pentru eventualele eşecuri ale tricolorilor mari şi mici, dar pentru cele din Cupele Europene sunt vinovate cluburile. Ca şi în anii '90, grosul naţionalei joacă în străinătate (e drept, încă, nu la echipe de mare prestigiu) departe de cooperativele de altădată şi de ambientul de scandal de astăzi. Trebuie să ne arătăm colţii şi în competiţiile intercluburi pentru demonstra că fotbalul românesc, chiar dacă duce lipsă de multe, nu se plânge de lipsa talentelor.

Nu cere nimeni ca Generaţia de Aur să reacţioneze monolitic, strâns unită în jurul conducerii FRF. Trebuie doar ca membrii săi, fiecare în parte sau împreună, să contribuie la împlinirea acestui nucleu care promite să continue o tradiţie greu de uitat.

PS: Fiindcă este pomenit Cristian Ţopescu; probabil că printre cei care au criticat patosul comentatorilor de la Prima TV, la meciul cu Israel, evocând amintirea marelui comentator, se află şi unii cu ghiocei la tâmplă. Aceia ar trebui să-şi amintească cum a plâns Ţopescu la microfon la Banja Luka pentru un 7 metri care a eliminat echipa de handbal Steaua din Cupa Campionilor; sau cum s-a revoltat acelaşi Ţopescu la nedreptăţile făcute Nadiei la Moscova şi nu numai. Legenda Cristian Ţopescu a însemnat mult patos, nu numai profesionalism…