Klaus Iohannis: Limba română va continua să ne ţină uniţi şi apropiaţi de ţară

marți, 31 august 2021, 10:26
2 MIN
 Klaus Iohannis: Limba română va continua să ne ţină uniţi şi apropiaţi de ţară

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis un mesaj, cu prilejul Zilei Limbii Române, marcată anual pe 31 august, prin care a subliniat rolul de liant „mai important ca niciodată” al acesteia în disaporă şi i-a felicitat pe toţi cei care contribuie în domeniul literar, al ştiinţei şi al cercetării, în spaţiul academic ori editorial, la cultivarea limbii române şi la comunicarea prin intermediul ei a importantelor valori ale civilizaţiei româneşti şi universale.

„Îi felicit cu acest prilej pe toţi cei care contribuie în domeniul literar, al ştiinţei şi al cercetării, în spaţiul academic ori editorial la cultivarea limbii române şi la comunicarea prin intermediul acesteia a importantelor valori ale civilizaţiei româneşti şi universale. Pentru românii de peste hotare, limba română este cea care îi face să se simtă «acasă», oriunde s-ar afla, iar, într-o diaspora atât de numeroasă, rolul său de liant este mai important ca niciodată”.

El a îndemnat românii de pretutindeni: „Nu încetaţi să iubiţi limba română şi să cultivaţi dragostea pentru aceasta şi în rândul copiilor, în spiritul preţuirii şi folosirii sale corecte”. 

Preşedintele s-a arătat încrezător că, prin implementarea proiectului „România Educată”, vor fi găsite soluţii pentru digitalizarea predării limbii române, atât în ţară, cât şi în comunităţile româneşti din străinătate, precum şi pentru sprijinirea celor care, prin cultivarea limbii, menţin legătura comunităţilor de români de pretutindeni cu ţara.

„Salut efortul făcut de numeroase asociaţii şi iniţiative private din toată lumea pentru a menţine viu accesul românilor la învăţarea limbii materne. Limba română va continua să ne ţină uniţi şi apropiaţi de ţară. Această comoară, care a dăinuit peste veacuri, va rămâne elementul central al identităţii noastre, întru mulţi ani!”. Cu prilejul Zilei Limbii Române, Palatul Cotroceni va fi iluminat marţi, începând cu ora 20:00, în culorile drapelului naţional.

 

 

Comentarii