Luptătorii de la Acţiuni Speciale vin la deschiderea anului universitar de la Politehnică

vineri, 30 septembrie 2022, 01:50
2 MIN
 Luptătorii de la Acţiuni Speciale vin la deschiderea anului universitar de la Politehnică

Deschiderea festivă a noului an universitar la Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iaşi (TUIASI) are loc luni, 3 octombrie, de la ora 10:00. Va fi o zi cu teatru, cursuri de autoapărare şi muzică. Întreaga comunitate academică va veni în inima campusului, alături de studenţi, în parcul dintre căminele T9 – T11. Vor participa şi rectorii universităţilor de stat din capitala Moldovei, primarul municipiului Iaşi, reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean, companiile şi instituţiile partenere.

Pe lângă discursurile ceremoniei oficiale, ziua de deschidere a anului universitar 2022-2023 va fi întregită de momente artistice şi demonstraţii de autoapărare. De la ora 15:00 luptătorii de la Serviciul pentru Acţiuni Speciale Iaşi (SAS) vor face o demonstraţie a tehnicilor de luptă, a echipamentelor aflate în dotarea SAS şi a câinilor de serviciu cu care aceştia merg în intervenţii. De la ora 16:00, actorii Ateneului Naţional din Iaşi vor pune în scenă piesa de teatru „Comedie cu olteni”. Chiar şi ceremonia oficială va fi finalizată cu un moment artistic.

Luptătorii SAS vor organiza şi o sesiune de cursuri de autoapărare pe terenul de sport acoperit, de la ora 13.00, pentru studenţii TUIASI. Accesul se realizează baza unui număr limitat de locuri.

Ziua deschiderii festive de luni, 3 octombrie 2022, se va încheia cu un concert de bun venit pentru studenţii TUIASI, susţinut de artişti locali pe scena amplasată în parcul dintre căminele T9 – T11.

„Mesajul meu de întâmpinare a tuturor celor care au venit sau au revenit în universitate se adresează nu doar studenţilor noştri, ci tuturor inginerilor şi arhitecţilor în devenire. De asemenea, îmi doresc ca prin acest mesaj să transmit încredere tuturor studenţilor că prin ceea ce vor învăţa în şcoala ieşeană de inginerie şi arhitectură îşi vor putea contura o profesie de top şi o viaţă aşa cum şi-o doresc”, a mai spus prof. univ. dr. ing. Dan Caşcaval, rectorul universităţii.

Comentarii