Mamă, mamă, ce potriveală naşpa!

joi, 07 iunie 2018, 01:50
3 MIN
 Mamă, mamă, ce potriveală naşpa!

Una scurtă pe azi apropo de trupa anunţată de la Iaşi pentru Mitingul-Japcă, trupă care la prima strigare a lui Măricel ar fi de 5-6 mii. Ce voiam să le transmitem băieţilor cu organizarea de la partidoi, peste care auzim că şef ar fi conţilierul sforar O Stafie cu Cioc? Băbăeţ, aicea ştiţi cum e: e E ca atunci când împarţi funcţiile înainte de alegeri. 

Dacă discuţi cu toţi amatorii, vezi că de fapt acelaşi post de şef a fost promis la vreo 3-4 oameni, dar până la urmă unul singur îl ia. Nene Măricele, până nu vezi omul în autocar, eventual şi soilind cu capul lipit de geam, nu-l pune la socoteală încă. Dar, în fine, mai vorbim luni despre socotelile astea. Până atunci haideţi să vă spunem una şi mai haioasă. Cică Dragnea şi şefii de partidoi din judeţe (ăia care mai înţeleg ce se întâmplă în jur, evident) cică mor de ciudă despre cum s-au potrivit chemările lor la aşa-numitul Miting-Japcă cu condamnarea Lenuţei Udrea de alaltăieri. Adicătelea, vă daţi seama ce potriveală: ei vor striga în piaţă „Jos cu statul paralel“ şi „Jos cu Justiţia care ne asupreşte şi ne condamnă abuziv!“, şi tot boborul se va holba la ei şi se va gândi că, la o adică, de ce o fi aşa de rău statul ăsta paralel dacă a condamnat-o pe Lenuţa. Aşa că, după cum spuneam mai sus: băbăeţi, mai pe burtă olecuţă că-i apa mică!

PS: Şi tot după cum spuneam zilele trecute, cică Măricel nu ar fi reuşit să adune din filiala municipală Iaşi pentru mitingul de la Bucureşti decât vreo 600 de promisiuni. Comparativ, cam cât va aduna o comună mai răsărită din judeţ. Explicaţia pe care a pregătit-o deja pentru Dragnea ar fi aceea că în municipiu Mihăiţă controlează infrastructura politică a partidoiului. Punem pariu că Dragnea, cum se spune la ei, nu va pune botu’?

Un plan în trei paşi mari şi alţii de mersul piticului

Prin mediile bine informate din Bucureşti se vorbeşte că prezidentul Iohannis ar fi deja pe cale să găsească o rezolvare a situaţiunii constituţionale delicate de acum. Primul pas ar fi, zice-se, demisia, din proprie voinţă cică, a Codruţei din fruntea DNA, chestie care îl va lăsa pe el fără obiect în a pune în practică o decizie controversată a Ogrăzii Constituţionale. Pasul doi ar fi începerea tratativelor pentru numirea Codruţei chiar la Ogradă, ca al nouălea jude, în locul individului ăla care trebuia dat afară de acolo din luna mai, Lăzăroiu, şi care acum încurcă lumea cu stafii a partidoiului. Pasul trei, zice-se, ar fi acela prin care Iohannis va avea sprijin de la cel mai înalt nivel al UE ca să împiedice intrarea procurorilor sub controlul ministrului Justiţiei, printr-un mecanism asumat de România la aderare. Ei, şi uite-aşa cam ajungem de unde am plecat! Adică, deh: tot la penalul Dragnea…

**** PONT ****

Materialele de mai sus sunt o parodiere umoristică a realităţilor ieşene şi naţionale, realităţi care sunt tratate la modul cel mai serios în articolele de news ale ediţiei noastre. Orice asemănare cu oameni şi fapte din viaţa reală poate fi, aşadar, pur întâmplătoare.

Comentarii