Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

Numărul copiilor care beau alcool e în creştere. Anul trecut au ajuns 126 la spital!

În ultimii 5 ani au fost 488 de cazuri, anul 2017 fiind mult peste medie

GALERIE
copii care beau alcool
  • copii care beau alcool
- +

În anul care tocmai s-a încheiat, aproximativ 130 de copii cu vârste de până la 18 ani au ajuns la spital după ce au consumat în mod excesiv băuturi alcoolice, prezentând simptomele unei intoxicaţii. Mai exact, conform datelor oferite de reprezentanţii Spitalului de Copii „Sf. Maria“, până în luna noiembrie a anului 2017, 126 de copii au primit diagnosticul de intoxicaţie cu alcool etilic, fiind vorba atât despre acte conştiente, cât şi despre accidente înregistrate în rândul copiilor cu vârste mici. 

Mai mult, o statistică oferită de unitatea medicală arată că în ultimii cinci ani 488 de copii au avut nevoie de spitalizare din această cauză, dintre care 314 au fost băieţi şi 174 fete. Deşi majoritatea acestora, mai exact 355 de copii, au reprezentat cazuri în care au fost implicaţi adolescenţi cu vârsta cuprinsă între 15 şi 19 ani, îngrijorător este faptul că există şi câteva cazuri de into­xicaţie cu alcool etilic la copii care nici nu au împlinit vârsta de un an. Alţi 12 pacienţi au fost copii de până la 4 ani, medicii pediatri susţinând că aceste cazuri sunt atipice, fiind produse pe fondul neatenţiei părinţilor. Un astfel de caz a avut loc în luna mai a anului trecut, când trei copii cu vârste cuprinse între un an şi trei ani au ajuns cu simptome specifice consumului exagerat de alcool. În urma analizelor efectuate de medicii pediatri urgentişti s-a confirmat intoxicaţia cu alcool etilic, fiind vorba despre valori cuprinse între 0,33 şi 0,35 la mie. Cei trei copii au fost aduşi la spital cu o stare exagerată de somnolenţă, însă mamele lor nu le-au putut explica medicilor cum s-a ajuns în această situaţie. În acest sens, medicii pediatri recomandă părin­ţilor să nu lase băuturi alcoolice în preajma celor mici, pentru a evita situaţiile nefericite.

A mâncat fructele din vişinată - alcoolemie de 1 la mie

Conform aceleiaşi statistici, în ultimii cinci ani, 117 copii cu vârsta între 5 şi 14 ani au ajuns la unitatea medicală cu simptomele unei intoxicaţii cu alcool etilic. Un astfel de caz înregistrat în anul 2017 a fost cel al unui copil de doar cinci ani care a ajuns în UPU în stare de ebrietate, având o alcoolemie de peste 1 la mie, după ce a mâncat vişine îmbibate în alcool. Medicii precizau la acel moment că părinţii l-au adus pe copil la spital după ce au observat că are o stare constantă de somnolenţă şi că nu se simte bine, iar ulterior au spus că a mâncat fructele din vişinata dintr-un pahar. În urma analizelor de laborator s-a confirmat că a fost vorba despre o intoxicaţie cu alcool etilic. Reprezentanţii spitalului susţin că în astfel de cazuri toţi pacienţii de peste trei ani sunt examinaţi psihologic şi psihiatric, iar cei care au recomandare de consiliere, beneficiază ulterior şi de consiliere psihologică. „Toţi pacienţii au fost în atenţia asistentului social al Spitalului de Copii, dar niciunul nu a avut nevoia de intervenţia Direcţiei Generale pentru Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului“, au precizat reprezentanţii unităţii medicale. Tot în acest an, doi adolescenţi cu vârste de 14 şi 15 ani au ajuns la spital cu alcoolemii de aproape 2 la mie.

Un băiat de 15 ani, originar din alt judeţ şi care se afla în Iaşi la vizită la nişte prieteni, a consumat mai multe băuturi alcoolice, ajungând conştient la UPU deşi avea o alcoolemie de 2 la mie. Celălalt caz, care este şi cel mai recent, a fost al unui băiat de 14 ani, elev al unei şcoli din Tătăraşi, căruia i s-a făcut rău într-o dimineaţă, în timp ce se afla la şcoală, leşinând pe hol. Ajuns la spital s-a constatat că avea o alcoolemie de 1,68 la mie, prezentând totodată şi hipotermie. Alcoolul consumat de copii este extrem de periculos deoarece poate da convulsii, mişcări necontrolate al corpului şi alte simptome care pot duce la stop cardiac. 

 

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dan CONSTANTIN

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dacă distinsul profesor „X” sau remarcabilul „Z” au putut să treacă peste lege, eu de ce nu aş putea?

opinii

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

George ŢURCĂNAŞU

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

Delestaţi de centru şi captivi între statalismul teritoriului post-sovietic de la est de Prut şi desconsiderarea de la nivelul Bucureştiului, moldovenii din România aleg soluţia cea mai simplă: ştergerea sau renunţarea la identitate. Exemplele sunt multiple şi deseori invocate în scrieri mai vechi, de la divergenţele teritoriale bucovineană (în plin nucleu statal al Moldovei), vrânceană şi gălăţeană, la tendinţele actuale ale tinerilor de a migra pentru studii spre centrele universitare externe Moldovei, deseori mai prost cotate decât Iaşul în sistemul universitar. În aceste condiţii, să nu înţelegi necesitatea unor mişcări care militează pentru scoaterea Moldovei din izolarea impusă de către centru e cam prea mult!

Spărgătoarea de coduri

Bogdan ILIESCU

Spărgătoarea de coduri

Viaţa unui copil de acum 40 de ani (şi aproape sigur şi înainte) era absolut fascinantă pentru că era înmuiată din plin în toată istoria omenirii şi în tot ce avea mai valoros, adunat până atunci, în cărţi. Da, lucrurile alea cu un aer prozaic, mărturia perpetuă a unei invenţii seculare, care, prin natura lor de a păstra scris orice gând pe care i-l încredinţai, obligau la multă atenţie, şi mare responsabilitate şi scriitorul, şi cititorul.

pulspulspuls

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Dacă tot v-am servit ieri aicea niscai aritmetică electorală de Bahlui, haideţi să continuăm şi azi cu olecuţă de analiză matematică plus geometrie diferenţială tot pe tema asta incitantă! Nu de alta, dar acuşi încep iar simulările de alegeri, şi măcar să fim pregătiţi.

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri