Poliţist rutier, testat pozitiv pentru cocaină la intrarea în tură

vineri, 20 august 2021, 10:00
1 MIN
 Poliţist rutier, testat pozitiv pentru cocaină la intrarea în tură

Un poliţist din cadrul Inspectoratul Judeţean Prahova a fost depistat sub influenţa drogurilor în urma unei testări realizate la nivelul instituţiei. Rezultatele au fost înaintate către Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate.

„La data de 18 august a.c., în urma efectuării unor activităţi de verificare a poliţiştilor, pentru unul dintre aceştia, la testarea cu aparatul Drugtest, s-a înregistrat rezultat pozitiv. Având în vedere acest aspect, IJP Prahova a transmis o informare către BCCO Ploieşti, în vederea continuării verificărilor, conform competenţei”, au transmis, vineri oficiali din cadrul IPJ Prahova.

Surse din instituţie au precizat că testările s-au făcut la intrarea în tură, iar poliţistul este suspectat că ar fi consumat cocaină.

Comentarii