Prima universitate de stat care îşi alege rectorul. Azi, scrutin pentru noua conducere a USV

miercuri, 06 decembrie 2023, 02:50
2 MIN
 Prima universitate de stat care îşi alege rectorul. Azi, scrutin pentru noua conducere a USV

Astăzi, 6 decembrie, au loc alegeri la Universitatea de Ştiinţele Vieţii din Iaşi (USV) Iaşi. Va fi ales rectorul prin votul direct şi secret al tuturor cadrelor didactice şi de cercetare titulare din cadrul universităţii şi al reprezentanţilor studenţilor din Senatul universitar şi din Consiliile facultăţilor.

 

Alegerile se desfăşoară în intervalul orar 9:00 – 17:00 în Aula Magna “Haralamb Vasiliu”, din corpul central al universităţii. Alegerile sunt validate dacă la acestea participă cel puţin jumătate plus unu din numărul persoanelor cu drept de vot înscrise pe listele de votare. Astfel, cadrele didactice şi reprezentanţii studenţilor în Consiliile facultăţilor şi Senat sunt rugaţi să se prezinte la vot cu cartea de identitate. În situaţia în care alegerile sunt validate, rezultatul alegerilor se stabileşte cu majoritatea simplă a voturilor valabil exprimate.

Ulterior, pe 11 decembrie va avea loc Şedinţa Senatului pentru validarea rezultatelor alegerii Rectorului, urmând ca trei zile mai târziu Ministerul Educaţiei să confirme rectorul. Numirea prorectorilor de către noul rector, după confirmarea acestuia, cu consultarea Senatului, va avea loc în perioada 4 – 8 martie 2024. Menţionăm că în acelaşi interval va fi organizat şi concursul pentru funcţiile de decan. Validarea concursurilor pentru aceste funcţii va începe pe 22 martie şi se va încheia pe 25.

Potrivit informaţiilor publicate pe site-ul instituţiei, prof.dr. Gerard Jităreanu este, în continuare, singurul candidat pentru un nou mandat de rector al USV Iaşi. De altfel, Gerard Jităreanu a subliniat şi în planul său managerial că mizează pe continuitate şi că va ţine cont de valorile şi principiile care au ghidat şi în celelalte două mandate ale sale, contribuind la dezvoltarea unei universităţi puternice şi valoroase.

Cele mai importante direcţii de acţiune propuse de rector iau în calcul susţinerea domeniilor strategice de cercetare şi dezvoltare tehnologică, dar şi dezvoltarea de noi Institute de Cercetare şi Centre Competitive la nivel naţional şi internaţional, bazate pe o infrastructură performantă şi resurse umane specializate. Pe viitor, Gerard Jităreanu îşi doreşte să crească sumele alocate din veniturile proprii ale USV pentru finanţarea competiţiei interne de cercetare şi dezvoltare tehnologică, destinată tinerilor cercetători şi doctoranzi. Tot din veniturile proprii se vrea creşterea output-ului ştiinţific şi tehnologic. Mai mult, acesta vizează şi participarea mai intensă a profesorilor la manifestări ştiinţifice. Nu în ultimul rând, a menţionat diversificarea bazei de documentare ştiinţifică pentru toţi membrii comunităţii.

Comentarii