Teatru, light painting, muzică etc. Lista cursurilor gratuite de la Casa Studenţilor Iaşi. Înscrierile se fac până pe 15 octombrie

joi, 05 octombrie 2023, 01:50
3 MIN
 Teatru, light painting, muzică etc. Lista cursurilor gratuite de la Casa Studenţilor Iaşi. Înscrierile se fac până pe 15 octombrie

Studenţii au posibilitatea să se înscrie la numeroase cursuri gratuite la Casa de Cultură a Studenţilor (CCS) din Iaşi. Până pe 15 octombrie, aceştia pot alege între cursuri de dans modern şi sportiv, pictură şi desen, fotografie, dans popular, orchestră, voluntariat, canto, teatru sau chitară clasică şi electrică.

„Ziarul de Iaşi” a luat legătura cu o parte din coordonatorii cluburilor de la CCS, pentru a afla de ce ar trebui să participe tinerii la astfel de cursuri şi ce anume vor învăţa în cadrul acestor ore.

Visul de a juca pe marile scene

În cadrul Clubului de Teatru Studenţesc „Ludic”, studenţii îşi pot îndeplini visul de deveni actori şi de a interpreta piese de teatru în faţa unui public. De altfel, Andrei Ciobanu, coordonatorul clubului, spune că acesta este principalul motiv pentru care aleg să se înscrie tinerii.

„Cei mai mulţi studenţi care vin la clubul de teatru nu sunt din domeniul acesta. Ei vin fie de la Medicină, fie de la Construcţii, fie de la Drept. Este foarte bine să ne îndeplinim visul de a fi pe o scenă, de a juca alături de o trupă semiprofesionistă, iar aici au ocazia, pentru că sunt mutle festivaluri unde pot participa. Cei care se înscriu învaţă teatru, dar la nivel de amator sau semiprofesionist. Unii dintre ei, chiar dacă nu au diploma, se pot compara uşor cu alţi studenţi de la Teatru, după câţiva ani de practică”, a explicat coordonatorul Teatrului Studenţesc „Ludic”, Andrei Ciobanu.

De la tehnici grafice la light painting

Clubul de arte vizuale „ConceptART” reuneşte desenul, pictura şi fotografia, iar studenţii pot alege oricare din aceste trei forme de artă pentru a-şi dezvolta creativitatea şi imaginaţia.

„În cadrul orelor de pictură, vom studia cromatologia şi compoziţia vizuală, iar orele de desen vor fi despre tehnici grafice, natură statică şi portret. În cazul cursurilor de fotografie, ne vom axa pe diferite teme, precum portretul regizat, peisajul landscape sau light painting”, a menţionat îndrumătorul Clubului „ConceptART”, Dan Moisii.

Muzica şi interpretarea

La Clubul de muzică „Richard Oschanitzky” se pot înscrie studenţii pasionaţi de muzică, care vor să îşi dezvolte calităţile vocal-interpretative.

„Studenţii îşi vor putea extinde repertoriul, vor învăţa diverse tehnici de interpretare, vor participa la evenimentele organizate de clubul de muzică şi de CCS, precum Gaudeamus, Festudis sau Zilele CCS. O parte din cei care participă la curs şi au rezultate foarte bune vor putea participa şi la festivaluri sau concursuri studenţeşti organizate de celelalte Case de Cultură din România”, a spus coordonatorul Clubului de muzică, Romeo Cozma.

Paşi de dans cu „The Sky”

În cadrul Trupei de dans „The Sky”, studenţii vor avea ocazia să înveţe toate stilurile de dans, cu ajutorul coordonatorului clubului, Adrian Ştefan.

„Cursul de dans are mai multe obiective, printre care se numără chiar şi descătuşarea tinerilor de pe telefoanele mobile şi aducerea lor într-o sală de dans unde să interacţioneze direct cu ceilalţi participanţi. Ei vor învăţa să danseze aproximativ toate stilurile de dans de care au nevoie în viaţa lor de zi cu zi, indiferent că este vorba de vals, tango, latino, populară, salsa, grecesc sau rock’n roll. Vor învăţa tot ce trebuie să ştie o persoană ca în momentul în care calcă pe un ring de dans să fie sigură pe ea şi să poată dansa pe oricare gen muzical”, a explicat Adrian Ştefan.

Cum să fii un bun voluntar?

Prin înscrierea în Clubul Fabrica de Voluntari, studenţii au ocazia să se implice în organizarea evenimentelor Rock’n Iaşi, Folk’n Iaşi, Festudis, Susţine Artiştii Ieşeni, Gaudeamus sau GFest.

„Clubul Fabrica de Voluntari oferă tinerilor posibilitatea să se dezvolte personal. Prin ceea ce facem noi la aceste cluburi, tinerii îşi dezvoltă anumite abilităţi de care, poate, nu erau conştienţi, începând de la organizarea unui eveniment, până la utilizarea reţelelor de socializare pentru promovare”, a declarat îndrumătorul clubului, Adrian Căliman. Înscrierile pot fi făcute online, pe site-ul ccsiasi.ro, sau la secretariatul Casei de Cultură a Studenţilor din Iaşi, în intervalul orar 8:00-16:00.

Comentarii